Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Sunt disperat… omenirea e pierdută…

Ieri am văzut un câine „comunitar” care păştea. Da, aţi citit bine… de foame, mânca iarbă. Se vedea că nu îi prea face plăcere. Acest lucru mi-a adus aminte că astă-toamnă am văzut alt maidanez care alerga vrăbii, la fel, de foame. Cred că înţelegea şi el că nu va putea prinde niciuna, dar dintr-un amestec de optimism şi disperare îşi irosea energia – poate-poate…

M-am gândit că este o alegorie tristă a stării în care se află bietul popor (m-am gândit instinctiv la poporul nostru, dar e valabil pentru toate popoarele, pentr om, în general). Care este motivul acestei sărăcii? Banii! Nu lipsa lor, ci existenţa lor! Ambiţiile corupte ale câtorva de a-i subjuga pe TOŢI! Mă întreb ce vor face după aceea? Se vor subjuga pe ei – câţiva – între ei? Azi am văzut acest documentar (Zeitgeist III). Cu cât aflu ceva în plus cu atât sentimentul de deşertăciune se adânceşte, mă împresoară ca apa rece dintr-un lac, pe măsură ce te afunzi treptat în larg. Simt că sunt tot mai aproape de un şoc hipotermic mortal (spiritualiceşte vorbind). Mă uit în jur ca un naufragiat după o bucată de lemn de care să se agaţe, o speranţă care să îl întărească să lupte, dar nu găsesc nicăieri. Stau şi mă gândesc: ce lucru minunat este omul! Creat sau necreat, cui îi pasă? Nu despre asta e vorba! Cât potenţial are, dar… degeaba! Mă uit tot timpul în jur! Ca să folosesc o metaforă superficială, pe înţelesul oricui: toţi oamenii mi se par nişte perechi de adidaşi NIKE superbi… încălţaţi la curăţarea bălegarului în grajduri. Ei au atât de mult potenţial… dar nu au scop. Scopul unor adidaşi este SĂ SE VÂNDĂ! Mă uit în jur… peste tot e la fel. Devin pe zi ce trece mai nervos, mai anxios, mă îndepărtez tot mai mult de oameni. Îi compătimesc, îi deplâng, îi urăsc… şi mă urăsc şi pe mine, că sunt om. „Fă ceva tu, dacă nu-ţi convine!” mi-ai putea reproşa… Problema e că sunt prea mulţi, prea nepăsători, prea fixaţi în tipare prost înţelese la care nu vrea nimeni să renunţe, iar eu NU MAI CRED în om. Ce pot să fac dacă nu cred? Îndoiala mea suprimă din start orice şansă de reuşită. Oamenii şi-au abandonat spiritualitatea. Tot ce contează e materialul, iar prăpastia se adânceşte. Ce este spiritul? Nu prea ştie nimeni. Dacă îmi spui că religia ştie şi ea ne dezvăluie ADEVĂRUL, eşti unul dintre dobitocii care m-au adus în această stare de a MĂ ÎNDOI NECONDIŢIONAT DE ŞANSA OMULUI! Poate filozofia sau, cel mai probabil, psihologia se apropie cel mai mult de o definiţie mulţumitoare, deşi, cu siguranţă, suficient de deviată pentru a fi cea ADEVĂRATĂ. Ce ne-ar spune ea, psihologia? Că sufletul este psihicul, care este asociat cu a gândi şi a simţi. Din moment ce nu avem alte instrumente pentru a creiona ce reprezintă această blestemată de spiritualitate, mă văd limitat la a o identifica prin aceste două verbe: A GÂNDI şi A SIMŢI! Ce inseamnă atunci că ne pierdem spiritualitatea? Simplu: CĂ NU MAI GÂNDIM ŞI NU MAI SIMŢIM! Suntem nişte marionete care ascultă bucuroase tot ce li se spune, atât timp cât li se oferă o porţie din material. Dacă avem materialul… who gives a fuck about the spirit? Pe măsură ce devin mai conştient de asta, mă revolt mai mult, dar devin şi mai deznădăjduit. Păşesc printre oameni ca printr-o mlaştină clisoasă din care nu am scăpare. Mă înghite treptat şi curând voi fi fosilizat. Dar nu vreau să mă mai zbat. Cât o să ţină? Doar viaţa asta şi atât. Criza din mine se adânceşte şi am nevoie acută de cineva/ceva care să-mi redea încrederea in oameni, în trezirea la realitate. Până atunci nu-mi rămâne decât să mă întreb: de ce, din câte planete există în univers, a trebuit să mă nasc tocmai pe condamnatul ăsta de Pământ?

Poate ţi se pare exagerat, stilizat, sau creat cu vreun anume scop postul ăsta. Eşti un dobitoc în acest caz! Este probabil cel mai sincer şi mai intim lucru pe care l-am împărtăşit!

April 1, 2010 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , ,

13 Comments »

  1. Sunt o dobitoaca si-ti spun ca am incredere in oameni si esti un pesimist fara sens!
    Mananca si cainele ala iarba ca avea o problema la stomac iar spiritul lui jucaus il facea sa se zbenguie dupa vrabii dar dumneata domnule, ai putea sa te gandesti la Creator si atunci in sufletul tau ar reinvia speranta si increderea ca binele exista si va dobandi suprematia asupra raului si anxietatii dumitale!
    Daca fiecare am cultiva speranta, bine, incredere in suflete, am fi pe drumul cel bun!

    Comment by paula baranovschi | April 1, 2010 | Reply

    • Spune-mi tu cum poti sa crezi fara sa vezi? De ce nu cred si oile in Dumnezeu/Creator?

      Comment by intunericul | April 8, 2010 | Reply

  2. ciini pasc atunci cind ii doare burtica – nu e un fenomen special sau de criza🙂
    iar topaiala dupa vrabii face parte tot din comportamenetul firesc al unui patruped, comunitar sau nu

    dar mi-a placut partea cu adidasii Nike🙂

    Comment by daniela | April 1, 2010 | Reply

  3. Salut Florin, Daniel sunt. Mă bucur să constat că scrii în continuare. Aşa să faci şi d acum încolo, indiferent ce se va întâmpla, rezistă. Am văzut şi eu documentarele cu pricina… Situaţia nu este tocmai încântătoare.
    Gândeşte-te spre exemplu la asasinarea preşedintelui John Fitzgerald Kennedy. Nici acum nu a fost soluţionată…

    Comment by danielvasile85 | April 1, 2010 | Reply

  4. Criza ta, e criza mea. Oamenii, societatea, lumea, mondenitatile, scandalurile, razboaiele, nenorocirile formeaza fundalul vibrant din spatele nostru in timp ce ne expunem gandurile verbal sau in scris. Uram tot ce e in jurul nostru, dar dorinta noastra cea mai adanca este sa putem schimba totul in bine, ca sa putem iubi.

    Comment by Intunericul | April 1, 2010 | Reply

  5. Nu, omenirea nu e pierduta atata timp cat mai are eroi.
    Ca cel de mai jos:
    http://en.tackfilm.se/?id=1268784868621RA33

    Comment by Sorin Olariu | April 1, 2010 | Reply

  6. Consimt, aprob, achiesez. In mod sigur asa era si
    mai demult, pentru [unele] spirite ale vremii respective.
    Aceia cum au rezistat, cum au depasit, cum au traversat etapa ? Nu de alta, dar sa luam de la ei scoala, invatatura, sa facem la fel. Altfel ce e de facut ? Ca streangul de gat [de gatul simtirii si al gandirii] nu ni-l putem pune, nu ? Din mai multe motive, acest lucru nu e de incercat, intre care unul ar fi ca nici asa nu se rezolva problema, decat individual, pentru fiecare in parte. Ori ideea sa rezolvam, sa eradicam “pandemia” pentru intreaga comunitate de simtire identica.

    Comment by iuga nicolae brad | April 1, 2010 | Reply

  7. Aş putea să-ţi spun că nu eşti disperat, eşti fericit, doar că nu-ţi dai seama. Aşa zice Dostoievski, că omul suferă pentru că de fapt nu-şi dă seama că e fericit. Şi mai zice , şi el şi mulţi alţii, că fericirea se câştigă prin suferinţă.
    Sau aş putea să-ţi spun că eşti doar trist. Disperaţi sunt cei fără mâini, fără picioare, orbi ..etc. Tu eşti doar trist. Şi trebuie să ne considerăm norocoşi noi cei care suntem doar trişti.
    Dar îţi spun doar atât: acum zece ani, când aveam exact vârsta ta, dacă scriam ceva, era musai despre cât de disperată sunt. Vor mai trece anii, încetul cu încetul, vei găsi un rost în toate. Şi te vei bucura din plin de viaţă, aşa cum este ea, dacă vei găsi persoana potrivită. Aceea care te face să zâmbeşti chiar şi în cea mai neagră disperare.

    Comment by joc secund | April 1, 2010 | Reply

  8. În loc de comentariu îţi doresc să ai parte de Paşti liniştite pe care să le petreci în tihnă şi poace împreună cu familia.

    Comment by abbilbal | April 1, 2010 | Reply

  9. […] fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amarâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât că a …; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost […]

    Pingback by Hristos a înviat ! « M's blog | April 3, 2010 | Reply

  10. Cum au zis si altii, cainile, pisicile mananca iarba cand au diverse dureri… eu stiam ca mananca de la dureri de cap, iar pisicile ca sa elimine parul.

    O fac ca oamenii, in sila… ca nici noua nu ne e asa drag sa luam medicamente. :))

    Omenirea e pierduta… dar oamenii care au stiut cum sa-si traiasca viata, sa gaseasca un sens dincolo de saracie sau bogatie, nu sunt.

    Comment by DianaEmma | April 6, 2010 | Reply

  11. te-ai gandit ca poate, doar poate, manca iarba ca-l durea burta si, logic, ca nu-i facea placere? :))

    Comment by lucamatei | April 24, 2010 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: