Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Doamna goală, confidenta mea! (#3)

Pentru că aţi fost cuminţi, aţi citit, aţi comentat, v-a plăcut (sper!), iată şi mult-aşteptatul (din nou, sper) episod 3! Enjoy it:

Ajuns acasă, nu mănâncă nici cât o pisică simandicoasă deşi mama îi pregătise mâncarea lui preferată. “E felul ei de a-şi cere scuze!”gândi el. Îi răspundea expeditiv la întrebări şi se grăbi să se ducă în camera lui deşi nici somn nu-i era câtuşi de puţin. Se zvârcoli ceva timp, dar nici vorbă de somn. Se strecură tiptil afară şi hălădui pe străzile Bucureştiului ca un aurolac izgonit din culcuşul său de altul mai puternic decât el. Mergea fără ţintă, cel puţin el nu-şi propusese niciuna, dar se trezi îndreptându-se spre Herăstrăul pustiu la ora asta. Se hotărî să se ducă la statuia care-l fascinase atât de puternic în urmă cu câteva ore. După vreo două ore de plimbare uşoară ajunse la stânca de marmură. Se apropie sfios de ea, ca un copil care calcă pragul şcolii pentru prima dată. Se aşeză şovăind pe piedestal lângă făptura aceea (pentru că el o considera mai mult decât o piatră lipsită de conştiinţă) plecându-şi capul şi privindu-şi genunchii ca un copil vinovat. După un timp îşi ridică privirea şi fixă ca şi în urmă cu câteva ore ochii marmurei care exercita în mod inexplicabil atâta putere de seducţie asupra sa. În întunericul nopţii, lumina palidă a lunii si a felinarului din apropiere exacerbau misterul iar băiatului nu îi trebui prea mult timp pentru a reveni în starea de transă pe care atât de incitat o descoperise în cursul zilei. Între el şi piatra din parc avea loc un dialog mut în care cuvintele nu aveau nicio valoare şi nicio putere. Puterea lor era depăşită în universul în care el păşise. Cu toate simţurile anihilate dar cu conştiinţa mai vie ca niciodată înainta sigur pe el în prăpastia ce i se oferea misterioasă spre explorare. Nu îi era teamă că se va rătăci deoarece nu exista decât o singură cale iar dacă ar fi vrut să se întoarcă era de ajuns să se deconecteze psihic şi revenea la realitate sau mai bine spus la falsa realitate a semenilor lui… nu! El nu seamănă cu ei! Se simţea umilit să fie asemănat cu mediocritatea si superficialitatea revoltătoare din jurul lui. Treptat se lasă tot mai abandonat pe calea ce i se întinde cuminte în faţă asemenea unui sul de mochetă care se derulează pe măsură ce el înaintează. Gândurile i se estompează până ce luciditatea îl părăseşte cu totul…

Un râset puternic îl trezeşte la realitate. Deschide ochii, ridică capul de pe sânul rece de marmură şi îşi mişcă gâtul amorţit de durere în direcţia hohotelor. Nişte copilaşi de 7-8 ani care probabil se duceau la şcoală râdeau de el ţintuindu-l cu privirile vesele şi cu degetele acuzatoare. Îşi frecă gâtul amorţit şi ochii umflaţi de somn. Contactul cu lumina puternică a soarelui îl determină să-şi acopere pentru moment ochii cu palmele. Alt grup gălăgios, de data aceasta de adolescenţi de seama lui, se îndreaptă spre el. Câteva fete râd strident şi zgomotos aclamându-l persiflator.

– Ce faci, mă? Morţii mă-ti de labagiu pervers! se aude o voce.

– Hai, mă, să facem chetă să îi tocmim o panaramă!

Râsetele se înteţesc şi se trezeşte lovit de o sticlă goală de cola. Impactul dopului de plastic îi provoacă o durere scurtă şi ascuţită. Grupul se îndepărtă la fel de gălăgios iar el îşi acoperi faţa cu mâinile şi izbucni într-un hohot de plâns spasmodic.

( v a     u r m a)

September 26, 2009 - Posted by | proza | , , , , , , ,

3 Comments »

  1. …impresionanat..e extraordinar cat de mult imi ‘scapa’ realitatea din maini, cand citesc fiecare cuvant si inghit fiecare punct si virgula din text..pana la ‘va urma’ ce ma trezeste ca impactul dopului sticlei goale de cola..astept cu nerabdare..acel inca un ‘va urma’ si nu’ the end’:)

    Comment by catalinA | September 26, 2009 | Reply

    • Dragă Cătălina, nuvela în sine este destul de generoasă ca întindere😀 deci vor mai fi ceva episoade. sper numai să nu îţi piară din entuziasm.

      Comment by florynleahu | September 27, 2009 | Reply

  2. vom afla pe parcurs:)

    Comment by catalinA | September 27, 2009 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: