Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Vis albastru


Ei, bine, da! Am şi câteva tentative în vers alb. Iat-o pe prima, care datează tot din liceu (se pare că eram foarte creativ în acea perioadă!). E unul din poemele cu care am câştigat pe atunci locul 3 la Colocviul Mihai Eminescu – o competitie literară pentru liceeni . Astfel am reuşit să obţin o diplomă cu holograma iubitului Emin!

 

De un frumos
albastru este nemărginitul cer;
amurgul îmi pare de un albastru
ameninţător
ce se depărtează de văzduh,
apropiindu-se,
încet,
de Pământ.

Albaştri sunt pomii – mă-ncredinţează văzul –
albastre casele. Oamenii
ce vorbesc si gândesc în albastru,
sunt la fel de albaştri
ca şi străzile
din albastrul oraş.

Albaştrii ochi ai frumoasei iubite,
cu vrajă albastră mă-nvăluiesc
şi mă fac fericit;
dar faţa ei albastră mă-nspăimântă,
albastrele-i haine,
la fel de albastre ca noaptea,
mă sperie… dar
şi eu sunt, vai!
de aceeaşi nuanţă albastră.
Albastrele păsări cu triluri albastre
cântă.
şi banca pe care stăm
este la fel
de albastră ca parcul…
numai apa din lac nu este
ALBASTRĂ!!!…
Pe ea pluteşte o barcă – albastru vis!
Transpirat,
mă trezesc…

October 10, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , | 2 Comments

Rază de vrajă


Rază de vrajă,

Zâmbind vioaie,

Apei de ploaie,

Înseninează

 

Cerul cel umed

Pe-a cărui faţă

Fug nori de ceaţă,

Sub vagul tunet.

 

Pajiştea toată,

Timid tresare

De nori şi soare

Îmbălsămată.

 

Se-nseninează,

Şi-a apei piele,

Pe viorele

Le-nviorează.

 

Ploaia aşteptă

Şi se opreşte;

Se răzgândeşte,

Plecând în şoptă.

 

Ai ploii picuri

Fug pe petale

Ca dulci cristale

În lungi nimicuri.

 

Natura tace,

Pe cer e sânge:

Amurgul plânge

Lumini de pace.

 

Şi-n roua deasă

Din urma ploii,

Parcă trifoii

Plăpânzi se-ndeasă

 

Cu noi ambiţii

Să iasă-n faţă

Cu-a lor verdeaţă

La expoziţii.

 

Vântul adie,

Frunza oftează;

Cerul brăzdează,

O ciocârlie.

 

Fluturi ce zboară

În curcubeie

Par nişte zmeie

Legate-n sfoară.

 

De pe la coasă,

Un om din sat,

Îngândurat,

Se-ntoarce-acasă.

 

Ajuns în culme,

Stă şi priveşte

Cum pripăşeşte

Ca o minune

 

Pe orice casă

Poleiul sfânt,

Fără cuvănt,

Răz’mat în coasă.

 

Vede cum vine

Pe drum femeia,

Sporind scânteia –

Totul e bine.

 

Se interpune

Încremenirea

Cu scârţâirea

Unei fântâne.

 

Omul tresare,

Coasa-şi înşfacă

Tăcut şi pleacă,

Smuls din visare.

 

Şi intră-n sat,

Domol coboară

Panta uşoară,

De câini lătrat.

 

Soarele-apune,

Văpăi prelinge,

Pe când se stinge

Peste pădure.

 

Vraja sporeşte,

Creieri spun “cri”,

Stele – făclii

Şi noaptea creşte…

September 17, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 Comments