Rază de vrajă
Rază de vrajă,
Zâmbind vioaie,
Apei de ploaie,
Înseninează
Cerul cel umed
Pe-a cărui faţă
Fug nori de ceaţă,
Sub vagul tunet.
Pajiştea toată,
Timid tresare
De nori şi soare
Îmbălsămată.
Se-nseninează,
Şi-a apei piele,
Pe viorele
Le-nviorează.
Ploaia aşteptă
Şi se opreşte;
Se răzgândeşte,
Plecând în şoptă.
Ai ploii picuri
Fug pe petale
Ca dulci cristale
În lungi nimicuri.
Natura tace,
Pe cer e sânge:
Amurgul plânge
Lumini de pace.
Şi-n roua deasă
Din urma ploii,
Parcă trifoii
Plăpânzi se-ndeasă
Cu noi ambiţii
Să iasă-n faţă
Cu-a lor verdeaţă
La expoziţii.
Vântul adie,
Frunza oftează;
Cerul brăzdează,
O ciocârlie.
Fluturi ce zboară
În curcubeie
Par nişte zmeie
Legate-n sfoară.
De pe la coasă,
Un om din sat,
Îngândurat,
Se-ntoarce-acasă.
Ajuns în culme,
Stă şi priveşte
Cum pripăşeşte
Ca o minune
Pe orice casă
Poleiul sfânt,
Fără cuvănt,
Răz’mat în coasă.
Vede cum vine
Pe drum femeia,
Sporind scânteia –
Totul e bine.
Se interpune
Încremenirea
Cu scârţâirea
Unei fântâne.
Omul tresare,
Coasa-şi înşfacă
Tăcut şi pleacă,
Smuls din visare.
Şi intră-n sat,
Domol coboară
Panta uşoară,
De câini lătrat.
Soarele-apune,
Văpăi prelinge,
Pe când se stinge
Peste pădure.
Vraja sporeşte,
Creieri spun “cri”,
Stele – făclii
Şi noaptea creşte…
Mai trece-un an, mai dai o filă…
Mai trece-un an, mai dai o filă;
Ai fost copil/ai fost copilă,
Şi-acum eşti tânăr, mândru eşti –
Fixezi oglinda şi zâmbeşti…
Dar iată că mai trece-un an!…
Iar tu tăcut priveşti pe geam
Cum ploaia plânge-ncetişor
Pe florile de merişor…
Ai fost şi trist… ai şi zâmbit…
Ai fost la şcoală… ai iubit…
Acum eşti singur… însă iar
Mai dai o filă-n calendar…
Şi iar iubeşti pe cineva…
Lucrezi acum… şi bei cafea…
Umblaţi pe stradă în pereche…
Vă zboară file la ureche…
Priveşti o pânză-nfiptă-n cui…
Afar’ suspină un gutui…
Şi-n altă filă, un micuţ
Îţi râde sincer din pătuţ…
Apoi… îţi vânturi traiu-n silă…
Priveşti cum, filă după filă,
Se-ngroaşă-n stânga cartea ta…
Şi-n dreapta… file – câteva…
Şi monoton… şi resemnat…
De-aceeaşi grijă subjugat…
Fumând ţigarea te-amăgeşti
Că-ţi place viaţa şi-o iubeşti…
Dar parcă nu e viaţa ta…
Ţi-a dat-o-n grijă cineva…
Şi când mai ieşi la un gratar,
E sărbătoare-n calendar…
Te duci în silă la servici’,
În gând cu “luaţi-mă de-aici”…
Gândeşti la viaţa-ţi plicticoasă:
La muncă… bere… şi acasă.
Munceşti pe brânci ca un hamal…
Dar ai făcut râvnitul ban…
Şi n-ai în curte o piscină…
Dar ai o casă, o maşină…
Vecinul e invidios…
Iar tu te bucuri trist, sfios…
Dar fiul nu te mai înghite…
Şi file-n stânga fug grăbite…
Priveşti oglinda obosit…
Acum ai burtă… ai albit…
Te simţi mai viu că ai un blog…
Dar te gândeşti la epilog…
Ai strâns o viaţă… pentru ce?…
Să dai o rată la BMW!…
Şi lumea e aşa frumoasă…
Tu n-o cunoşti c-ai stat acasă…
Ai tot făcut la compromisuri…
Şi tânăr fiind, aveai la visuri…
Şi parcă n-ai făcut nimic…
Şi-ai face, de-ai fi iarăşi mic…
Şi te-ncolţeşte-acum fobia…
Că se va termina hârtia…
Şi jos va scrie doar “sfârşit”…
Te-o plânge cine te-a iubit…
Pe urmă praful se aşterne…
Şi-ţi cresc în “curte” buruiene…
Şi tot mai rare lacrimi… flori…
Şi tot mai rare lumânări…
Mai trece-un an, mai dai o filă…
Ai fost copil/ai fost copilă…
Şi-acum eşti tânăr… mândru eşti…
Priveşti oglinda şi zâmbeşti…
Priveşte însă mai atent,
Căci timpul trece sigur, lent;
Dar fă ceva, când mori să scrii
Eternu-ţi nume printre vii.
Vise şi visuri
1
Privind la ea pe trotuar,
Când se-ndrepta spre firmă,
Era să calce un şcolar
Cu propria maşină.
2
Adânc mişcat de incident,
O cată înc-o dată;
Apoi zâmbeşte indecent:
“Ce poate face-o fată!”
3
Târziu, la muncă, pe când bea –
La pauza de masă –
Cafeaua cea cu frişcă-n ea,
Gândirea îşi întoarse
4
La zâna ce i-a cucerit
Retina şi cu gândul.
Privirea i s-a ofilit
De suspinai văzându-l…
5
Zărind-o-n minte,îşi zicea
“Ce fire jucăuşă!…
Of! Cât de mult m-aş bucura
Să mi se-arate-n uşă!…
6
Din ochii ei cei de turcoaz,
O umbră de lumină
Să mi-o arunce pe obraz,
Şi ziua-ar fi senină!
7
Iar părul ei de aur scump
De sute de karate,
Aş vrea cu mâna să-l pătrund;
Un zâmbet să-mi arate…
8
Un zâmbet; m-aş lăsa ucis
Ca să îl pot obţine.
Aş omorî pentr-un surâs,
Iubito, de la tine…
9
Şi după umeri să te-apuc,
Să te sărut sub soare,
Aş alerga ca un năuc,
Prin Centru,-n pijamale!
10
Şi pentru-o noapte de amor
Cu tine păcătoaso…”
” – Costache! Ia-o mai uşor!
S-a dus cafeaua, las-o!”
11
Privind la ceaşca ce venea
Senină către gură,
Doar zaţul mai găseşte-n ea;
Înghite tot cu ură!
12
” – Da, şefule,că bine zici!”
” – Te văd plecat de-acasă!
Nu doar cafeaua s-a sfârşit!
Şi pauza de masă!”
13
De-atunci o lună s-a-mplinit…
Mâhnit păşea-n tăcere,
Când un amic l-a întâlnit:
” – Hai Tache la o bere!”
14
Cu sticla-n faţă şi în gând
Cu-aceeaşi suferinţă,
Este surprins de Dan plângând
După iubita fiinţă.
15
” – Costele! Tu te-ai ţăcănit?
Ai dat de boala reaua?”
” – Nu, Dane, m-am îndrăgostit;
Ci asta mi-e beleaua!”
16
” – Aha-ha! De bucluc ai dat!
Dar zi-mi a ta năpastă:
I-ai pus-o? Spune-mi, v-aţi pupat?
Ai luat-o de nevastă?”
17
” – De unde! Nu mai ştiu de ea,
Nimic! Halal ponoasă!…
Am cântărit-o când mergea
Pe stradă, graţioasă…
18
Pe loc privirea mi-a vrăjit…
Era să calc şi-o ţâncă!…
Icoana ei m-a urmărit…
Mă urmăreşte încă!…
19
De-atunci, nimic de ea n-am scos…
Doar cred că am visat-o!…
Dar ştiu c-a fost un vis frumos,
Căci încă n-am uitat-o…”
20
Ea trece strada exultând
De viaţă şi culoare.
La chipul lui priveşte blând,
Găsind încântătoare
21
Privirea sa de puşti rănit
De-o pală de iubire
Şi, inocentă, s-a gândit:
” Să fie-aşa ca mine
22
Femeia ce l-a cucerit?
O fi înaltă, brună?
O place-o poate doar de-o zi?
Sau poate chiar de-o lună?
23
Ferice ea ce a vrăjit
Un prinţ atât de mândru!
Aş vrea în locul ei să fiu;
L-aş răsplăti iubindu-l…”
24
Cu zâmbetul râzând pe chip,
Trecea pe lângă cramă,
Iar el, cu spatele la zid,
Nici n-o băga în seamă.
25
” – Costele! Cată peste gard!
Priveşte dama aia!
De-amor te vindecă îndat’ ;
Frumoasă foc bălaia!…”
26
” – Hei! Dane! Blonda este ea!
E fata care-mi place!”
” – Ai gusturi bune! N-o scăpa
Căci e cu vino-ncoace!”
27
” – Da,sigur, ce-aş putea să-i spun:
Ştii, dragă, io-s cel care
E, după tine, om nebun
Şi, să te aibă, moare!”
28
” – Eu, Tache, tânăr de-aş mai fi,
Aş răscoli pământul.
Şi-n suflet, pace n-aş găsi
Decât cu ea alături.
29
Deştept şi chipeş şi bogat
Tu eşti. Ce poate fata,
În viaţă, vrea la un bărbat
Mai mult decât atâta?”
30
” – Femei, măi Dane, am avut
Cât acte un contabil.
Cu ele-n joc m-am complăcut
Fiind dulce şi amabil.
31
Le agăţam, aveam tupeu;
Nu mi-a scăpat vreuna.
Dar, Dane, ai cuvântul meu:
Ca ea nu e niciuna!…
32
Şi-acum eu, craiul renumit,
A cluburilor spaimă,
Mă tem, iubirea să-mi închin,
Iar gura nu îngaimă
33
O vorbă,-o simplă vorbă doar –
Ce-ascunde sincer gând –
Când toată viaţa-am aruncat
Doar simple vorbe-n vânt.”
34
” – Ascultă! Tata îmi spunea –
Iertată fie-i vina –
Că viaţa-i bună sau e rea.
E, însă numai una.
35
Acum tu fugi că n-ai curaj
Şi plângi ca o muiere.
Şi-n toamna vieţii când te laşi,
Gândi-vei cu durere
36
Din mână şansa c-ai scăpat.
Vei încerca regrete
Şi te vei crede vinovat,
Dar cine să te ierte?”
37
” – Zici bine, dragul meu amic.
Dar cum să-mi curăţ teama?
Că-mi vine – sincer eu ţi-o zic –
Să mă crestez cu lama!”
38
” – Calmează-ţi nervii, du-te-acas’.
Fierbinte, fă o baie.
Iar mâine când te vei trezi,
Găseşte-o pe bălaie!”
39
” – Mă duc la firmă să obţin
concediu – două zile.”
” – Să bei apoi un ţoi de gin;
Te vei simţi mai bine!”
40
Pe când se-ndreaptă către gard
Costel, ţintind pământul –
La masă, stând lângă pahar –
Pe Dan îl mustră gândul.
41
” – Te bată Domnu’ de golan!…
Ce face tinereţea!…
Mi-aduc aminte cum fierbeam
Când îmi vedeam febleţea…
42
Păcat că sânge n-am avut
Să-i spun ce zace-n mine!
Regret acum că mi-am pierdut
Zburdalnica iubire.
43
O dată-n viaţă ai noroc –
Sau poate niciodată –
Să poţi iubi cu-atâta foc
O inimă de fată.
44
Mai mică şansa este chiar
Să-ţi fie-mpărtăşită
Iubirea care-ţi toarnă jar
În inima topită…
45
Eu am fugit – ce laş am fost! –
Şi cel mai mult mă doare
Că, peste ani, am înţeles
Că m-a iubit şi Mari.
46
Credeam că nu sunt demn de ea!
Un ignorant ca mine,
Nu poate fi de teapa sa!
Ea merita mai bine!…
47
Dar ea, sărmana, m-a iubit
Şi-a aşteptat întruna
O vorbă… ah! De-aş fi rostit
O vorbă, numai una!…
48
Visa mereu, la cafenea,
S-o scot la urma urmei.
“Cam prea mult timp pentru-o cafea!
Mi-a spus plângându-mi pe-umăr
49
Când a plecat la-aeroport,
În luna cea de miere,
Cu-n tânăr chipeş, vagabond,
Ce moştenise-avere.
50
Sper numai, tu, copile drag,
Să nu fii prost ca mine:
Te du întins la ea în prag
Să-i juri a ta iubire.” …
51
Plângând, Nuţica se-ntreba –
În vila ei retrasă –
Ce farmec tânărul avea
De pace nu îi lasă?!
52
Sunt poate două luni de-atunci –
Mai mult, chiar, cine ştie? –
Dar ea defel nu l-a uitat
Şi-ar vrea cu el să fie.
53
Cu gândul la femeia lui,
Se-aprinde de geloasă.
“Or fi acum în patul ei?
Sau s-or iubi pe masă?”
54
Şi mintea-i fierbe scene vii –
Atât de vii că doare.
“Aş vrea la cramă să revii
Să-mi juri amor sub soare!
55
Din ziua-aceea am trecut
Pe-acolo des ca ploaia –
Doar te-aş găsi să-ţi spun ce simt
Şi să-mi alini văpaia.
56
Acolo nu te-am mai zărit.
N-ai mai venit şi, pace!
Pe mine, însă, m-ai robit
Şi nu ştiu ce voi face!…”
57
După vreo două primăveri
Din ziua de la cramă,
Costel gândea privind la meri:
“Mai mult o plac pe damă!”
58
Pe-alee paşi-i cad uşor,
În parc au flori castanii;
Miresme-mbie la Amor,
Căci El ignoră anii…
59
Ştia că poate a iubi,
Dar nu atât de tare!
Credea că anii vor teşi
A dragostei dogoare…
60
Deodată se opri din mers;
Se-aşează pe o bancă.
Pe ceru-albastru, norul şters,
La vise îl încearcă…
61
Plimbând pisica, s-a oprit
S-o lase să mai zburde.
Iar trupul ei hrănea, timid,
Privirile flămânde
62
Cu care puştii o-nveleau
Jurând orice c-ar face,
O noapte şansa de-ar avea
Să poată s-o dezbrace.
63
Un tril o-ndeamnă delicat
Cu gândul la iubire.
Visează tânărul bărbat,
Cu lacrimi în privire.
64
“De ce la el nu m-am oprit?”
Gândea cu grele gene.
“Aş fi putut să-i spun ce simt!”
Pe ochi rimelu-şi cerne.
65
Discret miros de liliac
Îi întărâtă simţul.
“În basme, fata de-mpărat,
Mereu obţine prinţul!”
66
Pe-alei parfumul flutura
Pe vânt, precum un înger.
“Aş vrea să fiu şi eu ca ea!”
Şi, copleşită, plânge.
67
Pe bancă, el c-un zâmbet trist,
Frumos uitat pe buze,
Privea la jocul de artist
Al roiului de gâze.
68
“Avea dreptate hâtrul Dan!
Regretele m-apasă.
Aş vrea noroc să pot să am
Să mai primesc o şansă.”
69
Privind azurul însorit,
În braţe-i sare-o mâţă.
Privind stăpâna ei, uimit,
Nu crede cu putinţă.
70
” Posibil e, privirea mea,
Să fie trădătoare?
Oh! Cum? Nu poate fi chiar ea!”
Gândea cu voce tare.
71
” – Scuzaţi!” grăi cu glasul stins,
Gândind: “E el! Mi-e frică!”
” – Dar nu vă mai neliniştiţi!
Pisica-i tot pisică!”
72
Zgâit la chipul ei frumos,
Gândi: “Acu-i momentul!”
Dar ceva-i lasă capu-n jos…
Îşi uită-angajamentul!…
73
Privindu-l, zice: “Proastă sunt
De nu, ce simt, voi face!”
Dar brusc îşi curmă din avânt:
“Şi dacă nu mă place?”…
74
Ea pleacă, parcă aşteptând,
Cuvântul lui so-ndemne;
El?… se cufundă mai adânc
În banca cea de lemne.
75
“Eşti prost cum numai în poveşti
Există!”el se ceartă.
Iar ea se mustră: “Fato, eşti
Prostia-ntruchipată!”
76
Şi cum la fată se gândea,
Cuprins de-abandonare,
Sări subit din banca sa
Ca un bolid în soare.
77
Din parc se varsă-n bulevard
Cu inima bătându-i,
Pe când – grăbită – către parc,
Se-ntoarce ea la rându-i.
78
” – Ascultă! Eu…” ” – Voiai să-mi spui
Ceva?” ” – A! Nuu!…Nimica!…
Doar să te-ntreb dacă rămâi
Să mai plimbăm pisica!”
79
Uimită de cuvântul lui,
Ei nu-i venea să creadă.
Şi bucuria ce-o trăi,
Mai c-o făcea să cadă.
80
Senină-l apucă de braţ
Zâmbindu-i liniştită.
Scăpând din suflet un oftat,
Se simte împlinită.
81
El, tremurând ca un şcolar
În zi de vaccinare,
Oftă la fel de uşurat,
Zâmbind cu încântare.
82
În glas cu tremur o-ntreba
Ce face, cum o cheamă,
Şi-n suflet i se cuibărea –
De fericire – teamă.
83
Şi toată noaptea-a petrecut
Plimbând prin parc pisica,
În glasul nopţii cel tăcut,
De mână cu Nuţica.
84
A treia zi când a venit
La muncă, Şeful – pară:
” – De ce pe ieri nu ai servit?
Vrei să te dau afară?!”
85
” – De vrei…Nu-mi pasă! Fă ce vrei
Căci ieri m-am odihnit!
Alalt’eri noapte pân’ la trei,
Eu fost-am fericit!”…
86
După un timp de navigat
Prin lungi şi dulci reverii
Oftează trist şi-ngândurat,
La începutul serii:
87
“Trecut-a ceva timp de când
Noi suntem împreună.
Nimic altceva n-am făcut
Decât s-o ţin de mână!
88
Şi sunt gelos, că-n locul meu
Doar vântul o sărută!…
Şi-o ţine-n braţe strâns la piept
Doar noaptea cea tăcută!…”
89
Azi, cu Nuţica, în oraş,
Ia masa cea de seară…
Zăcea meniul cel bogat
Pe masă; nu-l gustară…
90
În vin, doar buzele-şi muiau
Şi nu ştiau clintire.
Senini, în irişi se priveau,
Drogaţi de fericire.
91
Pe drum, de umeri îndrăzni
S-o prindă. Ea, la rându-i,
De mijloc îl înlănţui,
Strălucitor zâmbindu-i.
92
Ajunşi în poarta casei ei,
Ea-i spune calmă: ” – Intră!”
Simţind în aer flori de tei
Şi luna pe iubită,
93
El se avântă-n urma ei,
În vila cea luxoasă.
” – Să pun un cântec?” ” – Dacă vrei!”
Gândea: ” E mai frumoasă!”
94
În player voce de pian,
Nuţica selectează.
Dansând uşor pe Clayderman,
La dragoste visează.
95
Se scurge timpul printre ei
Tiptil ca o felină…
El zice: ” – Plec! E ora trei!!”
” – Mai stai!… Rămâi la mine!”
96
Era frumoasă ca un crin
În rochia de noapte!
Cu gând pierdut în cer senin,
Se-abandonează-n şoapte
97
Pe care ea, mărinimos,
Le-abate către dânsul.
Îşi lasă trupul mlădios
Şi limpede ca plânsul
98
Să picure pe lângă el,
În patul confortabil
Care-i primeşte pe-amândoi
Cu scârţâit amabil.
99
Îi pune capu-ncet pe sân,
Cu sincerã iubire;
În ochii ei zburda râzând
O tainicã sclipire.
100
Reflexul verde-albăstrui,
Sclipind sub lampa lunii,
E tot ce poate mai frumos,
Natura,-ntinde lumii.
101
Curgând bogat pe gât în jos,
O buclă-l amăgeşte.
Îşi lasă capu-n părul ei
Ce dulce se fereşte
102
De-a lui suflare – blând curent –
Pe care ea o simte
Pufoasă, defilând atent,
Pe pielea ei cuminte.
103
Îi fierbe sângele în corp
Suflarea sa cea caldă,
Dar nu se mişcă de pe loc,
De teamă să nu-l piardă.
104
Tăcuţi, şi-aruncă ochi în ochi
Şi stau cuminţi ca-n poză.
Se-aseamănă surâsul lor
Petalelor de roză.
105
Acelaşi lucru, mintea lor,
Gândeşte corelată,
Căci ambii îşi doresc amor,
Dar se feresc s-o facă.
106
Se lasă astfel duşi de val,
Visând cuprinşi de vrajă.
Dar nu-ndrăznesc a încerca
Ce mintea lor visează.
107
Se tem că astfel vor strica
Mirajul ce planează
Deasupra lor. Adorm aşa,
Şi-n somn se-mbrăţişează…
108
A doua zi, din vis urât,
Frumoasa se trezeşte.
Visa că-i este omorât
Iubitul din poveste.
109
Rămas în minte, negrul gând,
O face să tresară.
Din sânul patului călduţ
Îşi face drum afară.
110
Pe el nu-l vede nicăieri
Şi-n suflet teama-i vine:
” Te rog doar, Doamne, să nu-l iei
Pe el de lângă mine!
111
Acum când totul e O.K.,
Nu vreau să sufăr iară.
De lângă mine să nu-l iei!
Nu vreau ca el să piară!
112
Vreau, ca şi fata de-mpărat,
Să-mi fie-alături prinţul.”
” Dar, dragă, viaţa nu-i un basm!”
Îi reproşează gândul.
113
În ochi îi sare un bilet,
Râzând pe noptieră:
” Frumoaso, vino-n parc la trei!
Ne întâlnim la Schelă.”
114
Minţind un zâmbet, gura ei,
De teamă se-ncreţeşte.
Coşmarul sumbru, din idei,
Să-l şteargă îşi doreşte…
115
Privind pe geam, din dormitor,
La ziua însorită,
Îşi lasă ochii pe un nor,
De groază împietrită.
116
Îşi aminteşte că, în vis,
Acelaşi nor pluteşte.
Iar forma lui de paradis
O moarte prevesteşte…
117
Fugea cu teamă pe alei,
De-ai grijii colţi zdrobită,
La locul junelor perechi
Ce Schela e numită.
118
E ora trei şi cer senin,
Şi week-end-ul domneşte.
Însă în locul clandestin
Pe nimeni nu zăreşte.
119
“Ciudat! Căci plin ar trebui
Să fie-acum de lume!
E week-end şi frumoasă zi,
Dar e pustiu, la culme!
120
Pe el îl vede într-un colţ,
Visând ca altădată.
Îi sare veselă de gât
Şi-i râde uşurată.
121
Dar vede-o ţeavă de oţel
Spre dânsa cum priveşte!
Pe iarbă cade-atunci când el
Se-aruncă şi-o fereşte.
122
Aude-n aer zgomot surd,
Pe când era-n cădere;
Atinge-apoi pământul ud
Şi geme de durere.
123
Când îşi adună gând cu gând,
Îl simte greu şi moale.
Încet, îl lasă pe pământ,
Punându-i capu-n poale.
124
” – Eşti bine?” el o-ntreabă stins.
” – Doar datorită ţie!”
” – Îmi pare, numai, rău că – de-azi –
Nimic n-o să mai fie!”
125
Ea simte plâns în glasul lui
Cel dulce şi angelic,
Şi vede-n ochii sãi cãprui
O rază de-ntuneric.
126
Priveşte haina lui. Încet,
Din ea se scurge sânge.
Este rănit iubitul ei.
Ea, copleşită, plânge.
127
” – Îmi pare rău c-a trebuit
Aici să se ajungă
Să-mi iau curaj să-ţi spun ce simt!”
Întinde mâna stângă
128
Spre faţa ei scăldată-n lac
De lacrimi dureroase.
Încet, se-adună de prin parc,
Simţind un frig în oase.
129
Şi, sărutând-o înfocat,
Un “te iubesc” îi scapă.
” – Eu mor şi ar fi fost păcat
Să-l iau cu mine-n groapă!”
130
În ochi cu lacrimi de pelin,
Ea ţipă disperată,
Privind la chipul lui senin,
La faţa-i împăcată.
131
” – Prin tine, viaţa s-a sfârşit!
Mă-nchid în mănăstire,
Căci doar pe tine te-am iubit,
Iar tu te-ai dus, iubire!”
132
Din pat, Nuţica sare-n sus,
Gândind la ce visase:
” Ce lung, real mi s-a părut!”
E udă până-n oase.
133
” Mă bucur, doar, c-a fost un vis.
Să fiu călugăriţă
Nu e exact ce mi-am dorit!…
Mă duc să-mi iau o pizza!”
134
Se-ndreaptă lent spre frigider;
Înşfacă o bucată…
” Şi-apoi, de ce să moară el?
E chipeş ca o fată!”
135
Zâmbind la gândul ei nebun,
Mănâncă liniştită.
” De-ar exista, aş vrea să-l sun!”
Se simte-ndrăgostită.
136
Îşi lasă gol frumosul trup;
Deschide apa-n cadă.
În toaster pune-un strop de unt,
Pe foc – un ceai să fiarbă.
137
În timp ce cada s-a umplut
Se rumeni şi pâinea.
Pe urmă ceaiul s-a făcut;
O cană ea îşi pune…
138
Cu spuma băii se-nvelea,
Mişcându-se alene,
În timp ce somnul cocheta
Cu grelele ei gene.
139
Adoarme! Somnu-i este lin.
Plăcut se odihneşte.
Tresare peste-o oră: “Hii!!
Ah! Nouă ceasul este!”
140
Grăbită pleacă spre metrou,
Uitând mobilu-n living.
Pe stradă-aude-un scurt ecou –
O frână de maşină.
141
Se-ntoarce dinspre trotuar –
Să cadă: ” Ce minune!”
E el, în faţă la volan –
Al visului ei june!…
142
De scris acestea termină
Când sună telefonul:
” – Alo! Florine! Vino, mă!
Te aşteptăm de-o oră!”
143
” – Cobor acum! Am terminat
De scris o poezie!”
” – Bă! Iarăşi ai mâncat stricat?
Sau mi se pare mie?”
144
” – De vrei, pe scurt ţi-o povestesc!”
” – Eşti obsedat , măi frate!
Coboară jos că te pocnesc
De te trântesc pe spate!”
145
” – De ce mă iei în zeflemea
De fiecare dată?
Să scriu poeme-i viaţa mea!”
” – A mea – să sparg o fată!
146
Coboară şi-o sã-mi povesteşti –
M-ai terminat, bãi, frate!
Prefer să-ascult! Ori mă tâmpeşti,
Ori scap de prima dată!”
147
Curând, în faţă coborî:
” – Salut! Ce faceţi dragă?”
” – Noi, bine. Tu?… Am auzit
C-ai scris o nouă ‚dramă’!”
148
” – Nuţico, lasă-l că-i nebun
Şi nu se mai opreşte!”
” – Costică, ştii ce vreau să-ţi spun?
Eşti primul în poveste!”
149
” – Nu, eşti nebun!” ” – Ba nu! Am scris
Despre a ta iubire
Pentru Nuţica!” ” – Cum? Ce-ai zis?
Ne minţi cu nesimţire!”
150
” – Ba nu! Amar te-am pedepsit,
Căci eşti un insensibil!…
Şi… te-am făcut îndrăgostit!”
” – … Deci… m-ai jignit teribil!”
151
” – Tu eşti eroul cel onest,
Romantic, bun şi… singur!…
Dar lasă-mă să-ţi povestesc:
Era să calci – privind-o – …”
My last “works of art” :)That’s me!
ultimele cârcoteli
Floryn Leahu Blog 