Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

oameni buni când plecaţi să stingeţi lumina


sunt obosit

de ce-a lăsat dumnezeu doar o zi de odihnă

trebuia să se odihnească şi el 6 zile

trebuia să mucească doar prima zi

trebuia să fie lumină şi-atât

acum e multă lumină dar lumina nu ne mai ajunge

o să vă bateţi pe lumină vă spun

ce bine că eu nu o să mai fiu să vă văd

sau aşa sper

sunt obosit

hai stingeţi lumina să mă odihnesc

hai stingeţi lumina ca la început

vreau linişte

daţi timpul înapoi înainte de să fie lumină

ştergeţi geneza din istorie

sau mutaţi viaţa pe marte şi lăsaţi-mă pe mine aici

singur

dacă nu cer prea mult puteţi să îmi daţi totuşi un lac

o pajişte şi un munte cu câţiva copaci

poate şi o privighetoare dacă nu cer prea mult

dacă nu cer prea mult

lumină nu vreau păstraţi-o voi

dar lăsaţi-mi ochii să văd răsăritul şi apusul

dumnezeu a zis în prima zi să fie lumină

şi lumină s-a făcut

apoi a venit seara şi s-a dus la culcare

şi celelalte 6 zile s-a odihnit

şi ăsta e tot universul

dar nu se putea să fie aşa

căci dacă nu avea el pe cine să judece

se plictisea în eternitate

a trebuit să mai muncească 5 zile

dar eu ce vină am nu m-a intrebat dacă vreau

noapte bună

January 5, 2011 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , | Leave a comment

Mitocan la 50 de ani!


Aseară am venit de la munte. Da, ştiu, a fost cod galben de ninsoare! A fost frumos şi epuizant! Linişte, zăpadă, distracţie… daaar… într-un final ajungem în Bucureşti… din păcate! Da, ştiu, e trist! Ne dăm jos din tren şi ne oprim puţin pentru concluzii şi rămas bun. Cum eram cam multicei (aproape 20), ne retragem pe jumătatea de peron opusă celei de unde se cobora din tren. Fiind mulţi şi cu rucsacii voluminoşi, ocupam circa 5 metri din această jumătate. Şi cum ascultam noi cuvântarea de final a liderului grupului, vine un nene cu păr alb în cap (cred că era singurul lucru pe care îl avea în cap!) şi vorbeşte pe un ton nu foarte răstit dar arţăgos: “Daţi-vă, măi, copii, să trecem şi noi!” Zicând acestea, îşi face loc cu tupeu printre noi, aproape împingând. Atunci, liderul grupului îi spune pe un ton liniştit: “Dar nu puteţi şi dumneavoastră să treceţi pe cealaltă jumătate, pe unde trece toată lumea?”. Deranjat, domnul capsoman se întoarce (se depărtase câţiva paşi între timp) răgând către noi ca înţepat de musca ţeţe: “Eu trec pe unde am eu chef, nu pe unde vrei tu!”, apoi îşi vede pe drum. Păi bine, domnu’ capsoman, atunci stau şi eu unde am eu chef şi treci şi tu pe unde poţi. Care e logica în argumentul tău, idiotule?

February 8, 2010 Posted by | Ce mă enervează! | , , , , , , | 7 Comments

Hai să „ne dăm” pe web!


Mă enervează rău de tot cei care nu au curajul să “arată cine este ei” şi se ascund după imagini ideale: de câte ori nu aţi văzut dudui având la profil o poză cu o papuşă barbie sau cu Angelina Jolie (marş, fă, frustrato!)? Sau de câte ori nu aţi văzut jmekeri având la profil o poza cu un bemveu la fel dă jmeker, care poate nici nu e al lui, ci al unui prieten/vecin (marş, bă, cocalare!)? Păi bine, mă/fă, de ce pana corbului nu pui tu o poză cu tine, fă/mă, să vadă şi lumea ce meclă ai? Bhăăăăăăă, asta e ideea cu poza de profil! D-aia au creat proştii acest, să-i zicem “tool” – ca să pui poza TA!!! Nu pot să cred că ai internet, dar nu ai posibilitatea să încarci o poză cu tine la profil. Rogi un prieten să-ţi facă o poză şi să ţi-o trimită pe mess. Ori nu ai curaj să arăţi cine eşti datorită vreunui complex, ori eşti cocalar, ori eşti just dumb. Mai bine nu pui nimic şi laşi spaţiul ăla vacant. E mult mai ok şi mai acceptabil.

Mă mai enervează la fel de rău (nu, mai rău chiar!) fiţoşii/fiţoasele (aici intră mai mult regnul feminin, căci babuinii nu prea am văzut să procedeze astfel) care au profilul pe privat. “Nu poţi să vizionezi profilul lui X pentru că X a restricţionat accesul şi numai prietenii X pot să-i vadă profilul”! Să mhoori tu că din cei 471 de prieteni din lista ta, cunoşti mai mult de 10? Dar, vezi tu, suntem importante şi trebuie întâi să vii, să te milogeşti de noi, trebuie întâi să ceri cererea de prietenie, să îţi aprobam noi cererea de prietenie, şi pe urmă să ceri prietenia pe care să ţi-o aprobăm, de parcă, in morţii ei de treabă, nu e acelaşi căcat, de parcă, dacă nu vrei nu poţi să refuzi de prima oară. Să-ţi ceară mă-ta prietenia, fiţoaso! De-aia e reţea socială, să interacţionezi cu lume nouă. Pentru socializare privată sau doar cu prietenii s-a inventat chat-ul. Da, cu mult înainte chiar!

Acum trebuie să ştiţi că eu merg foarte des la munte. Cu diferiţi oameni. Mă mai enervează ăia care vin doar ca să aibă un album nou pe hi5. Da, frate. Se plâng, te umplu de nervi şi îţi strică tot chefu’: că de ce nu urcăm cu maşina, că de ce nu e telecabină, că de ce nu am rămas jos, toate astea, după prima sută de metri! Dar când ajung acasă, nici baie nu fac, probabil nici nu se descalţă de bocanci, şi hai cu “aplodu”, să vadă lumea unde am ajuns noi. A doua oară oricum nu mai vin că e greu şi curu’ lor pe care s-au depus burger-ii de la MEC nu mai vrea să treacă prin asta! Nişte ipocriţi! Nu mă înţelegeţi greşit, şi eu ador produsele de la mec, deşi ştiu că nu sunt sănătoase, dar mai fac şi mişcare şi, oricum, nu aş transpira şi nu m-aş tortura gratuit ca să fac ceva ce nu mă reprezintă şi să par ceea ce nu sunt. Pur şi simplu nu se pupă!

… Mai aveam ceva legat de pipălşi pe web care mă seacă la tărtăcuţă, da’ am uitat! Dacă îmi aduc aminte, vă zic! Până atunci v-am pupat! Pe data viitoare!

October 1, 2009 Posted by | Ce mă enervează! | , , , , , , , , , , | 1 Comment

Astenie de toamnă


Plictisit… nu am chef de nimic… am şi veşti bune! Cel mai mare fan al meu a şters posturile copiate de la mine. Ieri am aflat că furase texte de la cel putin alţi 5-7 bloggeri şi a avut şi procese de conştiinţă, şi-a pus cenuşă în cap, a scris o scrisoare către cititori în care şi-a cerut scuze şi a asigurat pe toată lumea că nu va mai fi implicat in asemenea lucruri… toate astea înainte să mă pârlească şi pe mine! Pe principiul nicio minune nu ţine mai mult de 3 zile, probabil.

Eh, de asemenea începe să mi se vindece glezna pe care am luxat-o acum 2 seri la fotbal, ceea ce este bine, căci în weekend am nevoie de ea, întrucât plec la munte.

Încă sunt plictisit şi fără chef. Astenia de… toamnă 🙂 Mai pe seară voi posta episodul (#5), din nuvela voastră preferată 😛 şi poate şi o poezie! Deci, ţineţi aproape!

September 30, 2009 Posted by | Jurnal de gânduri... | , , , , , , , , , , , | 2 Comments