Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Vise şi visuri

 

 

1

Privind la ea pe trotuar,

Când se-ndrepta spre firmă,

Era să calce un şcolar

Cu propria maşină.

2

Adânc mişcat de incident,

O cată înc-o dată;

Apoi zâmbeşte indecent:

“Ce poate face-o fată!”

3

Târziu, la muncă, pe când bea –

La pauza de masă –

Cafeaua cea cu frişcă-n ea,

Gândirea îşi întoarse

4

La zâna ce i-a cucerit

Retina şi cu gândul.

Privirea i s-a ofilit

De suspinai văzându-l…

5

Zărind-o-n minte,îşi zicea

“Ce fire jucăuşă!…

Of! Cât de mult m-aş bucura

Să mi se-arate-n uşă!…

6

Din ochii ei cei de turcoaz,

O umbră de lumină

Să mi-o arunce pe obraz,

Şi ziua-ar fi senină!

7

Iar părul ei de aur scump

De sute de karate,

Aş vrea cu mâna să-l pătrund;

Un zâmbet să-mi arate…

8

Un zâmbet; m-aş lăsa ucis

Ca să îl pot obţine.

Aş omorî pentr-un surâs,

Iubito, de la tine…

9

Şi după umeri să te-apuc,

Să te sărut sub soare,

Aş alerga ca un năuc,

Prin Centru,-n pijamale!

10

Şi pentru-o noapte de amor

Cu tine păcătoaso…”

” – Costache! Ia-o mai uşor!

S-a dus cafeaua, las-o!”

11

Privind la ceaşca ce venea

Senină către gură,

Doar zaţul mai găseşte-n ea;

Înghite tot cu ură!

12

” – Da, şefule,că bine zici!”

” – Te văd plecat de-acasă!

Nu doar cafeaua s-a sfârşit!

Şi pauza de masă!”

13

De-atunci o lună s-a-mplinit…

Mâhnit păşea-n tăcere,

Când un amic l-a întâlnit:

” – Hai Tache la o bere!”

14

Cu sticla-n faţă şi în gând

Cu-aceeaşi suferinţă,

Este surprins de Dan plângând

După iubita fiinţă.

15

” – Costele! Tu te-ai ţăcănit?

Ai dat de boala reaua?”

” – Nu, Dane, m-am îndrăgostit;

Ci asta mi-e beleaua!”

16

” – Aha-ha! De bucluc ai dat!

Dar zi-mi a ta năpastă:

I-ai pus-o? Spune-mi, v-aţi pupat?

Ai luat-o de nevastă?”

17

” – De unde! Nu mai ştiu de ea,

Nimic! Halal ponoasă!…

Am cântărit-o când mergea

Pe stradă, graţioasă…

18

Pe loc privirea mi-a vrăjit…

Era să calc şi-o ţâncă!…

Icoana ei m-a urmărit…

Mă urmăreşte încă!…

 

19

De-atunci, nimic de ea n-am scos…

Doar cred că am visat-o!…

Dar ştiu c-a fost un vis frumos,

Căci încă n-am uitat-o…”

20

Ea trece strada exultând

De viaţă şi culoare.

La chipul lui priveşte blând,

Găsind încântătoare

21

Privirea sa de puşti rănit

De-o pală de iubire

Şi, inocentă, s-a gândit:

” Să fie-aşa ca mine

22

Femeia ce l-a cucerit?

O fi înaltă, brună?

O place-o poate doar de-o zi?

Sau poate chiar de-o lună?

23

Ferice ea ce a vrăjit

Un prinţ atât de mândru!

Aş vrea în locul ei să fiu;

L-aş răsplăti iubindu-l…”

24

Cu zâmbetul râzând pe chip,

Trecea pe lângă cramă,

Iar el, cu spatele la zid,

Nici n-o băga în seamă.

25

” – Costele! Cată peste gard!

Priveşte dama aia!

De-amor te vindecă îndat’ ;

Frumoasă foc bălaia!…”

26

” – Hei! Dane! Blonda este ea!

E fata care-mi place!”

” – Ai gusturi bune! N-o scăpa

Căci e cu vino-ncoace!”

27

” – Da,sigur, ce-aş putea să-i spun:

Ştii, dragă, io-s cel care

E, după tine, om nebun

Şi, să te aibă, moare!”

28

” – Eu, Tache, tânăr de-aş mai fi,

Aş răscoli pământul.

Şi-n suflet, pace n-aş găsi

Decât cu ea alături.

29

Deştept şi chipeş şi bogat

Tu eşti. Ce poate fata,

În viaţă, vrea la un bărbat

Mai mult decât atâta?”

30

” – Femei, măi Dane, am avut

Cât acte un contabil.

Cu ele-n joc m-am complăcut

Fiind dulce şi amabil.

31

Le agăţam, aveam tupeu;

Nu mi-a scăpat vreuna.

Dar, Dane, ai cuvântul meu:

Ca ea nu e niciuna!…

32

Şi-acum eu, craiul renumit,

A cluburilor spaimă,

Mă tem, iubirea să-mi închin,

Iar gura nu îngaimă

33

O vorbă,-o simplă vorbă doar –

Ce-ascunde sincer gând –

Când toată viaţa-am aruncat

Doar simple vorbe-n vânt.”

34

” – Ascultă! Tata îmi spunea –

Iertată fie-i vina –

Că viaţa-i bună sau e rea.

E, însă numai una.

35

Acum tu fugi că n-ai curaj

Şi plângi ca o muiere.

Şi-n toamna vieţii când te laşi,

Gândi-vei cu durere

36

Din mână şansa c-ai scăpat.

Vei încerca regrete

Şi te vei crede vinovat,

Dar cine să te ierte?”

37

” – Zici bine, dragul meu amic.

Dar cum să-mi curăţ teama?

Că-mi vine – sincer eu ţi-o zic –

Să mă crestez cu lama!”

38

” – Calmează-ţi nervii, du-te-acas’.

Fierbinte, fă o baie.

Iar mâine când te vei trezi,

Găseşte-o pe bălaie!”

39

” – Mă duc la firmă să obţin

concediu – două zile.”

” – Să bei apoi un ţoi de gin;

Te vei simţi mai bine!”

40

Pe când se-ndreaptă către gard

Costel, ţintind pământul –

La masă, stând lângă pahar –

Pe Dan îl mustră gândul.

41

” – Te bată Domnu’ de golan!…

Ce face tinereţea!…

Mi-aduc aminte cum fierbeam

Când îmi vedeam febleţea…

42

Păcat că sânge n-am avut

Să-i spun ce zace-n mine!

Regret acum că mi-am pierdut

Zburdalnica iubire.

43

O dată-n viaţă ai noroc –

Sau poate niciodată –

Să poţi iubi cu-atâta foc

O inimă de fată.

44

Mai mică şansa este chiar

Să-ţi fie-mpărtăşită

Iubirea care-ţi toarnă jar

În inima topită…

45

Eu am fugit – ce laş am fost! –

Şi cel mai mult mă doare

Că, peste ani, am înţeles

Că m-a iubit şi Mari.

46

Credeam că nu sunt demn de ea!

Un ignorant ca mine,

Nu poate fi de teapa sa!

Ea merita mai bine!…

47

Dar ea, sărmana, m-a iubit

Şi-a aşteptat întruna

O vorbă… ah! De-aş fi rostit

O vorbă, numai una!…

48

Visa mereu, la cafenea,

S-o scot la urma urmei.

“Cam prea mult timp pentru-o cafea!

Mi-a spus plângându-mi pe-umăr

49

Când a plecat la-aeroport,

În luna cea de miere,

Cu-n tânăr chipeş, vagabond,

Ce moştenise-avere.

50

Sper numai, tu, copile drag,

Să nu fii prost ca mine:

Te du întins la ea în prag

Să-i juri a ta iubire.” …

51

Plângând, Nuţica se-ntreba –

În vila ei retrasă –

Ce farmec tânărul avea

De pace nu îi lasă?!

52

Sunt poate două luni de-atunci –

Mai mult, chiar, cine ştie? –

Dar ea defel nu l-a uitat

Şi-ar vrea cu el să fie.

53

Cu gândul la femeia lui,

Se-aprinde de geloasă.

“Or fi acum în patul ei?

Sau s-or iubi pe masă?”

54

Şi mintea-i fierbe scene vii –

Atât de vii că doare.

“Aş vrea la cramă să revii

Să-mi juri amor sub soare!

55

Din ziua-aceea am trecut

Pe-acolo des ca ploaia –

Doar te-aş găsi să-ţi spun ce simt

Şi să-mi alini văpaia.

56

Acolo nu te-am mai zărit.

N-ai mai venit şi, pace!

Pe mine, însă, m-ai robit

Şi nu ştiu ce voi face!…”

57

După vreo două primăveri

Din ziua de la cramă,

Costel gândea privind la meri:

“Mai mult o plac pe damă!”

58

Pe-alee paşi-i cad uşor,

În parc au flori castanii;

Miresme-mbie la Amor,

Căci El ignoră anii…

59

Ştia că poate a iubi,

Dar nu atât de tare!

Credea că anii vor teşi

A dragostei dogoare…

60

Deodată se opri din mers;

Se-aşează pe o bancă.

Pe ceru-albastru, norul şters,

La vise îl încearcă…

61

Plimbând pisica, s-a oprit

S-o lase să mai zburde.

Iar trupul ei hrănea, timid,

Privirile flămânde

62

Cu care puştii o-nveleau

Jurând orice c-ar face,

O noapte şansa de-ar avea

Să poată s-o dezbrace.

63

Un tril o-ndeamnă delicat

Cu gândul la iubire.

Visează tânărul bărbat,

Cu lacrimi în privire.

64

“De ce la el nu m-am oprit?”

Gândea cu grele gene.

“Aş fi putut să-i spun ce simt!”

Pe ochi rimelu-şi cerne.

65

Discret miros de liliac

Îi întărâtă simţul.

“În basme, fata de-mpărat,

Mereu obţine prinţul!”

66

Pe-alei parfumul flutura

Pe vânt, precum un înger.

“Aş vrea să fiu şi eu ca ea!”

Şi, copleşită, plânge.

67

Pe bancă, el c-un zâmbet trist,

Frumos uitat pe buze,

Privea la jocul de artist

Al roiului de gâze.

68

“Avea dreptate hâtrul Dan!

Regretele m-apasă.

Aş vrea noroc să pot să am

Să mai primesc o şansă.”

69

Privind azurul însorit,

În braţe-i sare-o mâţă.

Privind stăpâna ei, uimit,

Nu crede cu putinţă.

70

” Posibil e, privirea mea,

Să fie trădătoare?

Oh! Cum? Nu poate fi chiar ea!”

Gândea cu voce tare.

71

” – Scuzaţi!” grăi cu glasul stins,

Gândind: “E el! Mi-e frică!”

” – Dar nu vă mai neliniştiţi!

Pisica-i tot pisică!”

72

Zgâit la chipul ei frumos,

Gândi: “Acu-i momentul!”

Dar ceva-i lasă capu-n jos…

Îşi uită-angajamentul!…

73

Privindu-l, zice: “Proastă sunt

De nu, ce simt, voi face!”

Dar brusc îşi curmă din avânt:

“Şi dacă nu mă place?”…

74

Ea pleacă, parcă aşteptând,

Cuvântul lui so-ndemne;

El?… se cufundă mai adânc

În banca cea de lemne.

75

“Eşti prost cum numai în poveşti

Există!”el se ceartă.

Iar ea se mustră: “Fato, eşti

Prostia-ntruchipată!”

76

Şi cum la fată se gândea,

Cuprins de-abandonare,

Sări subit din banca sa

Ca un bolid în soare.

77

Din parc se varsă-n bulevard

Cu inima bătându-i,

Pe când – grăbită – către parc,

Se-ntoarce ea la rându-i.

78

” – Ascultă! Eu…” ” – Voiai să-mi spui

Ceva?” ” – A! Nuu!…Nimica!…

Doar să te-ntreb dacă rămâi

Să mai plimbăm pisica!”

