Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Suspin aievea…


Un nor aleargă speriat

pe bolţile întinse

şi-un chip în grabă desenat

din ceaţa-i se desprinse.

 

Conturu-i vag şi neclintit

spre mine o apucă

şi-ndată mă găsesc umbrit

de palida-i nalucă.

 

Obrazu-i e înveninat

de-un bronz bolnav şi rece.

Privindu-i zâmbetu-ngheţat

prin piept un junghi îmi trece.

 

De-a ta sclipire mi-a fost dor

aproape viaţa toată

şi-acum pluteşti încetişor

prin faţa mea mirată.

 

Căci ani de-a rândul pieptul meu

a suspinat cu jale

şi l-am urât pe Dumnezeu

pentru cumplita-ţi cale…

 

Se-aşterne praful peste tot:

durere, amintiri…

acum mă chinui şi nu pot

mai limpede să-nşir

 

din vraful vechilor frânturi

icoana ta mai vie.

Nu plânge! Cată să te-nduri

de inima-mi pustie!”.

 

Încerc s-o mângâi: părul ei

ca fumul se destramă!…

De ochii-ţi – blândele scântei –

mi-aduc aminte, mamă!”…

Advertisements

December 21, 2010 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 Comments

Ce-ar fi…


Trebuie neapărat să o citiţi! O poezia aparţinând lui Cristian Lisandru:

Ce-ar fi să uităm de toate şi să evadăm din lume,
Să ne ducem pe pustie propovăduind amor,
Ce-ar fi să răspundem astăzi insolenţelor prin glume
Şi să tragem tuşă groasă peste jalea din decor?

Am putea să dăm uitării cercetări cu de-amănuntul,
Nu ni s-ar mai face greaţă de-ntrebări fără răspuns,
Mângâind sintaxa frazei şi înnobilând cuvântul
Am analiza adverbe şi-nţelesul lor ascuns…

Eşti metaforă, iubito, te descriu cu simplitatea
Unui individ ce scrie prins în dor fenomenal,
Uneori mi se impută verva şi tenacitatea
Şi sunt îndemnat să-mi caut vindecarea la spital…

Eşti în mine semn de dulce, semn de patimă deplină,
Semn de tragic şi de bine, semn de vesel şi de trist,
Ipocriţi cu zâmbet jalnic mi te-ar declara străină
Transmiţându-mi c-ar fi bine-n altă eră să exist…

Noi ne-am pus pe coji de nucă dar genunchii jubilează,
Suportăm cu bucurie interogatorii seci,
În afară de iubire altceva nu mai contează
Dar se mai preling pe spate picături de teamă, reci…

Ce-ar fi să le dăm cu tifla unora care ne-acuză
Că alimentăm cu vise suflete de-ndrăgostiţi,
Că jignirea nu ne doare, iar atacul ne amuză,
Ce-ar fi să zburăm prin cosmos precum doi meteoriţi?

Inventez o galaxie care să ne ocrotească,
Şi pretind planeta noastră, ca să ne mutăm pe ea,
Doi extratereştrii veseli cu iubire pământească
Încălziţi constant şi veşnic de-o sentimentală stea…

Sursa: Cristian Lisandru Blog

October 11, 2009 Posted by | Scrise de alţii | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments