Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Odă lui Creangă


De tine, Creangă, ne e dor,
de-al tău colocvial umor,
de Nică cel fără noroc
la furat şi în amor.

De tine dor mereu ne-o fi,
şi nouă şi la-ai noşti copii,
de Creangă cel preamultiubit,
de harul tău de-a povesti.

Ni-i dor de-a’ tale amintiri
care trezesc în noi trăiri,
care ne fac să ne-amintim
c-am fost şi noi cândva copii.

Tu ne-aminteşti ce noi uităm:
copiii rău să nu-i certăm,
că şi noi boacăne făceam.
Copii să fim iar învăţăm

când te găsim pe tine-n sat
sau la cireşe, la furat,
sau când de-acasă ai fugit
pe prund, la baltă, la scăldat.

În duhul tău cel de copil
ne regăsim pe noi, umil,
în zi cu frig sau cer senin
sau zi frumoasă de april.

A’ tale basme-nveselesc
copiii care le citesc.
Cu ei ne-nveselim şi noi,
şi-aceste lucruri ne uimesc!

Şi-atunci te plângem cu amar
ca pe-un străbun pierdut hotar.
De tine pururi ne-o fi dor,
şi în cuptor, şi-n făurar…

 

Mai târziu sau poate mâine vă voi încânta cu primele mele poeme: rondelurile.

Advertisements

October 10, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment

Vis albastru


Ei, bine, da! Am şi câteva tentative în vers alb. Iat-o pe prima, care datează tot din liceu (se pare că eram foarte creativ în acea perioadă!). E unul din poemele cu care am câştigat pe atunci locul 3 la Colocviul Mihai Eminescu – o competitie literară pentru liceeni . Astfel am reuşit să obţin o diplomă cu holograma iubitului Emin!

 

De un frumos
albastru este nemărginitul cer;
amurgul îmi pare de un albastru
ameninţător
ce se depărtează de văzduh,
apropiindu-se,
încet,
de Pământ.

Albaştri sunt pomii – mă-ncredinţează văzul –
albastre casele. Oamenii
ce vorbesc si gândesc în albastru,
sunt la fel de albaştri
ca şi străzile
din albastrul oraş.

Albaştrii ochi ai frumoasei iubite,
cu vrajă albastră mă-nvăluiesc
şi mă fac fericit;
dar faţa ei albastră mă-nspăimântă,
albastrele-i haine,
la fel de albastre ca noaptea,
mă sperie… dar
şi eu sunt, vai!
de aceeaşi nuanţă albastră.
Albastrele păsări cu triluri albastre
cântă.
şi banca pe care stăm
este la fel
de albastră ca parcul…
numai apa din lac nu este
ALBASTRĂ!!!…
Pe ea pluteşte o barcă – albastru vis!
Transpirat,
mă trezesc…

October 10, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , | 2 Comments

Dă-o-n pana mea de treabă!


Haideţi să vă zic după ce m-a găsit un românaş săptămâna asta pe marele web: “mama goală în faţa fiului ei”. Păi bine, bre, ce omcu toate scândurile pe mansardă ar căuta aşa ceva? 😀 Uneori am impresia că am rămas eu în urmă, da’, frate, asta e prea de tot!

October 10, 2009 Posted by | Uncategorized | Leave a comment