79

Uimită de cuvântul lui,

Ei nu-i venea să creadă.

Şi bucuria ce-o trăi,

Mai c-o făcea să cadă.

80

Senină-l apucă de braţ

Zâmbindu-i liniştită.

Scăpând din suflet un oftat,

Se simte împlinită.

81

El, tremurând ca un şcolar

În zi de vaccinare,

Oftă la fel de uşurat,

Zâmbind cu încântare.

82

În glas cu tremur o-ntreba

Ce face, cum o cheamă,

Şi-n suflet i se cuibărea –

De fericire – teamă.

83

Şi toată noaptea-a petrecut

Plimbând prin parc pisica,

În glasul nopţii cel tăcut,

De mână cu Nuţica.

84

A treia zi când a venit

La muncă, Şeful – pară:

” – De ce pe ieri nu ai servit?

Vrei să te dau afară?!”

85

” – De vrei…Nu-mi pasă! Fă ce vrei

Căci ieri m-am odihnit!

Alalt’eri noapte pân’ la trei,

Eu fost-am fericit!”…

86

După un timp de navigat

Prin lungi şi dulci reverii

Oftează trist şi-ngândurat,

La începutul serii:

87

“Trecut-a ceva timp de când

Noi suntem împreună.

Nimic altceva n-am făcut

Decât s-o ţin de mână!

88

Şi sunt gelos, că-n locul meu

Doar vântul o sărută!…

Şi-o ţine-n braţe strâns la piept

Doar noaptea cea tăcută!…”

89

Azi, cu Nuţica, în oraş,

Ia masa cea de seară…

Zăcea meniul cel bogat

Pe masă; nu-l gustară…

90

În vin, doar buzele-şi muiau

Şi nu ştiau clintire.

Senini, în irişi se priveau,

Drogaţi de fericire.

91

Pe drum, de umeri îndrăzni

S-o prindă. Ea, la rându-i,

De mijloc îl înlănţui,

Strălucitor zâmbindu-i.

92

Ajunşi în poarta casei ei,

Ea-i spune calmă: ” – Intră!”

Simţind în aer flori de tei

Şi luna pe iubită,

93

El se avântă-n urma ei,

În vila cea luxoasă.

” – Să pun un cântec?” ” – Dacă vrei!”

Gândea: ” E mai frumoasă!”

94

În player voce de pian,

Nuţica selectează.

Dansând uşor pe Clayderman,

La dragoste visează.

95

Se scurge timpul printre ei

Tiptil ca o felină…

El zice: ” – Plec! E ora trei!!”

” – Mai stai!… Rămâi la mine!”

96

Era frumoasă ca un crin

În rochia de noapte!

Cu gând pierdut în cer senin,

Se-abandonează-n şoapte

97

Pe care ea, mărinimos,

Le-abate către dânsul.

Îşi lasă trupul mlădios

Şi limpede ca plânsul

98

Să picure pe lângă el,

În patul confortabil

Care-i primeşte pe-amândoi

Cu scârţâit amabil.

99

Îi pune capu-ncet pe sân,

Cu sincerã iubire;

În ochii ei zburda râzând

O tainicã sclipire.

100

Reflexul verde-albăstrui,

Sclipind sub lampa lunii,

E tot ce poate mai frumos,

Natura,-ntinde lumii.

101

Curgând bogat pe gât în jos,

O buclă-l amăgeşte.

Îşi lasă capu-n părul ei

Ce dulce se fereşte

102

De-a lui suflare – blând curent –

Pe care ea o simte

Pufoasă, defilând atent,

Pe pielea ei cuminte.

103

Îi fierbe sângele în corp

Suflarea sa cea caldă,

Dar nu se mişcă de pe loc,

De teamă să nu-l piardă.

104

Tăcuţi, şi-aruncă ochi în ochi

Şi stau cuminţi ca-n poză.

Se-aseamănă surâsul lor

Petalelor de roză.

105

Acelaşi lucru, mintea lor,

Gândeşte corelată,

Căci ambii îşi doresc amor,

Dar se feresc s-o facă.

106

Se lasă astfel duşi de val,

Visând cuprinşi de vrajă.

Dar nu-ndrăznesc a încerca

Ce mintea lor visează.

107

Se tem că astfel vor strica

Mirajul ce planează

Deasupra lor. Adorm aşa,

Şi-n somn se-mbrăţişează…

108

A doua zi, din vis urât,

Frumoasa se trezeşte.

Visa că-i este omorât

Iubitul din poveste.

109

Rămas în minte, negrul gând,

O face să tresară.

Din sânul patului călduţ

Îşi face drum afară.

110

Pe el nu-l vede nicăieri

Şi-n suflet teama-i vine:

” Te rog doar, Doamne, să nu-l iei

Pe el de lângă mine!

111

Acum când totul e O.K.,

Nu vreau să sufăr iară.

De lângă mine să nu-l iei!

Nu vreau ca el să piară!

112

Vreau, ca şi fata de-mpărat,

Să-mi fie-alături prinţul.”

” Dar, dragă, viaţa nu-i un basm!”

Îi reproşează gândul.

113

În ochi îi sare un bilet,

Râzând pe noptieră:

” Frumoaso, vino-n parc la trei!

Ne întâlnim la Schelă.”

114

Minţind un zâmbet, gura ei,

De teamă se-ncreţeşte.

Coşmarul sumbru, din idei,

Să-l şteargă îşi doreşte…

115

Privind pe geam, din dormitor,

La ziua însorită,

Îşi lasă ochii pe un nor,

De groază împietrită.

116

Îşi aminteşte că, în vis,

Acelaşi nor pluteşte.

Iar forma lui de paradis

O moarte prevesteşte…

117

Fugea cu teamă pe alei,

De-ai grijii colţi zdrobită,

La locul junelor perechi

Ce Schela e numită.

118

E ora trei şi cer senin,

Şi week-end-ul domneşte.

Însă în locul clandestin

Pe nimeni nu zăreşte.

119

“Ciudat! Căci plin ar trebui

Să fie-acum de lume!

E week-end şi frumoasă zi,

Dar e pustiu, la culme!

120

Pe el îl vede într-un colţ,

Visând ca altădată.

Îi sare veselă de gât

Şi-i râde uşurată.

121

Dar vede-o ţeavă de oţel

Spre dânsa cum priveşte!

Pe iarbă cade-atunci când el

Se-aruncă şi-o fereşte.

122

Aude-n aer zgomot surd,

Pe când era-n cădere;

Atinge-apoi pământul ud

Şi geme de durere.

123

Când îşi adună gând cu gând,

Îl simte greu şi moale.

Încet, îl lasă pe pământ,

Punându-i capu-n poale.

124

” – Eşti bine?” el o-ntreabă stins.

” – Doar datorită ţie!”

” – Îmi pare, numai, rău că – de-azi –

Nimic n-o să mai fie!”

125

Ea simte plâns în glasul lui

Cel dulce şi angelic,

Şi vede-n ochii sãi cãprui

O rază de-ntuneric.

126

Priveşte haina lui. Încet,

Din ea se scurge sânge.

Este rănit iubitul ei.

Ea, copleşită, plânge.

127

” – Îmi pare rău c-a trebuit

Aici să se ajungă

Să-mi iau curaj să-ţi spun ce simt!”

Întinde mâna stângă

128

Spre faţa ei scăldată-n lac

De lacrimi dureroase.

Încet, se-adună de prin parc,

Simţind un frig în oase.

129

Şi, sărutând-o înfocat,

Un “te iubesc” îi scapă.

” – Eu mor şi ar fi fost păcat

Să-l iau cu mine-n groapă!”

130

În ochi cu lacrimi de pelin,

Ea ţipă disperată,

Privind la chipul lui senin,

La faţa-i împăcată.

131

” – Prin tine, viaţa s-a sfârşit!

Mă-nchid în mănăstire,

Căci doar pe tine te-am iubit,

Iar tu te-ai dus, iubire!”

132

Din pat, Nuţica sare-n sus,

Gândind la ce visase:

” Ce lung, real mi s-a părut!”

E udă până-n oase.

133

” Mă bucur, doar, c-a fost un vis.

Să fiu călugăriţă

Nu e exact ce mi-am dorit!…

Mă duc să-mi iau o pizza!”

134

Se-ndreaptă lent spre frigider;

Înşfacă o bucată…

” Şi-apoi, de ce să moară el?

E chipeş ca o fată!”

135

Zâmbind la gândul ei nebun,

Mănâncă liniştită.

” De-ar exista, aş vrea să-l sun!”

Se simte-ndrăgostită.

136

Îşi lasă gol frumosul trup;

Deschide apa-n cadă.

În toaster pune-un strop de unt,

Pe foc – un ceai să fiarbă.

137

În timp ce cada s-a umplut

Se rumeni şi pâinea.

Pe urmă ceaiul s-a făcut;

O cană ea îşi pune…

138

Cu spuma băii se-nvelea,

Mişcându-se alene,

În timp ce somnul cocheta

Cu grelele ei gene.

139

Adoarme! Somnu-i este lin.

Plăcut se odihneşte.

Tresare peste-o oră: “Hii!!

Ah! Nouă ceasul este!”

140

Grăbită pleacă spre metrou,

Uitând mobilu-n living.

Pe stradă-aude-un scurt ecou –

O frână de maşină.

141

Se-ntoarce dinspre trotuar –

Să cadă: ” Ce minune!”

E el, în faţă la volan –

Al visului ei june!…

142

De scris acestea termină

Când sună telefonul:

” – Alo! Florine! Vino, mă!

Te aşteptăm de-o oră!”

143

” – Cobor acum! Am terminat

De scris o poezie!”

” – Bă! Iarăşi ai mâncat stricat?

Sau mi se pare mie?”

144

” – De vrei, pe scurt ţi-o povestesc!”

” – Eşti obsedat , măi frate!

Coboară jos că te pocnesc

De te trântesc pe spate!”

145

” – De ce mă iei în zeflemea

De fiecare dată?

Să scriu poeme-i viaţa mea!”

” – A mea – să sparg o fată!

146

Coboară şi-o sã-mi povesteşti –

M-ai terminat, bãi, frate!

Prefer să-ascult! Ori mă tâmpeşti,

Ori scap de prima dată!”

147

Curând, în faţă coborî:

” – Salut! Ce faceţi dragă?”

” – Noi, bine. Tu?… Am auzit

C-ai scris o nouă ‚dramă’!”

148

” – Nuţico, lasă-l că-i nebun

Şi nu se mai opreşte!”

” – Costică, ştii ce vreau să-ţi spun?

Eşti primul în poveste!”

149

” – Nu, eşti nebun!” ” – Ba nu! Am scris

Despre a ta iubire

Pentru Nuţica!” ” – Cum? Ce-ai zis?

Ne minţi cu nesimţire!”

150

” – Ba nu! Amar te-am pedepsit,

Căci eşti un insensibil!…

Şi… te-am făcut îndrăgostit!”

” – … Deci… m-ai jignit teribil!”

151

 

” – Tu eşti eroul cel onest,

Romantic, bun şi… singur!…

Dar lasă-mă să-ţi povestesc:

Era să calci – privind-o – …”

 

 

 


 

September 10, 2009 - Posted by | poezie | , , , , , , , , , , ,

2 Comments »

  1. Foarteeee tare! :))Luceafaru’ e mic copil pe langa asta! :))

    Comment by Creatsa^^ | September 25, 2009 | Reply

  2. ee, nici chiar asa!🙂 o fi luceafarul mai “mic” cu 50 si ceva de strofe, dar nu neaparat cantitatea face diferenta🙂 spre exemplu eu tin mai mult la “mai trece-un an, mai dai o fila” sau la “conversand cu idolul” sau la “dorinta suprema” (sunt toate postate aici pe blog), dar iti multumesc mult de apreciere! ma simt onorat sa fiu bagat in aceeasi oala cu eminescu care, dealtfel, este idolul meu (“conversand cu idolul” este un dialog imaginar f interesant intre mine si el). te mai astept cu drag

    Comment by florynleahu | September 26, 2009 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: