Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Istoria şi originile Crăciunului (#1)

Din pură curiozitate am căutat pe web informaţii cu privire la originile Crăciunului. Bineînţeles că sursele sunt numeroase, informaţiile şi mai numeroase, dar, cum nimic nu e perfect pe lume, te loveşti de câteva lucruri care te deranjează: informaţii trunchiate, aspecte prezentate subiectiv (aici vorbesc despre informaţii găsite pe unele portaluri creştine, care nu tratează întotdeauna sau în totalitate aceste probleme într-o manieră academică), lucruri multe în plus faţă de cele căutate, astfel încât, până să dobândeşti esenţa celor ce te interesează, te laşi păgubaş. Mai este, desigur şi limbajul academic, care ştim cu toţii că este anevoios, plicticos, greu de digerat, prea tehnic pentru rabdarea şi nervii unui om modern care „nu are timp”. Aşa că mi-am zis să muncească unul (recte eu!), o data şi (să sperăm) bine, pentru ca ceilalţi să se poată bucura de informaţii fără prea multă bătaie de cap. Astfel, voi încerca, pe cât posibil, să reunesc informaţiile din mai multe surse într-o sinteză pertinentă, mult mai scurtă ca dimensiuni decât suma surselor, care să elimine informaţiile în plus şi care să îmbrace argumentele academice într-o haină plăcută ochiului, devenind o lectură uşor de digerat. Sper să şi reuşesc acest lucru, iar dacă nu voi reuşi, ţineţi minte, aici zac foarte multe ore de muncă, uneori anevoioasă şi puteţi avea certitudinea că măcar m-am străduit!

 

Introducere. Omul, din lipsa de informaţii (nu că ele nu ar exista, ci pur şi simplu pentru că ele nu ajung la destinaţie, fiind naufragiate undeva într-o zonă necartografiată a oceanului tot mai mare de informaţii cu care suntem bombardaţi zilnic), cum spuneam, din necunoasterea acestor informaţii este ispitit să privească această sărbătoare sincronic (adică în contextul socio-cultural actual), el neputând cuprinde în întregime dimensiunile pe care le îmbracă sărbătorirea Crăciunului decât din perspectivă anacronică ( de-a lungul istoriei, apreciind în evoluţie, elementele care au fost adăugate sau excluse din obiceiurile şi credinţele iniţiale). Astfel, unii vor fi poate deranjaţi să afle că de fapt Crăciunul este o sărbătoare de origine păgână! Da, păgână, cu rădăcini înfipte adânc în istorie cu mult înainte de apariţia creştinismului ( de fapt a creştinismului aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, pentru că şi aici lucrurile sunt destul de delicate, dar asta este o altă poveste!). Înainte să vă indignaţi, parcurgeţi argumentele! Se cuvine aici şi o definire a accepţiunii cu care este folosit cuvântul „păgân”. El este derivat din paganus=ţăran şi se referă în general la credinţele politeiste arhaice, neinstituţionalizate. Deci am putea defini credinţele păgâne drept credinţe populare arhaice care constituie mai degrabă obiectul etnologiei şi folclorului, decât al teologiei şi religiei.

 

Originea cuvântului „Crăciun”. De această etimologie mă voi ocupa doar cu privire la cuvântul din limba română. Se pare că în limba noastră majoritatea cuvintelor populare au etimologii necunoscute sau eronat atribuite prin argumente lingvistice abuzive. Cuvântul Crăciun nu face excepţie, originile lui fiind obscure. Iată câteva variante propuse de cercetători:

1. termenul provine din latinescul calatio, calationem. La romani, acest termen desemna convocarea poporului de către preoţii păgâni în fiecare zi de întâi a lunii, pentru anunţarea sărbătorilor din luna respectivă. Prin extindere, termenul a ajuns să desemneze sărbătoarea în general, mai ales că cea mai de seamă calatio a calendarului de atunci era cea de la 1 ianuarie.

2. termenul provine din etimonul creation, creationem (în latina vulgară creation, creatiun). Acest lucru ar fi greşit, însă din perspectivă dogmatică, întrucât  Crezul stabilit prin primul sinuod ecumenic de la Niceea în anul 325 după Hristos afirmă despre Iisus că este născut (din Dumnezeu Tatăl), iar nu făcut (creat).

3. Gabriel Gheorghe, în Originea cuvântului Crăciun, face o exegeză pe marginea cuvântului Crăciun şi descoperă că, deşi în conştiinţa colectivă populară cuvântul exista şi era folosit, fiind atestat în diverse contexte încă de prin secolul XV, totuşi, Biserica nu a acceptat şi folosit acest nume pentru sărbătoarea Naşterii Domnului până în secolul XIX. Toate acestea, împreună cu diferite legende populare şi aforisme care implică acest cuvânt, toponime de pe tot cuprinsul ţării care îl conţin şi chiar tradiţii vechi care fac referire la el (în Moldova şi Bucovina un colac pe care-l fac femeile pentru această sărbătoare se numeşte Crăciun şi se păstrează pînă în primăvară când, după ce se tămâiază boii şi plugul, se pune în coarnele boilor înainte de a porni la arat, după care e mâncat de plugari pe ogor), precum şi denumirea populară a mai multor plante (Crăciuniţă, Crăciun, Crăciunel) îl împing pe G. G. să concluzioneze că de fapt Crăciunul era o zeitate populară (păgână) care exista cu mult înainte de Biserică şi de creştinism, fiind identificat în unele izvoare cu Saturn cel Bătrân, Saturn Cronos sau Zamolxe Saturn (astfel Crăciunul pare a fi o reprezentare folclorică a lui Saturn, zeul recoltelor şi al agriculturii, originea lui fiind,deci, legată de celebrarea Saturnaliilor). În acest sens, el propune o legendă atestată în nişte surse obscure. În Carpaţii Europei primordiale, aproape 80% din teritoriu era acoperit de păduri. Iernile grele cu lipsa de legume si fructe proaspete provocau dese îmbolnăviri de scorbut. Aici interveneau călugării isihaştri care deţineau solide cunoştinţe de fitoterapie. Ei aduceau iarna vâsc pe care îl împărţeau sătenilor şi îi învăţau cum să îl consume pentru a evita îmbolnăvirea cu scorbut. Unul dintre aceşti călugări era mai cunoscut, întrucât, în fiecare iarnă, cobora cu desaga doldora de vâsc, iar sătenii l-au numit moşul cu crăci sau Moş Crăciun. Astfel, Crăciunul  este o sărbătoare a crăcilor sacre sau a crăcilor de aur cu datare preistorică şi răspândire în toată Europa (mitologia vâscului), care nu are legătură cu nicio naştere, în opinia autorului studiului.

Ulterior, după ce legendele păgâne au împrumutat elemente creştine, Crăciun a devenit păstorul în ieslea căruia s-a născut pruncul Iisus (sunt numeroase variaţiuni ale legendei).

Originea sărbătorii Crăciunului. Trebuie să tratăm cu atenţie două aspecte reprezentative pentru această problemă. Primul este acela că Biserica primilor creştini nu  sărbătorea sub nicio formă Naşterea Domnului pentru simplul fapt că sărbătoarea Crăciunului nu era menţionată în Biblie. De fapt nu este menţionată în niciun izvor, fie de natură istorică, fie de natură evanghelică. Mai mult, data naşterii lui Hristos ca om rămâne un mister, nimeni neştiind nimic exact despre ziua sau luna, şi nici măcar despre perioada din an în care s-a născut. Cele mai multe păreri ar fi că s-a născut primăvara. La începuturile ei, Biserica susţinea că creştinii se închină unui Dumnezeu viu, adevărat, născut din sine însuşi, din eternitate, care a făcut cerurile şi pământul, care, deci, nu are început şi nici sfirşit, ca atare nicio zi de naştere. De aceea, creştinii nu puteau prăznui o zi a naşterii unui Dumnezeu adevărat şi, ca urmare, luau în râs sărbătorirea unei zile de naştere pentru zei, ceea ce dovedea că aceştia sunt creaţii ale oamenilor care, asemănându-i vieţii lor, le-au fixat şi zeilor zile de naştere, de botez etc. În acest context era normal ca Biserica creştină  să fi condamnat ca pe un păcat sărbătorirea unei zile a naşterii. Cum şi pe ce criterii să stabileşti o dată, în repere umane, şi s-o prăznuieşti când este vorba de un Dumnezeu născut mai înainte de toţi vecii? Cu toate eforturile depuse, Biserica creştină nu sporea numeric tocmai datorită faptului că poporul, mai ales ţăranii, nu putea adera la o religie care cerea  renunţarea la obiceiurile tradiţionale, moştenite din moşi-strămoşi. Pentru a intra în graţiile mulţimii, pentru a se putea răspândi, Biserica a fost nevoită să facă concesii. Cea mai mică concesie, de neînlăturat, era să potrivească adevărurile pe care le propovăduia cu realitatea tradiţiei, să preia în ritualurile sale numeroase obiceiuri, practici şi sărbători “păgâne”, să continue sub faldurile sale tradiţia păgână, o continuitate de neînlăturat, izvorâtă din natura umană, conservatoare, sceptică la schimbările impuse de nou, mai ales în societăţile patriarhale.

Că lucrurile s-au petrecut astfel rezultă şi din următoarea relatare: Când Sf. Augustin de Canterbury, în anul 596, a fost trimis în Anglia, de papa Grigore cel Mare, pentru a propovădui Evanghelia, a primit sfaturi anume de a respecta tradiţiile popoarelor la care merge să le convertească, de a le POTRIVI ÎN CAZ DE NEVOIE CU CEREMONIILE CREŞTINILOR în aşa mod încît să facă în curând un mijloc de convingere, şi într-un chip oarecare să găsească cele mai bune părţi din riturile speciale ale sărbătorilor solstiţiului de iarnă în folosul aceleia a naşterii Domnului. În acest context, este explicabil pentru ce papa Liberiu instituie, pentru prima oară în creştinism, la 354, în Biserica apuseană o sărbătoare  a naşterii lui Iisus, iar la 386 Sf. Ion Gură-de-Aur hotărăşte ca şi în Biserica răsăriteană să se prăznuiască o zi a naşterii Domnului.

Din aceleaşi raţiuni, pe lângă creştinarea sărbătorii naşterii, de care ne ocupăm, au mai fost creştinate: sărbătoarea ţăranului, a începutului campaniei agricole, botezată Sfîntul Gheorghe (de la gheorgheea = agricultură), Rosalia a fost înlocuită cu Rusaliile, sărbătoarea Apei, celebrată la solstiţiul de vară, a devenit a Sfîntului Ioan Botezătorul, sărbătoarea Dianei, în august, a fost înlocuită cu a Sfintei Maria (Mare), Sâmbăta morţilor, în noiembrie, continuă o veche sărbătoare păgână a morţilor etc.

Toate aceste lucruri l-au determinat pe A. Bayet să afirme: Nici împăraţii, nici Biserica nu pot să modifice brusc modul de gândire şi de viaţă instituit de acţiunea lentă a secolelor. Rezultatul: în drept, imperiul se face crestin, în fapt, creştinismul se face păgân. Teologii repetă mereu că-i păcat a celebra ziua solstiţiului de iarnă, sărbătoarea zeului solar Mithra, dar cum toată lumea continuă s-o serbeze, Biserica face din ea sărbătoarea naşterii Domnului. Astfel, creştinismul triumfă în lege, iar păgânismul triumfă în fapte!”

Spuneam că sunt două aspecte reprezentative pentru originea Crăciunului. Primul fiind lămurit, trecem la cel de-al doilea. Acesta reprezintă de fapt cauza pentru care Biserica primilor creştini s-a văzut nevoită să adopte o sărbătoare a naşterii. În momentul fondării Bisericii creştine, urmate de primele tentative de creştinare a popoarelor aşa-numite păgâne, acestea din urmă celebrau mai multe sărbători ale naşterii care datau de secole, unele poate chiar de milenii. Aceste celebrări levitau în jurul solstiţiului de iarnă. Deşi în zilele noastre acesta are loc la 21 (uneori 22) decembrie, conform Calendarului Iulian după care timpul era măsurat în acele vremuri, data care corespundea solstiţiului de iarnă era 25 decembrie. Solstiţiul de iarnă marca noaptea cea mai lungă din an, momentul de maximă dominare a întunericului, dar totodată şi momentul în care influenţa acestuia slăbea treptat, zilele devenind mai lungi. Era de fapt, pentru tradiţia păgână, biruinţa ciclică a luminii asupra întunericului. Această biruinţă, văzută ca o renaştere (sau o naştere ciclică) a luminii/soarelui, era înrădăcinată în conştiinţa păgână colectivă ca petrecându-se pe parcursul a două săptămâni, între 25 decembrie şi 6 ianuarie. Sunt cel puţin 4 sărbători importante ale naşterii, de largă răspândire care se încadrează în acest tipar. Dintre ele, 3 se celebrau pe 25 decembrie, data la care Biserica a convenit, sau mai bine spus a fost forţată să consimtă şi sărbătorirea Naşterii Domnului.

Astfel, pe data de 25 decembrie, în Roma antică se celebrau Saturnaliile, în cinstea lui Saturn, zeul recoltelor. De asemenea, se celebra Sol invictus (naşterea Soarelui nebiruit). În ritualul sărbătorii, la miezul nopţii, credincioşii ieşeau din temple şi strigau: Fecioara a născut, lumina creşte. Noul născut era personificat, la unele popoare, ca un prunc, care era arătat mulţimii, ca prilej de bucurie.

A treia mare sărbătoare era celebrarea lui Mithras, zeul antic al luminii sau duhul luminii dumnezeiesti, al adevărului şi al bunei credinţe. Cultul acestuia pătrunsese în Imperiul Roman cu un secol înainte din Siria şi ajunsese religie a curţii imperiale. Naşterea lui Mithras era prăznuită la 25 decembrie, când lumea cea veche sărbătorea creşterea luminii, care biruieşte forţele întunericului. Răspîndirea mithraismului a fost prodigioasă: din Scoţia pînă în Mesopotamia, din Afirca de Nord şi Spania pînă în Europa Centrală şi Balcani. Majoritatea sanctuarelor au fost descoperite în vechile provincii romane din Dacia, Panonia, Germania. Fundamentele creştinismului sunt, în cea mai mare parte, identice sau similare cu ale mithraismului. De aici rezultă că Biserica a preluat cea mai mare parte din canoane de la traditiile cultului mithraic, tocmai din cauza faptului că era foarte răspândit şi reprezenta cea mai mare piedică în tentativa de creştinare a popoarelor europene păgâne.

A patra mare sărbătoare este Naşterea lui Dionysos (Dion/ysos) s-a întâmplat la 6 ianuarie, când pământul, luând chip de femeie, l-a zămislit prin trimiterea ploii din cer […] iar izvoarele cele sfinte au ţîşnit vin tămâios în loc de apă obişnuită. În închipuirea celor dintîi creştini, naşterea lui Dion/ysos coincidea cu naşterea lui Iisus. Episcopul Epiphaniu, care a păstorit în Salamina Ciprului, spune că de 6 ianuarie apa izvoarelor şi rîurilor s-a transformat în vin. Această veche legendă a lui Dion/ysos el o pune pe seama lui Iisus, spunînd că Domnul s-a născut în adevăr la 6 ianuarie, şi că, după 30 de ani, a schimbat, la Nunta din Cana Galileii, apa în vin. Minunea din Cana Galileii, nemenţionată în Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca, atribuită de mitologie lui Dion/ysos, a fost trecută de Ioan care era grec, pe seama lui Iisus. Gnosticii serbau vechile taine ale lui Dion/ysos la 6 ianuarie, dată la care cinsteau şi naşterea lui Iisus, alcătuirile exterioare ale sărbătorii creştine fiind strîns legate de cele păgâne . Biserica creştină  veche a pus în ziua de 6 ianuarie nu numai minunea din Cana, ci şi botezul lui Iisus, prin care a ajuns Mântuitorul lumii. Pentru gnostici, această zi de botez era o adevarată zi a naşterii lui Iisus, deoarece, din această zi, când s-a pogorît Duhul sfânt peste dânsul şi a fost botezat de Ioan Botezătorul, s-a născut în Iisus dumnezeirea . Sărbătorirea naşterii lui Iisus, la 6 ianuarie, n-a fost acceptată de Biserica occidentală, fiind practicată, parţial, numai în Biserica orientală.

Dealtfel, aceeaşi legendă a naşterii lui Dionysos (izvoarele se transformă în vin tămâios), poate sta şi la baza credinţelor legate de sărbătorirea Bobotezei (botezul lui Iisus), când se spune că izvoarele sunt sfinţite, curgând agheazmă din ele.

(va urma)

Click aici pentru partea a doua!

În partea a doua şi ultima a articolului vom afla despre istoria şi evoluţia sărbătoririi Crăciunului de-a lungul timpului, despre originea simbolurilor Crăciunului, a bradului de Crăciun şi, bineînţeles, a nelipsitului Moş Crăciun, aşa că fiţi pe fază😀

 

Surse:

http://www.dirobenelu.com/spiritualitate-romaneasca-f4/cite-ceva-despre-originea-craciunului-t161.htm

http://www.gandirea.ro/craciun.php

http://www.astro-urseanu.ro/solstitiul_iarna.html

http://www.moldovacrestina.net/evenimente/despre-originea-cuvantului-craciun/

Imaginile au fost căutate pe google, copiate, editate şi reîncărcate.

 

December 25, 2009 - Posted by | Articole | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 Comments »

  1. […] originile craciunului (şi altele) – astea se găsesc în posturile mele despre crăciun  – postul 1 şi postul 2 – care au strâns neaşteptat de multe vizite (practic au ţinut blogul în […]

    Pingback by De unde mă găsiţi! « Floryn Leahu Blog | January 8, 2010 | Reply

  2. […] nu există! După succesul articolelor dedicate Crăciunului, postul 1 şi postul 2, precum şi cel închinat Unirii lui Cuza, mi-am zis că oamenilor le place să se […]

    Pingback by Dragobetele nu există! « Floryn Leahu Blog | February 25, 2010 | Reply

  3. […] succesul articolelor dedicate Crăciunului, postul 1 şi postul 2, precum şi cel închinat Unirii lui Cuza, mi-am zis că oamenilor le place să se […]

    Pingback by Floryn Leahu Blog | February 25, 2010 | Reply

  4. Craciunul e o blasfemie-ironic,nu?Sa te inchini la icoane(chip cioplit) cu un Iisus alb(nu era alb, doar era din Israel).Amuzant este cum arunca cu rahat lumea azi in astrologie si paganism, dar religia lor s-a fondat pe bazele acestor 2 lucruri primordiale.hah’!

    Comment by Manuel Cojocaru | December 22, 2013 | Reply

    • ce mi se pare mie si mai amuzant este ca daca i-ai spune acum unui crestin ca tu crezi in Mithras, te-ar considera un smintit invechit. “cum sa crezi intr-un zeu antic din siria, de acum 5000 de ani? astea sunt legende mitologice, pe atunci oamenii erau prosti si creduli, dar am evoluat si acum am descoperit adevarul: toata lumea stie ca omul, pamantul si universul au fost create de dumnezeu, nu?”. prietene, pai si tu crezi tot in mithras, e adevarat un remake mai fancy, dar in principiu, e aceeasi marie cu alta palarie. intre primul si al doilea film King Kong e diferenta ca de la cer la pamant, dar in esenta este aceeasi poveste. concluzia: nu, prietene crestin, nu am evoluat si nu am descoperit adevarul. poate la un nivel moral individual religia (chiar daca o poveste falsa) are un oarecare rol benefic, dar la nivel de mase, de-a lungul istoriei, a facut mult mai mult rau umanitatii si pana nu scapam de aceasta influenta subliminala care ne spala creierele nu vom fi niciodata liberi.

      Comment by florynleahu | January 11, 2014 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: