Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Doamna goală, confidenta mea! (#10)

Aventura iniţiatică a lui Mihai se apropie de sfârşit. Aceasta este a zecea parte dintr-o nuvelă din care am început să vă împărtăşesc deja de mai bine de 5 luni. Este penultima. Următoarea vo fi epilogul (sfârşitul). Înainte de a publica sfârşitul voi face un mic review, pentru a face trimitere la toate părţile anterioare ale poveştii. Din nou, precizez că este o sigură nuvelă unitară şi nu are niciun rost să citiţi această parte, a zecea, independent de celelalte. Trebuie citită liniar de la partea întâi la partea a noua (#1 – #9), pe care le găsiţi arhivate în categoria “Proză”. Enjoy it!

– Nu!…

– Ha? Cum adică nu?

– Va fi ultima dată şi va fi în seara asta… în noaptea asta… aşa am hotărât.

– Aaa!… Dar de ce neapărat acum?

– Pentru că mâine e ultima zi din an şi nu voi putea să mă duc. Tu nu ai cum să înţelegi! Trebuie să fac asta! De câte ori sunt cu ea îmi e frică. Mi-e teamă că sunt prea ambiţios, că aş putea să te pierd dintr-un motiv sau altul. Nu mai vreau să o văd! O urăsc! Dar nu pot să renunţ la ea până nu îmi arată ceva. Ceva ce mi-a promis prima oară când m-ai găsit în parc lângă ea, dar la care n-am reuşit să ajung. Atunci eram aproape de adevăr, oricare ar fi fost el şi dacă nu ne întrerupeai tu, atunci reuşeam să ajung la acel lucru pe care ea voia să mi-l arate şi, cumva, într-un fel ciudat, simt că este lucrul pe care eu l-am căutat incă de când am început să-mi pun primele întrebări. Te-am urât atunci pentru că m-ai oprit din tentativa de a descoperi acel lucru. Acesta e motivul pentru care mă duc mereu la ea de atunci, dar nu am mai reuşit niciodată să mă apropii de Capăt mai mult decât atunci. Nu mă înţelege greşit! Te iubesc mai mult decât orice. Fără tine sunt un nimic, şi dacă te-aş pierde, aş pierde totul – nici nu vreau să mă gândesc la asta – dar este foarte important pentru mine să ajung acolo, deşi nu ştiu exact unde este acel “acolo”. Simt că dacă nu fac asta nu voi fi împlinit şi nu te voi putea face fericită aşa cum meriţi… aşa cum îţi doreşti… sunt sigur că dacă voi descoperi ceea ce vreau, statuia nu mă va mai obseda, frământările se vor risipi, iar în universul meu nu va mai fi nimic, în afară de tine… Tu ai spus-o: Anul Nou este propice unui nou început, nu? De aceea vreau să termin anul acesta povestea,! Ca să pot păşi uşurat în noul an, să am o nouă existenţă… fericită, fără griji… fără frământări… fără resentimente… o existenţă curată pe care să pot să ţi-o dedic în întregime ţie… iar asta e ultima şansă! În seara asta se va termina totul! Asta e decizia mea!

Carla rămăsese şocată. Era cel mai frumos lucru pe care i-l spusese. Şi nici măcar nu vrusese să fie ceva care să sune romantic. Se uitase în ochii lui pe timpul însufleţitului discurs şi văzuse că el spunea totul din inimă, credea în fiecare cuvânt şi tot ce spusese era 100% serios, fără poezie, fără artificii. Să-i dedice ei propria lui existenţă… se simţea ca o zeiţă. I se tăiase răsuflarea. Şi-a dat seama că nimic nu mai contează de acum în viaţa ei, nimic în afară de el. Simţea şi ea că dacă îl va pierde, va pierde totul şi că este un nimic fără el.

– Nu fi prostuţ! Nu mă vei pierde niciodată! Iar dacă asta este decizia ta, eu ţi-o respect, dar te rog, nu în seara asta. Te rooog!

– Ba da, trebuie!

– Bine, dar te rog măcar lasă-mă să vin cu tine! Voi sta departe, dar vreau să te ştiu aproape de mine.

– Trebuie să fiu singur! De ce insişti?

– Pentru că am o presimţire ciudată. Când mă gândesc că te vei duce singur, acum, acolo, simt că cineva mi-a înfipt un fier încins în inimă, un fier care mă arde, mă arde, mă arde… vreau să fiu aproape, să te protejez dacă este cazul, te roog!

– Să mă protejezi? spuse el zâmbind. Mereu ai făcut asta, nu-i aşa? Nu mai plânge. Nu mi se va întâmpla nimic. Un nou început, îţi aminteşti?… unul perfect!…

Băiatul îi şterse lacrimile de pe obraji şi o privi în ochi. Niciodată nu i s-au părut ochii ei mai frumoşi ca acum. O sărută blând, cu grijă, ca într-un ritual. Ea se lăsă moale, la pieptul lui. Se ridică de pe trepte, o luă în braţe şi urcă scara spre dormitor…

O sărută scurt, apoi se ridică din pat, se îmbrăcă, pregătinduse de “întâlnirea cu statuia”, cum o numea el. Admise în sinea lui că fusese cea mai bună partidă de până atunci. Şi fata era de părere că nu se simţise niciodată mai bine… Cu toate astea, avea inima strânsă. Presimţirea aceea rea nu dispăruse, ba chiar se accentuase. Ar fi vrut să îl facă să se răzgândească, dar ştia că va fi în zadar. Pe de altă parte, şi ei îi surâdea ideea că se va termina povestea cu statuia aceea blestemată, că va scăpa de ea pentru totdeauna. Aşa că tot ce îi spuse fu:

– Te iubesc! Ai grijă!

– Şi eu!… nu uita: în seara asta se termină totul, da?

*

Trecuseră mai bine de două ore de când Mihai plecase şi Carla era tot mai neliniştită. Gândea că numai blestemata de statuie e de vină. Apoi se gândi că nu trebuie să o învinovăţească pe ea. Poate ar trebui chiar să-i fie recunoscătoare. Datorită ei s-a cuplat cu Mihai, nu? Poate că el avea dreptate: dacă ea nu-i întrerupea atunci, poate că problema s-ar fi rezolvat de la sine. Poate ea e de vină. Dar, pe de altă parte, dacă nu ar fi intervenit atunci şi el ar fi găsit ce căuta, a doua zi nu l-ar mai fi găsit pe pieptul statuii. În fond acela fusese catalizatorul relaţiei lor. Erau prea mulţi de “dacă”. Îşi dădu seama că astfel de gândire nu este deloc sănătoasă. Nu trebuie să regreţi nicio clipă întâmplările sau acţiunile tale din trecut. Cine face asta îşi regretă propria existenţă. Iar cine îşi regretă existenţa nu şi-o merită. Tot ce îţi rămâne de făcut este să te bucuri de momentele frumoase şi să încerci să nu le mai repeţi pe cele neplăcute. Astfel îţi vei îmbunătăţi existenţa, ca să ai cât mai puţine ocazii să regreţi ceva pe viitor. Asta trebuie să faci!…

Se uită la ceas. Două ore şi jumătate de când plecase. Ajunsese deja de ceva timp în parc. Golul din sufletul ei se adâncea. Devenea un vârtej de întuneric care o pustia pe dinlăuntru. Se încălţă în grabă, îşi trase un pulover gros, îsi puse paltonul şi ieşi. Va pleca după el!

January 20, 2010 - Posted by | proza | , , , , , , , ,

1 Comment »

  1. Cum nu am citit episoadele precedente nu am să mă pronunţ… Dar mi-am făcut un semn – mă cam lasă memoria – pentru a citi mai pe îndelete, fiindcă am descoperit nişte pasaje care mi-au plăcut şi care incită…

    Comment by crislis | January 21, 2010 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: