Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Pagină de amintiri


De fapt nu sunt amintiri, sunt întâmplări curente. Timpul le va conferi statutul de amintiri.

1. Azi, e ziua unui amic, Sorel, probabil cel mai bun prieten al meu – să trăieşti, mă! Spun probabil pentru că niciodată nu m-am putut hotărî să fac clasamente: “care e filmul tău preferat?”, “ăăă”, “care e melodia ta preferată?” “dhăă ” , care e prietenul tău cel mai bun?” ei… aici e cel mai greu să alegi. Dacă ai o nelămurire legată de două filme, le revezi pe amândouă, le examinezi, la melodii la fel, le asculţi de te saturi… dar la prieteni?… daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… cum alegi?… “aaa, băieţi? 😀 hai să facem o tablă!… tu!… tu m-ai bătut, gata eşti descalificat, nu eşti cel mai bun prieten al meu!” … daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… şi cel mai nasol e când ai puţini, atât de puţini că dacă faci un top nu se va Continue reading

February 4, 2010 Posted by | Jurnal de gânduri... | , , , , , , , , , , , , , , | 13 Comments

Aiurit – gânduri zăpăcite…


Dragă jurnalule, astăzi, en a icsa douamiizet… oh, hy there! Ce mai faceţi? Glumeam şi eu cu voi ! 😀 Azi sunt într-o dispoziţie ciudată ( nu neapărat în sensul rău şi nu… nu sunt îndrăgostit, cel puţin aşa cred 😛 ). Sesiunea asta a pus ceva presiune pe mine. După aventurile examenului de la „micro”, aventuri care l-ar fi făcut invidios pe Winnetou – căpetenia pieilor roşii (un roman excelent, dacă vreţi… Karl May l-a scris… it is a little thick though), cum spuneam, după peripeţiile acestui examen, ieri am mai scăpat de unul, la info. Încă nu mi-am revenit, sunt buimac de oboseală pentru că în ajun, în loc să învăţ, am găsit mult mai interesant să „mă conversez” cu „soţia mea”, Laura, despre verzi şi uscate. Asta până pe la unu în noapte. Apoi mi-am amintit că „e groasă”, că nu mi-am învăţat mai nimic ( de fapt, deloc), şi  că nu vreau restanţe. Aşa că am renunţat la somn şi am început să fac eu grilele, să văd dacă  am vreo şansă. Am constatat că din cele 300 de întrebări abia făceam şi eu vreo 60 la sută din care jumate erau despre Word si dispozitive periferice (mouse, tastatura, monitor etc. – basic stuff), iar restul de 10 procente mai mult intuitiv – la plesneală, de fapt! Am zis că tre’ să rezolvăm cumva să umplem golurile, deoarece o sută şi ceva de întrebări reprezentau o marjă mai mult decât suficientă pentru ca programul să selecteze douăzeci despre care eu nu aveam habar (şi se demonstrase clar că intuiţia-plesneală, adică norocul, nu prea mă ajutau). Mi-au ţinut de cald 3 cafele toată noaptea. Împreună am reuşit să învingem încăpăţânatele alea. Examenul a fost uşor (am remarcat că dacă nu mi-aş fi învăţat aş fi luat nota 2 pe ştiinţă, iar restul ar fi fost hazard). Am punctat 85/100. Ajuns acasă, am dormit vreo 4 ore, pe urmă, am stat treaz până dimineaţa. Deci… încă sunt buimac.

Pe urmă (ştiu, nu are legătură, dar cum spuneam, sunt aiurit), am remarcat din ce în ce mai des, pe tot mai multe bloguri, aşa-numitele „lepşe”: leapşa muzicală, leapşa de bibliotecă, leapşa… leapşa. Nu ştiu ce să cred, nu mi se par atât de interesante. Adică… e drăguţ… între blogger-ii prieteni cu afinitate reciprocă pot fi chiar distractive… dar cam atât! Plus că întrebările îmi aduc aminte de oracolele din şcoală (acesta e un motiv bun să îţi placă lepşele… amintiri…). Încă nu  am primit vreuna, deci nu pot spune că ştiu cât de fun sunt.

Vă pregătesc două posturi tari: un top 20 cele mai bune filme ever şi un post cu ce mă enervează (nu vă stric surpriza, dar va fi beton 😀 ). În sfârşit, vom afla (adică voi, că eu ştiu 😀 😛 ) cum se termină nuvela voastră preferată, „Doamna goală, confidenta mea!” şi o poezie-două printre toate acestea. Să vedem numai când le voi scrie, că am idei dar nu am timp (2 days to marketing exam – şi acolo e o groază de tocit).

De când m-am trezit, am reuşit (finally!) să îmi fac nişte ordine prin cameră (damn, I’m goood! Ar trebui să iau un nobel pentru asta 😀 ). Mi-a plăcut că a fost soare azi. Acum mă relaxez puţin scriind acest post căci peste două ore plec la patinoar (abia aştept)… viaţa e frumoasă…

January 21, 2010 Posted by | Jurnal de gânduri... | , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments

Sunt un cretin! – Peripeţii din sesiune


Deci… sunt praf! Era s-o comit rău, da’ rău de tot! Aşa cum toţi ştiţi (că doar sunt un Veri Importănt Persăn, cunoscut pe plan mondial), sunt student la marketing, în anul I, la Spiru Haret.

… Hey, hey! Staţi, staţi aşa, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu afirmaţii gratuite. Deci… eu chiar mi-am învăţat, da?…  Adică de o săptămână  mă pregătesc pentru examenul la „micro”!… Fie vorba între noi, între timp mi-am „tras” şi grilele, cu tot cu răspunsuri, ca orice haretist care se respectă! Dar eu am răspuns pe baza cunoştinţelor acumulate în urma sesiunii de învăţat şi apoi am comparat rezultatele cu cele corecte (nu după metoda „clasică” de „învăţare”, cea a memorării doar a răspunsului corect). După prima comparare a reieşit că aş fi un elev de 65-70 de sutimi. Am mai învăţat la punctele slabe din nou, apoi am răspuns din nou la grile,de data aceasta cu o „rentabilitate” (ca să folosim terminologia academică), de 80-85%.

Dar nu asta e ceea ce vroiam să vă spun! După ce verificasem „atent” în multiple rânduri, examenul meu era azi (da, ştiu… duminica… examen… ăăăă!), la orele 16:30. Acestea fiind spuse,  la 16:05 ies din baie, cu gândul să mă usuc, să mă îmbrac şi să plec, doar aveam timp, că stau la 15 minute de mers pe jos de facultate (da, ştiu, i am a lucky bastard – şcoala în care am învăţat se află chiar în capătul blocului, iar liceul – la 20 de minute). Oricum, la cât de mult mă pregătisem, chiar dacă mai întârziam  nu era bai (examenul ţinea 30 de minute pt 20 de întrebări, deci o medie de 1,5 minute per întrebare, dar eu mă mulţumeam şi cu un raport de 1min/întrebare, că doar eram pregătit).

Şi, zic eu, hai să verific din nou la ce oră am examenul şi să nu uit să iau carnetul de student. Nu ştiu de ce am făcut acest gest, dar când l-am făcut… stupoare!… Dezastru!… Nenorocire!… M-am frecat la ochi (şi nu, nu e o metaforă, chiar asta a fost reacţia!), am murmurat un „nu” deznădăjduit şi m-am uitat din nou, cu acelaşi rezultat, însă!… Examenul meu era de la 16:00 la 16:30 (nu cum credeam eu că începe la 16:30). Cum nu mai aveam decât 25 de minute rămase din examen, m-am  îmbrăcat în 3 dintre acestea, şi am fugit sprint întins ca să ajung cât mai repede la facultate. Evident, canci păr uscat, canci buletin, canci carnet de note, canci portofel, canci tot… Am ajuns eu cam cu 10 minute înainte de examen. Pe drum îmi amintisem că mi-am uitat şi buletinul şi carnetul şi nu mai nutream mari speranţe nici măcar să mi se permită să dau examenul.

Cu respiraţia tăiată şi deja tuşind, intru în sală dând o jumătate de „săru’mâna”,printre gâfâituri. Supraveghetoarea îmi răspunde cu o privire exasperată spre ceasul din jurul încheieturii stângi. Dându-şi ochii peste cap ca într-un ritual, îmi spune că nu mai am nici 10 minute, de ce am venit aşa târziu. Normal, zic şi eu că vin din altă parte, nici nu ştiam ce dracu să zic. Mă uit în sală – mai erau 4-5 persoane. Mă aşez la calculator hotărât şi grăbit, deşi habar nu aveam ce să fac (da, era primul examen!). Profa mă opreşte cu un gest şi îmi cere: „Carnetul!”, „N-am!”, „Buletinul!”, „N-am!”. Biata femeie deja era mai surescitată decât mine. Neştiind ce să mai spună, îmi zice pe jumătate răstit, cu un ton de renunţare în glas: „Luaţi loc acolo şi vedeţi dacă reuşiţi să vă logaţi, dacă nu – lăsaţi-mă în pace!”

Şi dă-i, frate, am zis că înnebunesc. După logare, prima frază de pe monitor este: „Dacă depăşiţi timpul alocat, examenul  va fi anulat!”. Mă ia cu cald… apoi cu rece… apoi iar cu cald! Mai aveam 8 minute. Dar asta nu e tot! Până să intri în examenul propriu-zis, pe principiul „birocraţia îngroapă România”, trebuia să dai cel puţin 10 click-uri de „ok”, „agree”, „submit” etc. Şi nici nu ştiam ce şi cum, eram presat de timp, aveam impresia că deja au mai trecut 5 minute din cele 8 (desigur, nu era aşa). În final reuşesc eu să intru şi am început să răspund fără să mă gândesc prea mult. Răspundeam aşa, la primul impuls, cam ca atunci când instalezi un windos piratat: „next”, „next”, „finish”. Mi-a luat cam 4 minute şi ceva (ultima oară când am verificat cronometrul de pe cran, arăta 4min şi 26sec, la întrebarea 17 din 20). Am fost foarte intrigat să constat că aproape jumate din întrebări nu se regăseau în grilele „complete” pe care le aveam eu acasă (norocul meu că nu îmi tocisem doar răspunsurile, ci şi o cantitate considerabilă de materie).

Rezultatul? Am luat 8. Iniţial, aş fi vrut minim 9, pentru efortul depus cu învăţatul. Dar ţinând cont de „împrejurările excepţionale”, am fost mai mult decât fericit cu nota asta. Când am ieşit eu, din cei 4-5, mai rămăseseră 3 în sală (i’m a prodigy!). Oricum, prima dată e mai greu, nu? Pe urmă vine de la sine…

Am plecat epuizat şi fizic şi psihic de la examen. Mergeam ca o ţestoasă în 3 picioare. Aveam tot timpul din lume, de ce să mă grăbesc? Eram ca după o partidă de sex: epuizat şi fericit.

Concluzia? Sunt un cretin!

Vi s-a părut prea mult până acum? Aşteptaţi! De dimineaţă, o colegă mă întrebase la ce oră e examenul şi i-am zis că la 4 jumate. Când am ieşit eu de la examen (cu 3 minute înainte de expirarea timpului), ea era în faţa uşii (îmi pare rău, Carla, didn’t mean 2!…)

January 17, 2010 Posted by | Jurnal de gânduri... | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 Comments