Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Doamna goală, confidenta mea! (#2)

Era Carla. Chiar şi vocea ei îi suna ciudat în urechi. Îi îndepărtă încet mâinile şi lumina soarelui îi izbi cu violenţă retina. Se simţi de parcă ar vedea pentru prima dată toate aceste lucruri din jurul său… Singurul lucru familiar era privirea de marmură; blândă, îngăduitoare care parcă îl încuraja să exploreze noul univers ce i se dezvăluia generos înainte.

– Hei! Mihai! Ce se întâmplă cu tine? Cu cine vorbeai mai devreme?

El însă nu răspunde. Încă era debusolat. Privea în continuare piatra albă şi fină ca şi cum ar fi fost singurul lucru cunoscut în tot acest peisaj ostil şi străin.

– Hei! Ce-i cu tine? Mă îngrijorezi!… Doar nu te-ai îndrăgostit de statuia asta!

Începu să râdă. Un râs sincer şi cristalin.

– Numai tu ai putea fi capabil de aşa ceva!

Râsul ei îl făcu să-şi revină.

– Bună Carla!… Ce faci Brunooo?

Câinele lătră bucuros că Mihai în sfârşit îl bagă în seamă.

– Ce faci aici Carla?

– Eu? Îl plimb pe Bruno. Dar tu?

– Eu? Mă plimbam…

– Ei!…Hai spune…Cine te-a mai supărat acum?

– Mama!… Zice că nu înţeleg nimic… Poate că are dreptate…

– Ooo! Vino încoace! Îl sărută pe frunte. Lasă că mă ai pe mine. Nu-i asculta pe ceilalţi!

Carla era mai specială. Deşi nici ea nu credea în aspiraţiile lui, avea impresia că ea îl înţelege. Era singura care putea să îl consoleze şi să-i redea încrederea în sine însuşi. Îi păsa de sentimentele lui. El o iubea mai mult decât şi-ar fi iubit o soră dacă ar fi avut vreuna. Era singura făptură care se apropia de idealul său de umanitate, deşi chiar şi ea era superficială în multe privinţe. Era oricând bucuros să o întâlnească pentru că reuşea întotdeauna – numai ea ştia cum – să îi alunge supărarea şi chiar să-l înveselească în desele momente de criză sentimentală pe care el le traversa.

Totuşi, acum parcă nu mai era bucuros să o vadă. Chiar era ofticat că ea apăruse. “Dar de ce?” Singur găsi răspunsul. Pentru că îl întorsese din drumul său spre CAPĂT. Iar ceea ce se afla acolo îl frământa teribil. Era ceea ce el căutase dintotdeauna. Nu ştia ce este dar sigur trebuia să fie piatra filozofală, răspunsul la întrebările existenţiale pe care şi le pusese mereu, concretizarea idealurilor la care aspirase necontenit sau, poate, toate astea la un loc. Se întreba dacă va mai putea vreodată să ajungă atât de aproape de CAPĂT… Şi vinovată era numai Carla!…

– Zi, măi, ai fost?

– Ăăă… unde?

– Băi, tu nu eşti cu mine aici. Pe unde rătăceşti? Te-am întrebat dacă ai fost azi la şcoală că eu nu te-am văzut.

– Nu, nu am fost.

– De ce?

– Lasă asta. Hai să ne plimbăm. Vrei?

– Sigur! spuse ea puţin surprinsă.

Mihai uită repede de supărare şi acum chiar se bucura că se întâlnise cu Carla. Se simţea bine cu ea. Ziua trecuse ca prin farmec. Nu-i venea să creadă cât de parşiv poate fi timpul. Ajunşi în faţa casei ei, îşi luă un “pe curând” de la ea după obişnuitul sărut pe obraz, apoi plecă spre casă, liniştit şi frământat. Liniştit pentru că îşi prizase doza necesară de împăcare lăuntrică din care Carla avea întotdeauna o porţie pregătită pentru el şi frământat pentru că simţea că viaţa lui se schimbase radical din acea zi, deşi nu ştia cauza acestei schimbări şi nici nu identifica un efect palpabil al acesteia. Dar era sigur că ceva s-a schimbat. Simţea el asta. Şi ştia că dacă el simte ceva nu se înşeală. Chiar dacă nu ştie exact despre ce este vorba, cu siguranţă nu se înşeală. Acesta este un motiv pentru care caută răspunsul acela. Şi când te gândeşti că azi era atât de aproape de adevăr, atât de aproape de CAPĂT!… Daa! Asta trebuie să fie! Femeia aceea – adică statuia aceea – trebuie să fie cheia. Probabil că asta îl frământă…

September 25, 2009 - Posted by | proza | , , , , , , ,

6 Comments »

  1. Si continuarea? :)) Mai vreau! :)) Biine… Mi’ai captat atentia.

    Comment by Creatsa^^ | September 25, 2009 | Reply

  2. fii pe pace, va veni si continuarea! cred ca in total vor vi cca 15-20 de episoade, un adevarat sezon🙂 si garantez ca finalul merita asteptarea😉

    Comment by florynleahu | September 26, 2009 | Reply

  3. tare🙂

    Comment by cristi | September 26, 2009 | Reply

  4. He he, eu cred ca ai si trait-o putin, nuvela asta, mie asa mi se pare. E bine ca ai partajat-o pe episoade, astfel ai timp sa te decizi cum vrei sa continue actiunea, si apoi, cand le vei pune pe toate cap la cap, ar fi interesanta o lectura in mare, sa vezi cum stau, cum se imbina toate. Ar fi bine si daca ai putea sa-i dai un plus de realism, asta ca sa contrasteze mai mult cu pasajele dedicate fantasticului.

    Comment by Daniel | September 28, 2009 | Reply

    • Daniel, nuvela a fost terminata inainte ca acest blog sa ia fiinta, deci episoadele puse cap la cap au un fir continuu, dar nu pot sa postez un text de 30 de pagini asa direct pt ca nu are nimeni rabdare sa-l citeasca🙂
      Cat despre nuvela, ai intuit bine, este o nuvela fantastica, drept urmare realul este prezent in masura in care ii este permis de fantastic. Cat despre trait nuvela, nu pot sa spun ca am trait-o, dar sa stii ca un autor se regaseste in toate personajele lui. Fie fecioara neprihanita, fie criminalul lipsit de scrupule, fie un animal de companie, toate iau contur din plasmuirea autorului si e firesc sa isi imprime parti din personalitatea sa in fiecare dintre ele. In speranta ca ti-a placut ce ai citit pana aici, mai sunt inca destule episoade, deci, te astept cu drag.

      Comment by florynleahu | September 28, 2009 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: