Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Oare (de) ce sunt?


Azi am scris din nou! Da, am scris o poezie, după mult timp! Am fost plictisit, melancolic, metafizic şi am avut o dorinţă nebună să scriu. Nu ştiam ce, nu ştiam dacă o să iasă ceva bun, dar trebuia să scriu. Am început cu un rondel (vă spuneam că poate mă apuc de unul – i-l datorez unei puştoaice de pe reţeaua literară care mi-a aprins o dorinţă de creaţie cum de mult n-am mai avut). Nu am uitat nici de rondelurile din liceu din care v-m promis unul (mai încolo 😉 ). Dar iată poemul meu de după rondel1 mi se pare mai matur decât ce scriam înainte, oricum schimbat de ce scriam mai demult (nush dacă în bine sau nu, dar oricum schimbat! E un poem de autocunoaştere, de definire a existenţei proprii. Se numeşte “oare (de) ce sunt?”. Voi oare (de) ce sunteţi?

 

 

Cuget câteodată-n sine-mi: care-i rostul meu sub soare?

Sunt un freamăt de culoare pe câmpii de sensuri pline?

Vreo nălucă din vechime ce găsit-a încarnare

Dintr-o jalnică eroare în acest patetic “mine”?

 

Sau oi fi vreu geniu kantic, încifrând a lui comoară

Într-o muză ce pogoară peste-un biet poet romantic,

Smulsă din trecutul antic şi sortită-apoi să moară –

O martiră de fecioară pentru-al meu talent semantic?

 

Sau un fur oi fi, pesemne, condamnat din alte vremuri

Veşnic să compun poemul ce destinu-mi o să-nsemne,

Că-n eretice catrene din trohei ce sfinţi cutremur

Am urmat nebun îndemnul de-a-i fura lui Bragi poeme!

 

Avatar al vreunui faur care de prin mitici ere

A-ndrăznit calic să spere că un suflu de balaur

I-o aduce-n creştet laur şi din roşile-i oţele

Va preface-n versuri stele, călind litere de aur.

 

Poate-un cuib de arhetipuri aş mai fi în astă lume,

Plăsmuit din proaste glume, dând nuanţe la nimicuri

Încercând din magici picuri să edifice albume

De metafore nebune – perle roase de nisipuri.

 

Aş putea să mai fiu iară o emoţie sublimă

Ce-a găsit propice climă în inertu-mi trup de ceară,

Şi-ncercând să iasă-afară, în răstimpuri îşi imprimă

În vreo tremurândă rimă, silueta-i solitară.

 

Şi, de-asemeni, aş putea să mai fiu pe-acest pământ

Sideral fior plăpând plăsmuit din colb de stea

Ce stingheră-n vid plutea, c-un thanatic simţământ,

Viu în pieptul ei arzând, într-un cosmos din saltea.

 

Poate vreun banal simpatic ce se vrea în lume zeu

Şi în mintea-i de ateu moflăie în stih apatic

Şi se vede enigmatic între lirici apogeu,

Pentru slove-arhiereu – un himeric emblematic…

Advertisements

October 11, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 Comments

Muzei în căutarea mea


Când vei păşi pe iarba moale,

Desculţă, udă la picioare,

Ascultă roua-n care calci:

Ea îţi va spune ce să faci.

 

Iar de răcoarea dimineţii

Ascultă ca de mama ta!

Prin labirinturile ceţii,

Ea îţi arata urma mea.

 

Pe păsărele şi pe soare

Le ai drept bune călăuze;

De şoapte-ţi picură pe buze,

Să le mănânci ascultătoare.

 

Numai de mine să n-asculţi!

Încearcă doar să mă găseşti!

Sunt dintre proştii foarte mulţi

Ce vor, la ei, să zăboveşti…


 

September 3, 2009 Posted by | poezie | , , , , | Leave a comment