Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Oare (de) ce sunt?


Azi am scris din nou! Da, am scris o poezie, după mult timp! Am fost plictisit, melancolic, metafizic şi am avut o dorinţă nebună să scriu. Nu ştiam ce, nu ştiam dacă o să iasă ceva bun, dar trebuia să scriu. Am început cu un rondel (vă spuneam că poate mă apuc de unul – i-l datorez unei puştoaice de pe reţeaua literară care mi-a aprins o dorinţă de creaţie cum de mult n-am mai avut). Nu am uitat nici de rondelurile din liceu din care v-m promis unul (mai încolo 😉 ). Dar iată poemul meu de după rondel1 mi se pare mai matur decât ce scriam înainte, oricum schimbat de ce scriam mai demult (nush dacă în bine sau nu, dar oricum schimbat! E un poem de autocunoaştere, de definire a existenţei proprii. Se numeşte “oare (de) ce sunt?”. Voi oare (de) ce sunteţi?

 

 

Cuget câteodată-n sine-mi: care-i rostul meu sub soare?

Sunt un freamăt de culoare pe câmpii de sensuri pline?

Vreo nălucă din vechime ce găsit-a încarnare

Dintr-o jalnică eroare în acest patetic “mine”?

 

Sau oi fi vreu geniu kantic, încifrând a lui comoară

Într-o muză ce pogoară peste-un biet poet romantic,

Smulsă din trecutul antic şi sortită-apoi să moară –

O martiră de fecioară pentru-al meu talent semantic?

 

Sau un fur oi fi, pesemne, condamnat din alte vremuri

Veşnic să compun poemul ce destinu-mi o să-nsemne,

Că-n eretice catrene din trohei ce sfinţi cutremur

Am urmat nebun îndemnul de-a-i fura lui Bragi poeme!

 

Avatar al vreunui faur care de prin mitici ere

A-ndrăznit calic să spere că un suflu de balaur

I-o aduce-n creştet laur şi din roşile-i oţele

Va preface-n versuri stele, călind litere de aur.

 

Poate-un cuib de arhetipuri aş mai fi în astă lume,

Plăsmuit din proaste glume, dând nuanţe la nimicuri

Încercând din magici picuri să edifice albume

De metafore nebune – perle roase de nisipuri.

 

Aş putea să mai fiu iară o emoţie sublimă

Ce-a găsit propice climă în inertu-mi trup de ceară,

Şi-ncercând să iasă-afară, în răstimpuri îşi imprimă

În vreo tremurândă rimă, silueta-i solitară.

 

Şi, de-asemeni, aş putea să mai fiu pe-acest pământ

Sideral fior plăpând plăsmuit din colb de stea

Ce stingheră-n vid plutea, c-un thanatic simţământ,

Viu în pieptul ei arzând, într-un cosmos din saltea.

 

Poate vreun banal simpatic ce se vrea în lume zeu

Şi în mintea-i de ateu moflăie în stih apatic

Şi se vede enigmatic între lirici apogeu,

Pentru slove-arhiereu – un himeric emblematic…

October 11, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 Comments

Out of the waves of ages…


V-am promis o traducere şi eu în general mă ţin de cuvânt, aşa că, iată :

 

Translated after “Din valurile vremii” by M. Eminescu

 

Out of the waves of ages, my darling, please, do rise

With long and golden tresses, with marble-made-like arms.

And with your face transparent, as wax transparent is,

Which weakened is by shadow of melancholic grieves!

With charming smile you caress my eyes, my spirit’s scars,

True star among all women and woman among stars!

And when your face you’re turning I see your eyes so deep

That happiness abducts me and, watching you, I weep.

 

And from the heap of darkness, how could I snatch you out

To lift you to my bosom? Oh, angel sweet, beloved!

My face with tears bathed, on yours to lower down

And with my fiery kisses, your rousing breath to drown.

Your hands with cold enchanted, to warm against my chest

And closer, even closer, upon my heart to rest.

 

However, you’re not real if so you pass and spark

And thus is lost your shadow into the frozen dark;

And so again I smoulder with helpless lowered arms,

When lonely I remember the dream with grievous charms…

My arms I vainly lower and stretch to grasp your shade:

Out of the waves of ages your shadow’s getting vague!

 

 

Aici aveţi şi variant original, în română:

 

Din valurile vremii…

 

Din valurile vremii, iubita mea, răsai

Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai –

Și fața străvezie ca fața albei ceri

Slăbită e de umbra duioaselor dureri!

Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,

Femeie între stele și stea între femei

Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng,

În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng.

 

Cum oare din noianul de neguri să te rump,

Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,

Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,

Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec

Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,

Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.

 

Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci

Și umbra ta se pierde în negurile reci,

De mă găsesc iar singur cu brațele în jos

În trista amintire a visului frumos…

Zadarnic după umbra ta dulce le întind:

Din valurile vremii nu pot să te cuprind.


 

October 1, 2009 Posted by | translations | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment