Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Aesthetica amoris


Pentru a citi această poezie fără a fi considerat drept vreun nebun anormal cu intenţii bolnave se cuvin unele precizări, explicitări ale raţiunilor care au stat la baza acestei creaţii. În primul rând trebuie să se înţeleagă că aceasta nu este o poezie de dragoste (poate doar în parte – o mică parte). Este în mare parte (în cea mai mare parte) o poezie care încearcă să delimiteze conceptele frumos, urât şi estetic. Oamenii, în majoritatea lor pun urâtul într-o tabără şi esteticul în tabăra adversă, ca sinonim al frumosului. Wrooong. Esteticul nu e în nicio tabără, el este, dacă vreţi, un arbitru – arbitrul bunului gust. Frumosul şi urâtul sunt cateogrii ale esteticului ca ansamblu, ca sistem de valori, tot aşa cum geometria şi algebra sunt categorii ale matematicii. Nu poţi să spui că algebra e matemtică şi geometria este opusul ei! Cum altfel să explici acest lucru mai bine decât folosindu-te de pretextul dragostei? În accepţiune unanimă, dragostea este alcătuită din tablouri considerate frumoase. Dacă alcătuieşti o imagine estetică a dragostei folosindu-te de elemente considerate urâte, lucrurile se limpezesc. Nu numai că se stabilesc elemente comune specifice atât urâtului cât şi frumosului, dar (ceea ce este poate mai important) se stabilesc şi diferenţele dintre frumos şi estetic. Aşadar, esteticul este sinonim cu bunul gust, găsit arbitrar, atât în frumos, cât şi în urât. (Notă: nu faceţi spam cu definiţii din dex despre estetic, urât, frumos! Cele de mai sus reprezină viziunea şi părerile mele referitoare la copnceptele de estetic, urât, frumos. Este o abordare mai mult filozofică decât funcţională!) Now enjoy the poem! (PS: Daţi click pe imagini pentru a mări!)

Moto: Urâtul este doar o categorie a esteticului!

Când păşeşte lent spre mine,

Să respir îmi este greu –

Parcă tocurile-i fine

Calcă pe plămânul meu;

*

Blându-i zâmbet se arată,

Încercând să mă suprime,

O felină-nfometată

Ce se-nfruptă-ncet din mine;

*

Şi când ceafa mi-o alintă,

O ciudată pace-ncerc!

Într-o linşte de criptă,

Ca-ntr-o mare mă înec…

*

Rochia pe corpu-i plânge

Şi feeric desenează

Trupul ei scăldat în sânge

Ce în noapte luminează…

*

Parcă simt atunci când fata

Melancolic mă sărută,

Cum mă-mbrăţişează moartea

Şi mă-mbracă-n pacea mută;

*

Şi când dulcea-mi parteneră

Lângă mine stă pe pernă,

Duhul negru îmi oferă

Fericirea lui eternă…

*

Cu privirea încordată

O privesc înveninat

De o patimă turbată

De strigoi înfometat;

*

Când îi mângâi pielea fină

Ce miroase-a liliac,

Se dezlănţuie în mine

Un instinct de vârcolac;

*

Şi când buza-i muşc cu milă,

Un vampir mă-nchipuiesc

Care sfâşii din copilă,

Sângele-i să-mi însuşesc;

*

Şi cu mâna-mi jucăuşă,

Pieptu-i gol pe jumătate

L-aş desface ca pe-o uşă

Să-i simt inima cum bate;

*

În nebuna-mi pasiune

Î-aş desface organismul

Ca să simt cum mă răpune,

Enigmatic, romantismul;

*

Pe-ale sale măruntaie

Să-mi pun fruntea-ndrăgostită

Ca pe-o perină de paie

Cu miros de levănţică;

*

Şi grotescu-i şir de şoapte

Aş dori etern să ţină

Ca şi-ntuncata noapte,

Evident – cu lună plină!…

January 9, 2010 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments

A final wish I raise


Translated after M. Eminescu’s “Mai am un singur dor”

 

A final wish I raise:

In evening’s emotion

To have my death embraced

At edge of the ocean;

To have my sleep in love,

And near the forest,

And waters the closest,

With spotless sky above.

Don’t need expensive casket

Nor any flags of dead;

A bier wish instead,

From twigs entirely crafted.

 

And none of you deplore

My mute disappearance,

The autumn leaves when fall

Will sigh from the distance.

When noisy springs will flow

To follow the river,

The moonlight will shiver

With tops of firs below.

The bells from the sheepfold

May blend with evening breath,

The linden tree may spread

Its snow on my pillow.

 

As tramp I will on earth

No longer appear,

I’ll keep, this second birth,

The memories near.

And evening stars which rise

From shade of the branches,

With feelings of friendship,

Again will send their smiles.

By passions incited,

Will groan the seas, at last…

I’ll be already dust,

By loneliness guided.

 

Aşa cum v-am obişnuit, mai jos varianta originală:

 

Mai am un singur dor

 

Mai am un singur dor:

În liniştea serii

Sã mã lãsaţi sã mor

La marginea mãrii;

Sã-mi fie somnul lin

Şi codrii aproape,

Pe-ntinsele ape

Sã am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi împletiţi un pat

Din tinere ramuri.

 

Şi nime-n urma mea

Nu-mi plângã la creştet,

Doar toamna glas sã dea

Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad

Izvoarele-ntr-una,

Alunece luna

Prin vârfuri lungi de brad.

Pãtrunzã talanga

Al serii rece vânt,

Deasuprã-mi teiul sfânt

Sã-şi scuture creanga.

 

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,

M-or troieni cu drag

Aduceri aminte.

Luceferi, ce rãsar

Din umbra de cetini,

Fiindu-mi prietini,

Or sã-mi zâmbeascã iar.

Va geme de patemi

Al mãrii aspru cant…

Ci eu voi fi pãmânt

În singurãtate-mi.


 

August 19, 2009 Posted by | translations | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment