Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Eu sunt un clovn


De când nu am mai postat eu ceva la rubrica “Scrise de alţii”? E drept, în ultimele două luni nu prea am postat deloc (motiv pentru care îmi cer scuze celor aproape 20 de abonaţi care au considerat că merit onoarea de a le ocupa timpul prin scrierile mele, şi or fi aşteptat bieţii vreun semn sporadic din partea mea), dar să sperăm că or veni şi clipe mai bune. Până atunci vă propun o poezie care mi-a atras atenţia cu vreo două luni în urmă, intitulată la fel ca şi prezentul post; versuri şi poză – Cristian Lisandru: Continue reading

April 28, 2010 Posted by | Scrise de alţii, Uncategorized | , , , , , , , | 3 Comments

Poezie fără titlu


Aceste versuri aparţin unei fete extraordinare pe care am cunoscut-o recent, Ana (nu a vrut sa ii trec numele intreg, dorind sa ramana anonima), un suflet mare şi pustiu. Mi-a spus din vorbă-n vorbă că obişnuia să scrie pe când mai putea, acum nu mai are inspiraţie. I-am spus să-mi trimită şi mie ceva scris de ea şi, cum mi-au plăcut versurile, am întrebat-o ce titlu are poezia, pentru că intenţionez să o postez pe blogul meu. Mi-a răspuns spontan: „ale mele nu au titlu! Sunt gânduri în rânduri!”. Mi-a dat acordul să îi pun ce titlu vreau eu şi a zis că pot să o postez ca şi cum ar fi a mea pentru că, oricum ea nu intenţionează să le publice. Poeziile ei sunt ca o culegere de trăiri şi stări sufleteşti (asta nu a spus ea, dar o spun eu). Bineînteles că nu am acceptat oferta ei generoasă; poate că voi nu aţi fi ştiut că nu îmi aparţine, dar eu aş fi ştiut şi nu aş fi putut să fiu prea mândru de asta! Cât despre titlu… dacă Ana nu a considerat necesar un titlu, cred că ar fi o profanare a poemului să îi dau un titlu (ea mi-a zis: „poţi să îi spui aşa – gânduri în rânduri), doar ca să o cosmetizez pentru o „apariţie în public”, aşa că… delectaţi-vă cu versurile fără să încercaţi sau să propuneţi vreun titlu, pentru că autenticitatea lor constă tocmai în asta: că nu au titlu! Enjoy!

A, şi era să uit, mi-a trimis poemul însoţit de această poză!


Mă străpunge cuţitul amintirilor

Îngropate în adâncul trupului

În cea mai întunecată parte a gândurilor

În speranţa uitării trecutului.

*

Mă lupt cu fiecare sentiment

Să nu ştie nimeni ce mă doboară

Să-mi trăiesc acest simplu prezent

Fără să arăt că ei încet mă omoară.

*

Cu un simplu zâmbet ofilit

Înşel lumea ce mă vrea îngenuncheată

Şi trimit o ultimă dorinţă spre asfinţit

Să-mi rămână pe veci inima încătuşată.

December 10, 2009 Posted by | Scrise de alţii | 1 Comment

Ultima scrisoare


 

Ei bine, pentru că nu am mai postat nimic de ceva vreme la rubrica “Scrise de alţii” (ok, m-aţi prins, nu am mai postat nimic cam pe la nicio rubrica de ceva vreme), m-am gândit să postez o poezie care mie personal îmi place enorm. Este scrisă de Mihai Beniuc, cine nu îl cunoaşte – search pe wikipedia 😀

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.

Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.

Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.

A fost desigur numai o greseală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.

Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli,
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv

La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.

O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză, auroră
De ne-nteles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun : « Eşti ca oricare” …
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.

Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.

Acolo, sub lumina de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer –
O stea de seară blândă si senină.

Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au să te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mâgâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul cel dintâi.

Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.

Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

November 26, 2009 Posted by | Scrise de alţii | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Ce-ar fi…


Trebuie neapărat să o citiţi! O poezia aparţinând lui Cristian Lisandru:

Ce-ar fi să uităm de toate şi să evadăm din lume,
Să ne ducem pe pustie propovăduind amor,
Ce-ar fi să răspundem astăzi insolenţelor prin glume
Şi să tragem tuşă groasă peste jalea din decor?

Am putea să dăm uitării cercetări cu de-amănuntul,
Nu ni s-ar mai face greaţă de-ntrebări fără răspuns,
Mângâind sintaxa frazei şi înnobilând cuvântul
Am analiza adverbe şi-nţelesul lor ascuns…

Eşti metaforă, iubito, te descriu cu simplitatea
Unui individ ce scrie prins în dor fenomenal,
Uneori mi se impută verva şi tenacitatea
Şi sunt îndemnat să-mi caut vindecarea la spital…

Eşti în mine semn de dulce, semn de patimă deplină,
Semn de tragic şi de bine, semn de vesel şi de trist,
Ipocriţi cu zâmbet jalnic mi te-ar declara străină
Transmiţându-mi c-ar fi bine-n altă eră să exist…

Noi ne-am pus pe coji de nucă dar genunchii jubilează,
Suportăm cu bucurie interogatorii seci,
În afară de iubire altceva nu mai contează
Dar se mai preling pe spate picături de teamă, reci…

Ce-ar fi să le dăm cu tifla unora care ne-acuză
Că alimentăm cu vise suflete de-ndrăgostiţi,
Că jignirea nu ne doare, iar atacul ne amuză,
Ce-ar fi să zburăm prin cosmos precum doi meteoriţi?

Inventez o galaxie care să ne ocrotească,
Şi pretind planeta noastră, ca să ne mutăm pe ea,
Doi extratereştrii veseli cu iubire pământească
Încălziţi constant şi veşnic de-o sentimentală stea…

Sursa: Cristian Lisandru Blog

October 11, 2009 Posted by | Scrise de alţii | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments

Cioburi de 8-on-brie…


Am zis, hai, să mai postăm ceva şi la categoria  “Scrise de alţii”, dar cum nu prea  îmi place să fac compromisuri, trebuia să găsesc ceva ce îmi place. Şi am găsit asta :

Poem octombrăresc

Din frunze ce se-nchid în amănunte
De prin păduri ce-şi stivuiesc tăcerea
O vietate dintr-un vârf de munte
Începe-n lume-a şti ce e durerea
Departe de tumultul casei unde
Mijise ochi şi-şi începuse rostul
Domesticit nicicând n-a fost să fie
Deşi în lume rătăcea ca prostul
Trecând peste iluzia de-o clipă
Tribut plătit încrâncenării sale
A retrăit un anotimp cu zâne
În burguri falnice, medievale
Un soi de anamneză nelăsată
În voia sorţii de mulţimea caldă
Îi face pe-amândoi să mai revadă
Un vultur, ce-n lumină blând se scaldă
Un negrăbit urcuş al luminării
Îşi face loc, tot mai adânc, sub pleoape
Spre peştera tăcerii şi-a durerii
Ce e, mereu, cu câte-un pas aproape
Iar drumul, din triunghi către spirală
Îşi cere propriul drept către răbdare
E toamnă, bucuraţi-vă prieteni,
Vine o iarnă pentru toţi, cu Soare!…

Poemul, din câte am înţeles, este scris de Luminiţa LucasFolk şi este postat aici! Merită să daţi un click, chiar dacă am postat deja poezia, pentru că în pagina originală este însoţită şi de un filmuleţ care ar putea să placă nostalgicilor.

Şi dacă nici voi nu ştiaţi ce e aia anamneză, vă scutesc de o muncă în plus:

ANAMNÉZĂ s.f. 1. Reamintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi cunoscut într-o existență anterioară. 2. Totalitatea datelor pe care medicul le capătă interogând bolnavul cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă, la antecedentele ei etc. – Din fr. anamnèse.

Sursa: dex online! Mai găsiţi că este şi o rugăciune catolică (who cares!), rostită în timpul unei mise (ce aia căutaţi şi voi că mi-e lene 😛 sper că nu este vorba de MISA lui Bivolaru 😀 )


October 8, 2009 Posted by | Scrise de alţii | 6 Comments

Adrian Păunescu – Cu tine


Cu acest post inaugurez o nouă categorie intitulată “Scrise de alţii”, în care voi posta texte literare (cu precădere poezii, dar poate şi ceva proză), pe care le-am citit şi m-au impresionat. Bineînţeles că voi menţiona atât autorul, cât şi sursa (pentru fanul meu: pe web, sursa = link-ul de unde ai copiat textul). Primul text care mi-a lăsat o profundă impresie de lucru desăvârşit este scris de Adrian Păunescu aici! Ziceţi voi că nu e superb!

 

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

September 30, 2009 Posted by | Scrise de alţii | , , , , , , , | Leave a comment