Pentru a citi această poezie fără a fi considerat drept vreun nebun anormal cu intenţii bolnave se cuvin unele precizări, explicitări ale raţiunilor care au stat la baza acestei creaţii. În primul rând trebuie să se înţeleagă că aceasta nu este o poezie de dragoste (poate doar în parte – o mică parte). Este în mare parte (în cea mai mare parte) o poezie care încearcă să delimiteze conceptele frumos, urât şi estetic. Oamenii, în majoritatea lor pun urâtul într-o tabără şi esteticul în tabăra adversă, ca sinonim al frumosului. Wrooong. Esteticul nu e în nicio tabără, el este, dacă vreţi, un arbitru – arbitrul bunului gust. Frumosul şi urâtul sunt cateogrii ale esteticului ca ansamblu, ca sistem de valori, tot aşa cum geometria şi algebra sunt categorii ale matematicii. Nu poţi să spui că algebra e matemtică şi geometria este opusul ei! Cum altfel să explici acest lucru mai bine decât folosindu-te de pretextul dragostei? În accepţiune unanimă, dragostea este alcătuită din tablouri considerate frumoase. Dacă alcătuieşti o imagine estetică a dragostei folosindu-te de elemente considerate urâte, lucrurile se limpezesc. Nu numai că se stabilesc elemente comune specifice atât urâtului cât şi frumosului, dar (ceea ce este poate mai important) se stabilesc şi diferenţele dintre frumos şi estetic. Aşadar, esteticul este sinonim cu bunul gust, găsit arbitrar, atât în frumos, cât şi în urât. (Notă: nu faceţi spam cu definiţii din dex despre estetic, urât, frumos! Cele de mai sus reprezină viziunea şi părerile mele referitoare la copnceptele de estetic, urât, frumos. Este o abordare mai mult filozofică decât funcţională!) Now enjoy the poem! (PS: Daţi click pe imagini pentru a mări!)
Moto: Urâtul este doar o categorie a esteticului!
Când păşeşte lent spre mine,
Să respir îmi este greu –
Parcă tocurile-i fine
Calcă pe plămânul meu;
*
Blându-i zâmbet se arată,
Încercând să mă suprime,
O felină-nfometată
Ce se-nfruptă-ncet din mine;
*
Şi când ceafa mi-o alintă,
O ciudată pace-ncerc!
Într-o linşte de criptă,
Ca-ntr-o mare mă înec…
*
Rochia pe corpu-i plânge
Şi feeric desenează
Trupul ei scăldat în sânge
Ce în noapte luminează…
*
Parcă simt atunci când fata
Melancolic mă sărută,
Cum mă-mbrăţişează moartea
Şi mă-mbracă-n pacea mută;
*
Şi când dulcea-mi parteneră
Lângă mine stă pe pernă,
Duhul negru îmi oferă
Fericirea lui eternă…
*
Cu privirea încordată
O privesc înveninat
De o patimă turbată
De strigoi înfometat;
*
Când îi mângâi pielea fină
Ce miroase-a liliac,
Se dezlănţuie în mine
Un instinct de vârcolac;
*
Şi când buza-i muşc cu milă,
Un vampir mă-nchipuiesc
Care sfâşii din copilă,
Sângele-i să-mi însuşesc;
*
Şi cu mâna-mi jucăuşă,
Pieptu-i gol pe jumătate
L-aş desface ca pe-o uşă
Să-i simt inima cum bate;
*
În nebuna-mi pasiune
Î-aş desface organismul
Ca să simt cum mă răpune,
Enigmatic, romantismul;
*
Pe-ale sale măruntaie
Să-mi pun fruntea-ndrăgostită
Ca pe-o perină de paie
Cu miros de levănţică;
*
Şi grotescu-i şir de şoapte
Aş dori etern să ţină
Ca şi-ntuncata noapte,
Evident – cu lună plină!…
January 9, 2010
Posted by florynleahu |
poezie | aesthetica amoris, buza, ceafa, corp, cripta, duhul negru, eterna, feeric, felina, fericire, grotesc, ince, infometata, infrupta, instinc, inveninat, jucausa, levantica, liliac, liniste, mana, mare, maruntaie, melancolic, mila, moarte, muta, noapte, organismul, pace, paie, partenera, paseste, patima turbata, perina, perna, piele fina, plaman, plange, privire, respir, rochie, romantismul, sange, sarut, soapte, strigoi, suprima, tocuri, trup, usa inima, vampir, varcolac, zambet bland |
2 Comments
De când nu am mai pus eu o poezie de-a mea pe blog? Hai? Recunoaşteţi, vă era dor! Dacă nu vă era… well, it’s time for a new one!
Mă aflu pe pământ
Din nu-ştiu-ce motive
Şi cercetez relicve
Ca un străin ce sunt.
Şi sap în continuare,
Înfăşurat în lacrimi verzi;
Privindu-mă în soare,
Am început să şchiopătez!
De-atunci am mai săpat oleacă
Şi sap şi-acum – deloc nu stau!
Lopata-mi strâmbă se apleacă,
Iar eu de mine nu mai dau!
Şi nu găsesc comoara sacră –
Vreo spartă antică ulcea
Ca să ateste că odată
A existat şi viaţa mea.
Aşa că-s condamnat la moarte,
Tu nu vei şti c-am fost cândva,
Căci o istorie fără fapte
Nicicând nu poate exista.
Dar nu te teme pentru mine
Şi nu mă plânge tu, copilă!
Reîncarnat din a ta milă,
Mă voi întoarce-n chip de câine!
Mai pe seară pun şi o traducere dacă am timp :P
October 1, 2009
Posted by florynleahu |
poezie | antica, caine, chip, florynleahu, lacrimi, lopata, mila, motiv, poezie, reincarnat, relicve, sparta, strain, ulcea |
2 Comments