Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Aesthetica amoris


Pentru a citi această poezie fără a fi considerat drept vreun nebun anormal cu intenţii bolnave se cuvin unele precizări, explicitări ale raţiunilor care au stat la baza acestei creaţii. În primul rând trebuie să se înţeleagă că aceasta nu este o poezie de dragoste (poate doar în parte – o mică parte). Este în mare parte (în cea mai mare parte) o poezie care încearcă să delimiteze conceptele frumos, urât şi estetic. Oamenii, în majoritatea lor pun urâtul într-o tabără şi esteticul în tabăra adversă, ca sinonim al frumosului. Wrooong. Esteticul nu e în nicio tabără, el este, dacă vreţi, un arbitru – arbitrul bunului gust. Frumosul şi urâtul sunt cateogrii ale esteticului ca ansamblu, ca sistem de valori, tot aşa cum geometria şi algebra sunt categorii ale matematicii. Nu poţi să spui că algebra e matemtică şi geometria este opusul ei! Cum altfel să explici acest lucru mai bine decât folosindu-te de pretextul dragostei? În accepţiune unanimă, dragostea este alcătuită din tablouri considerate frumoase. Dacă alcătuieşti o imagine estetică a dragostei folosindu-te de elemente considerate urâte, lucrurile se limpezesc. Nu numai că se stabilesc elemente comune specifice atât urâtului cât şi frumosului, dar (ceea ce este poate mai important) se stabilesc şi diferenţele dintre frumos şi estetic. Aşadar, esteticul este sinonim cu bunul gust, găsit arbitrar, atât în frumos, cât şi în urât. (Notă: nu faceţi spam cu definiţii din dex despre estetic, urât, frumos! Cele de mai sus reprezină viziunea şi părerile mele referitoare la copnceptele de estetic, urât, frumos. Este o abordare mai mult filozofică decât funcţională!) Now enjoy the poem! (PS: Daţi click pe imagini pentru a mări!)

Moto: Urâtul este doar o categorie a esteticului!

Când păşeşte lent spre mine,

Să respir îmi este greu –

Parcă tocurile-i fine

Calcă pe plămânul meu;

*

Blându-i zâmbet se arată,

Încercând să mă suprime,

O felină-nfometată

Ce se-nfruptă-ncet din mine;

*

Şi când ceafa mi-o alintă,

O ciudată pace-ncerc!

Într-o linşte de criptă,

Ca-ntr-o mare mă înec…

*

Rochia pe corpu-i plânge

Şi feeric desenează

Trupul ei scăldat în sânge

Ce în noapte luminează…

*

Parcă simt atunci când fata

Melancolic mă sărută,

Cum mă-mbrăţişează moartea

Şi mă-mbracă-n pacea mută;

*

Şi când dulcea-mi parteneră

Lângă mine stă pe pernă,

Duhul negru îmi oferă

Fericirea lui eternă…

*

Cu privirea încordată

O privesc înveninat

De o patimă turbată

De strigoi înfometat;

*

Când îi mângâi pielea fină

Ce miroase-a liliac,

Se dezlănţuie în mine

Un instinct de vârcolac;

*

Şi când buza-i muşc cu milă,

Un vampir mă-nchipuiesc

Care sfâşii din copilă,

Sângele-i să-mi însuşesc;

*

Şi cu mâna-mi jucăuşă,

Pieptu-i gol pe jumătate

L-aş desface ca pe-o uşă

Să-i simt inima cum bate;

*

În nebuna-mi pasiune

Î-aş desface organismul

Ca să simt cum mă răpune,

Enigmatic, romantismul;

*

Pe-ale sale măruntaie

Să-mi pun fruntea-ndrăgostită

Ca pe-o perină de paie

Cu miros de levănţică;

*

Şi grotescu-i şir de şoapte

Aş dori etern să ţină

Ca şi-ntuncata noapte,

Evident – cu lună plină!…

Advertisements

January 9, 2010 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments

O lacrimă de porţelan


Vă promiteam rondelul pe care l-am scris ieri (de fapta alaltăieri, că e deja trecut de 1:00 a.m.), inspirat fiind de puştoaica simpatică. Ea m-a inspirat, deci îi aparţine şi i-l voi dedica ei, Roxanei (ştiu că îl aştepţi cu nerăbdare 😛 you are so predictable 😀 ).

 

O lacrimă de porţelan

În ochiul tău de-azur sclipeşte,

Pe-ai tăi pistrui se risipeşte,

Sfinţind infernul dantian.

 

Şi suferă al meu timpan

Când pe podea se sparge mută!

În sufletu-mi plutind în van,

S-a scurs timidă şi tăcută

O lacrimă de porţelan.

 

Emoţii se succed avan,

Aleatoriu, brownian,

Când te apropii ca o floare,

Firavă şi încântătoare,

Şi-ţi mlădii trupul diafan –

O lacrimă de porţelan.

 

Judecând doar după poem (că poze nu vă arăt :P), spuneţi voi ce credeţi despre ea! Eu mă duc să mă culc!

October 13, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments

Oare (de) ce sunt?


Azi am scris din nou! Da, am scris o poezie, după mult timp! Am fost plictisit, melancolic, metafizic şi am avut o dorinţă nebună să scriu. Nu ştiam ce, nu ştiam dacă o să iasă ceva bun, dar trebuia să scriu. Am început cu un rondel (vă spuneam că poate mă apuc de unul – i-l datorez unei puştoaice de pe reţeaua literară care mi-a aprins o dorinţă de creaţie cum de mult n-am mai avut). Nu am uitat nici de rondelurile din liceu din care v-m promis unul (mai încolo 😉 ). Dar iată poemul meu de după rondel1 mi se pare mai matur decât ce scriam înainte, oricum schimbat de ce scriam mai demult (nush dacă în bine sau nu, dar oricum schimbat! E un poem de autocunoaştere, de definire a existenţei proprii. Se numeşte “oare (de) ce sunt?”. Voi oare (de) ce sunteţi?

 

 

Cuget câteodată-n sine-mi: care-i rostul meu sub soare?

Sunt un freamăt de culoare pe câmpii de sensuri pline?

Vreo nălucă din vechime ce găsit-a încarnare

Dintr-o jalnică eroare în acest patetic “mine”?

 

Sau oi fi vreu geniu kantic, încifrând a lui comoară

Într-o muză ce pogoară peste-un biet poet romantic,

Smulsă din trecutul antic şi sortită-apoi să moară –

O martiră de fecioară pentru-al meu talent semantic?

 

Sau un fur oi fi, pesemne, condamnat din alte vremuri

Veşnic să compun poemul ce destinu-mi o să-nsemne,

Că-n eretice catrene din trohei ce sfinţi cutremur

Am urmat nebun îndemnul de-a-i fura lui Bragi poeme!

 

Avatar al vreunui faur care de prin mitici ere

A-ndrăznit calic să spere că un suflu de balaur

I-o aduce-n creştet laur şi din roşile-i oţele

Va preface-n versuri stele, călind litere de aur.

 

Poate-un cuib de arhetipuri aş mai fi în astă lume,

Plăsmuit din proaste glume, dând nuanţe la nimicuri

Încercând din magici picuri să edifice albume

De metafore nebune – perle roase de nisipuri.

 

Aş putea să mai fiu iară o emoţie sublimă

Ce-a găsit propice climă în inertu-mi trup de ceară,

Şi-ncercând să iasă-afară, în răstimpuri îşi imprimă

În vreo tremurândă rimă, silueta-i solitară.

 

Şi, de-asemeni, aş putea să mai fiu pe-acest pământ

Sideral fior plăpând plăsmuit din colb de stea

Ce stingheră-n vid plutea, c-un thanatic simţământ,

Viu în pieptul ei arzând, într-un cosmos din saltea.

 

Poate vreun banal simpatic ce se vrea în lume zeu

Şi în mintea-i de ateu moflăie în stih apatic

Şi se vede enigmatic între lirici apogeu,

Pentru slove-arhiereu – un himeric emblematic…

October 11, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 Comments