Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Dragobetele nu există!

După succesul articolelor dedicate Crăciunului, postul 1 şi postul 2, precum şi cel închinat Unirii lui Cuza, mi-am zis că oamenilor le place să se informeze cu privire la sărbători. Aşa că mi-am propus să îi închin un binemeritat post şi iubăreţului Dragobete. După nenumărate surse în care se spun mai aceleaşi lucruri (literă cu literă aceleaşi lucruri), care dealtfel sunt  fragmente copiate de pe wikipedia, am început să îmi pun şi eu întrebări şi am săpat şi mai adânc, aflând ceva şi mai interesant. Dar întâi să vedem ce se spune despre Dragobete!

În acest studiu de caz găsiţi articolul integral, o sinteza destul de bogată despre presupusele tradiţii şi obiceiuri de Dragobete. Eu voi cita doar unele fragmente reprezentative:

Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile carpatice, numit şi Cap de Primăvară sau Cap de Vară [de fapt e Cap de Vara Întâi, care este tot primăvară!], este Dragobete, fiul Dochiei. El este identificat cu [scuzaţi cacofonia, dar este citat din articolul susnumit!] Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greaca. Local, este numit Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, metamorfozat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume. Dragobetele a fost sărbătorit de tinerii satelor până la mijlocul secolului al XX-lea la 24 şi 28 februarie sau la 1 si 25 martie. În ziua de Dragobete păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiasca cuiburile […]

Potrivit tradiţiei Dragobetele era “o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere.” Dimineaţa devreme, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângeau în cete pe la casele unora dintre ei; dacă vremea era frumoasă, se ieşea afară din sat, băieţii adunând lemne pentru foc iar fetele culegând flori de primăvară, flori folosite apoi în descântecele de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi; această apă, păstrată cu mare grija, avea proprietăţi magice, spunându-se că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase; dacă nu erau omăt şi fragi, se folosea banala apă de ploaie sau cea de izvor, acest lucru făcându-se atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie […]

În jurul focurilor aprinse pe dealurile golaşe din jurul satelor, fetele şi băieţii discutau vrute şi nevrute însă, cel mai adesea, se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simţeau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat, în sudul României această goana fiind numită “zburătorit”. Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne prefaţând logodnele adevărate […]

Dragobetele era închipuit ca un flăcău voinic, puternic, frumos şi tare iubitor, putând fi întâlnit prin păduri; unele fete şi femei doreau chiar să fie pedepsite de Dragobete, lucrând de ziua lui, iar apoi luând drumul pădurii, aici fiind “nevoite” să se lase iubite de Dragobete. Chiar dacă mai “pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.
Originea acestei sărbători este în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. Nu întâmplător, pasărea era considerată una din cele mai vechi divinităţi ale naturii şi dragostei. Ei bine, românii numeau sărbătoarea Dragobetele şi Logodnicul Păsărilor, spunând că acum acestea se împerechează şi îşi fac cuib, de la păsări obiceiul fiind preluat şi de către oameni. Motivaţiile preluării erau profunde, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc “pasăre” însemnând chiar “mesaj al cerului”.

Cum de obicei în surse diferite găseşti variaţii ale unei poveşti ce se vrea de pe vremea dacilor sau măcar elemente în plus sau în minus, mi s-a părut oarecum ciudat să văd aceeaşi poveste peste tot. Pe de altă parte mi-au atras atenţia două lucruri: obiceiul acesta al zburătoritului şi caracteristicile Dragobetelui de flăcău năvalnic, puternic, frumos, iubitor, care pedepsea fetele. Bineînţeles că acestea m-au dus (ca pe un om cu o minima cultură generală ce mă aflu) la întrebarea: există atunci vreo legătură între năvalnicul Dragobete şi legendarul Sburător (a se citi zburător) al lui Heliade Rădulescu? Păi nu prea văzusem asta în nicio sursă şi atunci zisei să îl iau din nou la întrebări pe domnul Google şi am interogat după „dragobetele si zburatorul”. Aici s-a petrecut un lucru interesant pentru că am dat peste un articol care aruncă o cu totul altă perspectivă asupra Dragobetelui!

Nu voi mai cita din articol, voi prezenta doar concluziile articolului, pe care îl puteţi citi în întregime aici! Concluziile sunt următoarele:

  • Nici vorbă de flori la 24 februarie (se ştie foarte bine că pe vremea dacilor iernile erau foarte geroase; unele izvoare susţin că ei se retrăseseră la sud de Carpaţi pentru că o răcire accentuată a climei îi gonise din nord; în alte izvoare se precizează că îşi făceau casele de tip bordei, pe jumătate îngropate în pământ pentru a fi protejaţi de frigurile năpraznice, deci nu putea fi vorba decât de zăpezi cât casa la acea dată, nicidecum de alergat după flori pe câmpii)
  • Nu există asemenea obicei precum zburătoritul! (este un cuvânt inventat de Romulus Vulcănescu în 1985 şi preluat mai apoi de Ivan Evseev; ce-i drept, cuvântul se bazează pe o tradiţie locală atestată în Mehedinţi şi Dolj, dar care nu are nicio legătură cu sărutatul în public sau cu vreo logodnă simbolică, pentru simplul fapt că până în urmă cu nu mai mult de câteva decenii, curtatul la sate era făcut în mare taină, departe de ochii lumii – nu ştia nici vântul, nici pământul – iar în ce priveşte logodna, se făcea pe principiul „azi logodna, la o săptămână nunta”, deci nu se punea problema logodnelor prelungite)
  • Într-adevăr există variaţiuni ale legendei Babei Dochia conform cărora Dragobetele este fiul acesteia, dar el nu are nicio legătură cu închipuitul personaj năvalnic şi nestatornic pe care îl preamărim în fiecare făurar ( în legenda Babei Dochia, fiul acesteia, Dragobetele, este un pămpălău care nu prea ştie ce se petrece în ograda lui, este însurat, deci nu se pune problema de „pedepsit” alte femei prin crânguri, iar singurul fapt pentru care este cunoscut este soţia lui, care şi ea este mentionată doar pentru faptul că este nora susnumitei Babe; se pare că legenda – care oricum nu face niciun fel de referire la nicio tradiţie atribuită Dragobetelui „modern” de astăzi – justifică mai mult tradiţia Mărţişorului)
  • Sărbătoarea Dragobetelui, aşa cum o ştim noi a fost inventată în 1998 pentru a pune în faţa  Sfântului Valentin un rival autohton – da! se pare că nu Valentine’s Day demonizează Dragobetele, ci e invers! Vă aşteptaţi la asta?😀 – Romulus Vulcănescu a inventat tradiţia zburătoritului la comanda partidului – ştiţi voi: „Partiduul, Ceauşescuuu, Româniaaa! – iar restul a fost făcut de cabinetele de propagandă naţionalistă care influenţau  Televiziunea  Română pe atunci, iar restul… e istorie… se pare că în acest februarie Dragobetele nostru chipeş şi năvalnic a împlinit frumoasa vârstă de 12 anişori; nu cred că la vârsta asta poate avea prea mari îndeletniciri în a „pedepsi” fetele, dar îi putem ura un cald „La mulţi ani!”

Aceste concluzii se desprind din articolul menţionat mai sus, aparţinându-i doamnei Ramona Balutescu (îmi cer scuze dacă o fi fost Băluţescu, dar nu avea diacritice), care o citează pe doamna Otilia Hedeşan. Aceasta din urmă, fiind antropolog de renume nu numai naţional dar având articole din domeniul etnologiei şi folclorului publicate şi în alte ţări, este în prezent profesor universitar la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest, după cum susţine doamna Ramona B.

Concluzia mea este că sunteţi liberi să credeţi ce vreţi, dar mie personal mi se pare mult mai plauzibilă şi argumentată această ipoteză a fabricării Dragobetelui. Dacă s-ar fi sărbătorit până la jumătatea secolului XX la sate, bătrânii ar fi trebuit să ştie de asemenea obicei, dar ia faceţi proba şi întrebaţi de un singur obicei să vedeţi ce vi se va răspunde (întâmplător, eu am bunici în Mehedinţi, foarte aproape de graniţa cu judeţul Dolj, exact zona propovăduită ca obârşie a acestei sărbători, dar nu am auzit pe acolo nici de zburătorit, nici de „Dragobetele, sărută fetele!”, nici de alte asemenea lucruri…). Aşadar, fie că sunteţi sceptici şi nu credeţi în tradiţia  Dragobetelui, fie că îl sărbătoriţi pe 24 ori 28 februarie, sau 1 ori 25 martie, nu uitaţi: iubiţi-vă mult!

PS:  În căutare pentru alte articole, am văzut numeroase reprezentări ale diferiţilor zei, unii necunoscuţi şi datând de 3-4 mii de ani sau chiar mai mult. Faceţi un exerciţiu şi căutaţi pe google imagini cu zeul Dragobete să vedeţi ce veţi găsi. Vă spun eu, ca să nu vă mai obosiţi: cuiburi de păsări, tineri îmbrăţişaţi şi inimi inscripţionate cu numele atât de DRAG, nimic altceva!…

February 25, 2010 - Posted by | Articole | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

11 Comments »

  1. Io am impresia că mătăluţă încerci să te sustragi de la cumpăratul de cadouri. Crăciun nu, Valentin nu, Dragobete nu…

    :)))))

    Comment by Piperusha | February 25, 2010 | Reply

    • m-ai prins :”>

      Comment by florynleahu | February 25, 2010 | Reply

    • eu in schimb cred ca are dreptate…si el si d-na antropolog pe care o citeaza…nu pot sa zic ca am studiat mai mult ca ea, dar am ajuns pe undeva pe la concluzii similare

      Comment by Ela | February 19, 2013 | Reply

  2. Interesant articol! Sunt de acord cu cele scrise aici.
    Numai bine!

    Comment by Lucreția | February 25, 2010 | Reply

  3. UN STUDIU IN PLUS DESPRE DRAGOBETE, CHIAR CU NEGATIA DIN TITLU,TRADEAZA UN INALT SPIRIT CULTURAL APRECIATIV ROMANESC, DEMN DE TOATA LAUDA. FELICITARI!

    Comment by viopop | February 26, 2010 | Reply

  4. Felicitari! Ai colaborat cu cei de la Mit Busters :))

    Comment by bokancika | February 26, 2010 | Reply

  5. ai o leapsa de la mine http://ianculescul.com/2010/02/leapsa-1001-nopti/

    Comment by Ianculescul | February 26, 2010 | Reply

  6. Google sau bunicii sunt suverani in informatie?

    Comment by ACTUAL | March 9, 2010 | Reply

  7. Dar ar fi o sarbatoare care ne-ar caracteriza?

    Comment by ACTUAL | March 9, 2010 | Reply

    • despre asta am vorbit si eu acolo… intreaba cati bunici din lume vrei tu, sa vezi daca iti spune cineva ceva de dragobete, iar daca ne caracterizeaza sau nu este absolut irelevant. este ceva FALS. ne-ar caracteriza la fel de bine sa ne tragem din celti, doar impartaseam unele credinte comune acum cateva milenii, dar asta nu inseamna ca daca cineva vine si spune ca suntem celti sa il credem pentru ca NE CARACTERIZEAZA. asculta-te ce spui! aici este vorba de adevar. asta e singurul lucru care trebuie sa ne caracterizeze: ADEVARUL…

      Comment by florynleahu | March 9, 2010 | Reply

  8. Daca dragobetele nu exista, ce mai zic de Valentine’s Day, care a devenit sarbatoare nationala la noi, mai ceva decat era pe vremuri dragobetele.
    Ca sa nu mai zic de Halloween…

    Mai lipseste sa facem 4 iulie ziua nationala a Romaniei si gata. Astept ziua in care Americanii vor sarbatorii Martisorul😀

    Comment by cristian popescu | March 12, 2010 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: