Blind Guardian

Vă spuneam mai demult că mie îmi place rock-ul. Prin aceasta nu vă închipuiţi că am părul lung (l-am avut – vezi foto) sau că port blugi negri cu bocanci de piele şi tricouri cu marilyn manson (asta nu am făcut 😀 ). Şi nici nu vă imaginaţi că agreez sataniştii sau că îmi plac clipurile cu sacrificări de animale sau alte prostii. Nici nu prea ascult rock agresiv, doar câteva curente mai melodioase.

Cert este că îmi place Power Metal-ul! Trupa de care vreau să vă vorbesc este considerată printre fondatorii acestui curent rock. Se numesc Blind Guardian şi s-au lansat în Germania, în anul 1984, iniţial sub altă titulatură. Mai jos este o compilaţie cu 2 melodii de-ale lor:  “Bards song – in the forest” si “Bards song – the hobbit” de pe albumul “Somewhere far beyond” lansat în ’92.

Prima oară, am ascultat un live de-al lor dintr-un concert şi m-a lăsat mască reacţia publicului care, practic, a cântat toată melodia. Am avut atunci o revelaţie: mie îmi place rock-ul, dar îmi place astfel că nu prea mai ascult altceva – cel puţin nu la mine pe calculatorul de acasă. Şi am şters atunci toată muzica din calculator, în afară de rock (vreo 30 de giga!). Priviţi ce face un artist adevărat din fanii lui:

Alegerile prezidenţiale – fraudă sau nu?

Desigur că oamenii – fie ei educaţi sau nu în ceea ce priveşte mecanismele politicii – se întreabă tot mai acut cu cine ar trebui să voteze. E o întrebare legitimă şi care nu mai are legătură cu oferta electorală. Cetăţeanul este tot mai dezamăgit de liderii lui politici, e dezamăgit de primarul care nu îi dă parcări, infrastructură, locuinţe, etc; de premierul care are un guvern penibil care nu îi dă de niciunele; de preşedintele care în loc să medieze conflictele şi să găsească soluţii, adânceşte criza în care clasa politică naufragiază. Dar cel mai şi cel mai mult, cetăţeanul este dezamăgit de faptul că, indiferent de funcţie sau de natura alegerilor, catindatul îl minte. După lupte seculare care vor împlini 20 de ani luna viitoare, cetăţeanul, fie el turmentat sau nu, e dezamăgit că democraţia nu e ce a crezut el că va fi, catindatul este foarte interesat de problemele lui doar în campanie electorală – pe principiul “te-ai văzut cu saci-n car/ futu-l în cur de morar” – iar după ce este ales, nici măcar nu-i trimite un bilet cu “ţeapă, fraiere!”. Pe scurt, nu mai există încredere, şi asta pe bună dreptate.

De aceea, când îşi pune întrebarea “da’ io cu cine votez, hâc?”, cetăţeanul, fie el turmentat sau nu, se gândeşte, nu la cine i-ar putea reprezenta interesele mai bine sau la cine ar fi mai potrivit pentru sarcinile funcţiei la care aspiră, ci la cine ar fi mai puţin nepotrivit sau la cine ar avea mai multe şanse să-l răstoarne cu ajutorul votului său pe “fostul” pe care l-a votat cu încredere, de la care aştepta mântuire şi care s-a dovedit a fi un impostor, un escroc, un hoţ şi un mincinos. O dilemă tristă, dar actuală, din păcate. Astfel, dacă mai aude vreun scandal despre unul din catindaţi (că, de, e campanie electorală şi aşa e în politichie!), cetăţeanul, fie el turmentat sau nu, trece peste prezumţia de nevinovăţie şi, în loc de “nu sunt sigur că e adevărat până nu am dovezi”, el spune ridicând şi mai dezamăgit din umeri: “ce, te mai miri?”…

Acum, întrebarea de pe buzele tuturor este: s-au fraudat alegerile? Nu ne referim aici la pateticele pomeni de tipul “făina UE” sau “găleţile cu însemnele partidului”. Astea sunt oricum patetisme care jignesc inteligenţa poporului. Ar trebui să existe – nu o autoritate care să reglementeze aceste aspecte (că un organ viril în plus nu ar face decât să mai sugă nejustificat din bugetul şi aşa destul de impotent al bietei ţărişoare), dar o lege care să interzică oricărui candidat orice fel de practici de acest gen pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Este clar că toate cele 3 partide care s-au luptat pentru turul doi au făcut asta, nu e nevoie să nege sau să se acuze reciproc (poate totuşi PNL-ul mai puţin căci nu se bucură de infrastructura celorlalte două). Dar vreau să văd şi eu pe 7 decembrie pe Antonescu, Băsescu sau Geoană, fie ei perdanţi sau preşedinte al României, că mai dau ei măcar o cană de apă vreunui cetăţean!

Cum spuneam, nu despre asta vreau să vorbesc! Nici despre turismul elctoral, votul dublu, autocarele pline de votanţi din Feteşti care au votat organizat în Bucureşti şi nici despre numărul anormal de mare de la secţiile de votare speciale. Toate sunt, desigur fapte condamnabile, antidemocratice şi de raţiune penală, dar opinia mea este că ele nu puteau influenţa fluxul normal, opinia generală, într-o manieră decisivă. Eu vorbesc aici despre buletinele de vot despre care s-a zvonit că sunt tipărite în plus nejustificat la comanda lui Băsescu şi despre modul cum au fost verificate numărătorile, nu în secţiile de votare ci la primării, pentru că, desigur, dacă a fost o fraudă, adevărata fraudă s-a comis la acest nivel. Ce mă face să spun asta? Păi peste tot eu am văzut că lumea este total nemulţumită de Băsescu şi opinia aproape unanimă se îndrepta spre Antonescu. Chiar se poate vedea aici, într-un post mai vechi şi care nu avea altă pretenţie decît a unui pamflet, că lumea îl adora pe Crin. Se vede la comentarii. Eu întâmplător am fost într-o comisie la o secţie de votare din sectorul 1 (fireşte, pentru bani,  nu din cine-ştie-ce convingeri politice puternice). Mărturisesc marea surpriză când am văzut că Băsescu a avut cele mai multe voturi. La ambele secţii din şcoala respectivă! Dar Antonescu era la o distanţă foarte mică în spate, ba chiar la egalitate cu “Băse”, la cealaltă secţie (da, s-a numărat de 2 oriŞ ambii aveau 268 😀 ). Dar din surse oficiale am auzit atunci fiind în interior, cum se zice, că în alte secţii din Bucureşti, Crin a avut peste 400 de voturi dintr-un total de alegători ce a depăşit sensibil cifra de 900. Care-va-să-zică, a sărit peste 45% în asemenea secţii. Şi dacă în mediul rural, PSD-ul are un număr impresionant de simpatizanţi pentru fericitele sincronizări când au fost la putere şi a făcut retrocedări şi a recalculat pensiile mizere de la fostul Colectiv comunist, frate, Băsescu în ce mediu are el număr mare de simpatizanţi? Că nici el nici partidul nu se pot lăuda cu fapte care să fi câştigat simpatia vreunui segment electoral. um de nu a ajuns Antonescu în turul doi? Să nu fiu înţeles greşit: mă doare-n bască cine iese! Nu îmi puneam speranţele în priceperea, calităţile sau buna-intenţie ale lui Antonescu, doar încercam să fac o analiză a legitimităţii şi corectitudinii desfăşurării alegerilor.

Acum… s-ar putea să iasă iar Băsescu, pentru că am văzut că tendinţa este mai ales în rândul tinerilor, să voteze anti-PSD. Antonescu i-a promis procentele lui Geoană, dar până pe 6 mai este. Şi ne “temem” iar cu toţii că şi în aceste condiţii, Băsescu va câştiga prin fraudă, sub orice formă o fi ea, aceste alegeri. Îmi aduc aminte că mandatul trecut l-a câştigat la o diferenţă mică, de câţiva alegători, nici măcar nu a fost vorba de procente, dar populaţia l-a privit ca pe un erou, că de atunci era preferat, dar acum, vorba lui Vintilă în melodia sa: “barca e spartă/ şi apă tot ia!”

O concluzie e totuşi clară: timp de încă o săptămână, atât visurile cât şi visele, fie ele plăcute sau coşmaruri, bântuiesomul şi speranşele a cel puţin 2 români:

Ultima scrisoare

 

Ei bine, pentru că nu am mai postat nimic de ceva vreme la rubrica “Scrise de alţii” (ok, m-aţi prins, nu am mai postat nimic cam pe la nicio rubrica de ceva vreme), m-am gândit să postez o poezie care mie personal îmi place enorm. Este scrisă de Mihai Beniuc, cine nu îl cunoaşte – search pe wikipedia 😀

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.

Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.

Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.

A fost desigur numai o greseală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.

Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli,
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv

La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.

O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză, auroră
De ne-nteles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun : « Eşti ca oricare” …
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.

Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.

Acolo, sub lumina de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer –
O stea de seară blândă si senină.

Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au să te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mâgâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul cel dintâi.

Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.

Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Prezidenţiale: turul II pe scurt

Se spune că politica e o curvă. Iată şi o alegorie care salută această ipoteză. Acum, că pe locul 3 la distanţă nu foarte mare a ieşit “Crina” cum l-au numit unii răutăcioşi pe Antonescu, “finaliştii” sunt nevoiţi să îşi încerce talentele pentru a seduce persoana care le poate aduce majoritatea electorală. Se pare că Geoana este mai macho, căci momentan lui i-a promis “vergina” de la penelé “farmecele-i coapte” in spuză pastoral-electorală. Dar ar fi o greşeală să considerăm cazul deja închis, întrucât mai sunt două săptămâni până la noile alegeri şi vă reamintesc faptul că trăim în ţara găozarului “să trăiţi aşa şi-aşa!”. Dacă am fost martorii unei coaliţii între “stânga” şi “dreapta” (păi ce, moncher, noi nu avem tot o stângă şi o dreaptă?), dacă am putut trăi evenimentul unic în istoria umanităţii al propunerii aceleiaşi formule de guvern respinse de 3 ori în Parlament (poate acum cei ce aţi votat “DA” la referendumuri veţi realiza ce greşeală aţi făcut! Cine va mai spune “NU” dacă neutralizăm Parlamentul?), de ce nu s-ar răzgândi şi Antonescu în 2 săptămâni? Sunt sigur că ar găsi o argumentaţie “solidă” care să îi motiveze “poziţia”. Dar sper să nu trăim aşa ceva, pentru că orice e mai bun decât încă 5 ani de agonie cu Băsescu. Ăsta în 5 ani mai face 3 referendum-uri şi devine şi comandant suprem al armatei, şi şeful bisericii ( pe model Henric al VIII – lea), şi “statul sunt eu!” (pe model Ludovic al XIV – lea). Şi cum la noi nu există o educaţie civică şi lumea nu prea cunoaşte principiul separării puterilor în stat, atribuţiile fiecărei instituţii şi, implicit, consecinţele votului personal, îi va da apă la moară şuviţatului: “Partidul, Băsescu, Romaniiia…”

Our love has fled…

Our love has fled, a faithful friend

To both of us the same,

So to my love-songs I can send

Good-bye, to all of them.

 

Inside the chest of drawers locked

By cold oblivion’s hand,

They whisper on my lips will not,

Nor sparkle on my head.

 

Too much blue sky, too many stars

And murmur from the spring,

And such a melancholic love

Is all that they can bring!

 

From which forgotten distant heap

They blossomed into me!

And how I wet them with my weep,

My darling, just for thee!

 

How hard their turmoil to traverse

From deepest grief I felt,

And how I’m sorry, I confess,

That I’m not feeling yet!

 

For you no longer want to be

My guiding light from depth

Because your eyes are dark like thee

And resurrect the death!

 

No longer give your humble smile

Or show your gentle face

Thus into dream to change my life,

A life my dream to make.

 

So you could grow into my thoughts

As soon as moon will rise

Like shade of charming tales of those

One thousand and one nights.

 

A dream so mystical and sweet –

It was beyond the speech!

And it was far too good so we

Aspired but couldn’t reach.

 

Too much an angel to my eye

You were and less a she,

And therefore happiness did fly

Because it couldn’t be.

 

Too much we’ve lost our eager soul,

And deeply in its lure;

Too much forgot the God and all

For this to be a cure.

 

Perhaps there is no place in this

Absurd, unworthy world

For something that the pain could leash,

For such a love untold!

 

 

Mai jos versiunea originala a lui Eminescu. Enjoy! 🙂

 

S-a dus amorul…

 

S-a dus amorul, un amic

Supus amândurora,

Deci cânturilor mele zic

Adio tutuurora.

 

Uitarea le închide-n scrin

Cu mâna ei cea rece,

Și nici pe buze nu-mi mai vin,

Și nici prin gând mi-or trece.

 

Atâta murmur de izvor,

Atât senin de stele,

Și un atât de trist amor

Am îngropat în ele!

 

Din ce noian îndepărtat

Au răsărit în mine!

Cu câte alcrimi le-am udat,

Iubito, pentru tine!

 

Cum străbăteau atât de greu

Din jalea mea adâncă,

Și cât de mult îmi pare rău

Că nu mai sufăr încă!

 

Că nu mai vrei să te arăți

Lumină de-ndeparte,

Cu ochii tăi întunecați

Renăscători de moarte!

 

Și cu acel smerit surâs,

Cu acea blândă față,

Să faci din viața mea un vis,

Din visul meu o viață.

 

Să mi se pară cum că crești

De cum răsare luna,

În umbra dulcilor povești

Din nopți o mie una.

 

Era un vis misterios,

Și blând din cale-afară,

Și prea era de tot frumos

De-au trebuit să piară.

 

Prea mult un înger mi-ai părut

Și prea puțin femeie,

Ca fericirea ce-am avut

Să fi putut să steie.

 

Prea ne pierdusem tu și eu

În al ei farmec poate,

Prea am uitat de Dumnezeu,

Precum uitarăm toate.

 

Și poate că nici este loc

Pe-o lume de mizerii

Pentr-un atât de sfânt noroc

Străbătător durerii!