Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Farewell, Whitney!


Probabil din lipsă de lichidităţi, Whitney Houston a început un turneu mondial de revenire. Nu ştiu exact în câte ţări a cântat până acum sau în câte are de plan să mai cânte, dar pot spune că, în loc de un turneu de revenire… este un turneu de încheiere a carierei. Fanii au trecut prin diverse stări, de la dezamăgire la furie. Au plătit 165 de dolari (Brisbane, Australia) pentru asta, dar au primit doar ceea ce vedeţi mai jos:

În Anglia, mulţi dintre spectatori şi-au cerut banii înapoi. Aşa se întâmplă când ai talent, când cunoşti succesul şi te porţi de parcă totul ţi se cuvine… sfârşeşti prin a te irosi. O plătitoare de bilet a declarat presei:” Nu putea binedispune nici măcar un şobolan mort, ca să fiu sinceră!”

Am observat la mai multe filmări că umbra divei de odinioară ridică mâinile în lateral oridecâteori cântă îndrăgitul refren care i-a adus gloria… este clar… nu mai poate susţine acutele, iar acela este gestul unui om care încearcă să îşi mascheze neputinţa şi să o compenseze. Poate că puştiul de mai jos ar putea să o ajute… Farewell, Whitney. Ai fost o stea, dar orice stea îşi pierde într-un final strălucirea, uneori transformându-se într-o gaură neagră!

April 27, 2010 Posted by | Jurnal de gânduri... | , , , | 2 Comments

Dezamăgire…


Că oamenii sunt răi, parşivi, egoişti, meschini (mai adăugaţi voi!) nu e niciun secret. Că excepţiile se numără pe degetele de la o mână şi îţi mai rămân şi 4 degete libere, iar e bineştiut. Dar sunt momente în viaţă în care dai peste persoane care par sincere, deschise şi care chiar se străduiesc aparent să nu prejudicieze pe cineva în vreun fel prin acţiunile lor. Desigur, cunoscând oamenii, nu te încrezi prea uşor în cei ce par a fi „oameni buni”. Dar după ce ajungi să îi cunoşti, după timp îndelungat, după discuţii frecvente, descoperi indicii care te ajută să clădeşti o radiografie a sufletului lor. Şi te bucuri de concluzie. Şi te încrezi în ei… îţi zici: „Uite, frate, că nu sunt toţi răi, se poate şi aşa!”. Te gândeşti ca în clişeele apocaliptice de la Hollywood: măcar şi pentru această singură persoană, parcă umanitatea mai merită o şansă. Dar… nu mai târziu de exact momentul când tu nu o mai bănuieşti de ipocrizie şi gânduri ascunse pe acea persoană… face un gest care te determină să îţi pierzi toată încrederea pe care a durat atât de mult să o capeţi. Şi gestul ăsta contrazice tot ce credeai tu şi tot ce îţi spunea că este de fapt, persoana în cauză. Descoperi că nu a fost decât un spectacol (vezi „Truman show” cu Jim Carrey!). Şi din nou te întrebi dacă omenirea merită salvată. Viaţa pe pământ e minunată. Merită salvată. Planeta în sine e un giuvaer al coroanei Universului, dar omul… el merită salvat? El pare impuritatea de pe diamant care trebuie şlefuită pentru a creşte valoarea acestuia. Revenind la subiect… nu rămâi decât cu un gust amar şi o scindare tot mai mare faţă de oameni! Dezamăgire…

April 27, 2010 Posted by | Jurnal de gânduri..., Uncategorized | 3 Comments