Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Lecţie de pedagogie

Când voi ajunge pe râul din faţă

La veşnica luntre, la capăt de viaţă,

Voi înmuia trecutul meu pix

În neagra cerneală a râului Styx,

Voi scrie de viaţă şi farmecul ei

Atunci când voi fi mai aproape de zei.

Acum nu se cade – cum Platon ne spune –

Să cânt despre Soare când Grota mi-e lume…

Cu sacra cerneală voi scrie fanatic

Adânca esenţă din mitul thanatic;

Atunci toate-acestea le scriu pentru voi,

Să ştiţi cum se poate ieşi din noroi

Astfel m-oi întoarce cu faţa spre mine,

   În gând cu Frumos, Adevăr şi cu Bine...

Dar teamă îmi este că voi, cu dispreţ,

Frivoli, veţi respinge comoara de preţ;

Veţi sta tot în grotă cum însumi am stat

Şi nimeni n-o şti că aţi existat;

Mă veţi înţelege târziu, cu regret,

Când luntrea v-o duce la simplul poet

Care odată, pe când mai trăiaţi,

A vrut să vă vadă din timp educaţi…

Dar nu e nimic, nu-i totul pierdut!

Drept martori pe voi vă iau împrumut

Să daţi omenirii petiţia mea

Ca ei să o creadă şi preţ să îi dea.

Apoi, Paideea ideal să devină

Şi toţi s-o găsească, fugind de rutină,

Iar luntrea să-i ducă, prin sacra idee,

Spre vastele-n veci Câmpii Elizee…

September 5, 2009 - Posted by | poezie | , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: