Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Nu mai pot de nervi!…


Deci nu mai pot de nervi!… Un om de bine m-a anunţat că un alt om… de mai puţin bine, mi-a furat un text, adăugând (omul de bine) că nu sunt prima victimă a plagiatorului. Este vorba despre textul cu reclamele. După ce am citit postul MEU! pe blogul LUI!, m-am amuzat că idiotul nu a schimbat nici măcar o virgulă, un copy-paste veritabil. Mi-am zis eu în sinea mea: “bre, da eu sunt om important de mă plagiază bloggeri cu aşa notorietate!” (am uitat să vă spun că idiotul avea un badge pe care scria că e mai tare decât 90-şi-nu-ştiu-cât-la-sută din bloggeri în ZeList, dar avea o lista de link exchange mai lungă decât cea de posturi publicate!).

Apoi, dominat de optimismul meu feroce, am zis “hai că e un text de personale, hai că are şi omu’ nevoie de cineva să gândească pentru el, nu e aşa grav!”, dar, după ce i-am transmis un mesaj cordial la postul cu reclamele, am mai scroll-uit eu pe acolo să văd dacă mai e ceva nelalocul lui şi ochii îmi pică pe un post intitulat poezie. Dau click acolo şi nu mică îmi e mirarea să văd că era o traducere de pe blogul meu a unei poezii de Eminescu! Mi s-a urcat sângele în cap, vă spun sincer! Eu îmi iubesc textele mai mult decât orice şi mai bine mă înjuri de mama mea moartă decât să îmi furi vreunul! Am 2 coşmaruri care mă bântuie: că cineva îmi fură textele, şi că, în urma vreunui cataclism care îmi distruge casa, nu am reuşit să îmi salvez manuscrisele nepublicate. Poate credeţi că sunt nebun, dar atât de mult ţin la ele!

Plin de nervi, i-am trimis idiotului un mesaj cu mult mai cordial decât primul, zicându-mi: şterg toate postările de pe blog, îl desfiinţez, am terminat, gata! Pe urmă mi-am zis că voi şterge doar posturile literare (eu ţin la proiectele mele şi îmi e greu să renunţ la ele, plus că mă gândeam că nu ar fi drept faţă de voi cei carora vă place cum scriu şi aţi început să mă vizitaţi cu regularitate) şi va rămâne un blog doar de cugetări personale, fără vreun topic anume, ca 90-şi-nu-ştiu-cât-la-sută din blogurile existente (acum mi-am adus aminte de badge-ul idiotului!), dar mi-am amintit că nu ăsta e scopul pentru care am creat blogul şi nu mă voi da bătut în faţa primului cretin!

Nu voi da un link cu idiotul, nici nu îi voi dezvălui identitatea, pentru că nu vreau să daţi click şi să îi faceţi trafic gratuit. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt, e insipid! Are o categorie cu bancuri (copiate de pe web) una cu ştirea zilei (copiate de pe web: mediafax, newsin, etc.), şi alta intitulată “părerea mea” unde am găsit şi părerea MEA, însuşită! (deci, tot copiate de pe web, se pare!). De ce nu ai intitulat-o, idiotule, “părerea lor”, hai? Că tu eşti prea mic să ai o părere singur, neajutat! Am uitat să menţionez că titlui uneia din categorii sau widget-uri – nu mai stiu exact – avea scris “să fi” cu un singur “i”, deci e şi incult/analfabet – e ditamai titlul, nu o omisiune într-un post!

Îi mulţumesc omului de bine că m-a avertizat! Cât despre idiot… aştept cu nerăbdare să văd dacă va plagia şi acest post. Nu mă supăr, sincer! Ia zi, pe ăsta de ce nu îl plagiezi, idiotule?…

Advertisements

September 29, 2009 Posted by | Ce mă enervează! | , , , , , , , , , , | 2 Comments