Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

De ce iubim Romania?



Cabana Negoiu cu serbota in spate

Sunt multe motive pentru care (ar trebui sa) iubim Romania!

In primul rand, este meleagul pe care ne-am nascut, iar acest lucru se traduce printr-o iubire neconditionata, ca aceea de copil pentru parintii sai. O mai iubim pentru ca este Romania lui Eminescu, a lui Brancusi, , a lui Cuza, a lui Eliade, a lui Henri Coanda, a lui George Enescu, a lui Nicolae Iorga, a lui Iulius Popper si a multor altora; pentru ca este Romania lui Ilie Nastase, a Nadiei Comaneci, a lui Mircea Cartarescu, a lui Hagi, a lui Ivan Patzaichin, a lui Marcel Iures, a Feliciei Filip, a Marianei Nicolesco, a Maiei Morgenstern, a lui Damian Draghici, a lui Gheorghe Zamfir si a multor altora; pentru ca, indubitabil, va fi Romania altor valori cunoscute si apreciate pe plan international.Pe platoul Bucegilor spre vf. Furnica

De asemenea, iubim Romania pentru forma gratioasa a granitelor sale, care a inspirat-o pe Ana Blandiana sa o compare cu un buchet de flori, legate pitoresc de panglica azurie a Dunarii, pentru traditiile si obiceiurile folclorice unice, de o deosebita frumusete, conservate inca destul de bine in anumite zone, pentru maiestria cu care transforma in opere de arta lucruri simple create totusi pentru functia utilitara pe care o indeplinesc si devenite astfel un soi de „arta involuntara”, dar de valoare necontestata totusi.

Sfinxul, simbol sacru al teologiei zamolxieneMai iubim Romania pentru ca, desi putini romani stiu, pe vremea dacilor, teritoriul actualei Romanii era considerat polul lumii antice, cel putin al popoarelor din Europa de atunci, si aici nu este vorba de pozitie strategica, valente economice militare sau politice, este vorba de locul sacru al spiritualitatii popoarelor, spatiul mitologic in care sunt plasate evenimente apartinand atat credintelor elene, cat si chiar ale unor civilizatii din impunatorul Tibet (voi scrie un articol si despre asta, probabil).

Iubim Romania, mai presus de orice, pentru peisajele minunate pe care ni le ofera, pentru bucuria de a privi lucrurile de sus, de pe un varf de munte, de a ascultaecoul din adancul unei pesteri, pentru desfatarea de a te adapa dintr-un izvor cristalin, pentru al doilea fluviu al Europei, care mangaie cu aproape jumatate din cursul sau granita sudica a tarii noastre, pentru privilegiul acestui fluviu de a se varsa tot pe teritoriul romanesc printr-o delta care formeaza prin depuneri de aluviuni cel mai tanar pamant al batranului continent, fiind parte a patrimoniului mondial pentru biosfera bogata pe care o reprezinta, si pentru multe altele!…Pe traseu dinspre fereastra sambetei spre Moldoveanu

Desigur, vor fi carcotasi care spun „da, dar de ce nu spui si lucrurile rele si…”, etc. etc. Lor le raspund simplu: nu am cautat sa scriu un articol despre „ DE CE NU IUBIM ROMANIA”, ii las pe ei sa o faca. Nu neg aceste realitati si nici nu le aprob si recunosc faptul ca si pe mine ma deranjeaza, dar sa privim Romania ca pe o diva cu moravuri: va aparea in tabloide, va contraria prin afisari extravagante sau declaratii socante, dar cand va misca sufletul cu o interpretare geniala a unui rol dramatic sau cu un cantec sfasietor, acela e momentul care stabileste etalonul aprecierii ei, iar cel cu lacrimi in ochi la talentul unei asemenea interpretari va uita in acele clipe de tabloidele, barfele sau pacatele artistei…

Pe traseu dinspre fereastra sambetei spre Moldoveanu

Advertisements

December 14, 2009 Posted by | Jurnal de gânduri... | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments

Lacrimi pentru Hristos


Aceasta e o poezie scrisă demult, prin ultimul an de liceu sau primul din cei doi petrecui la Litere – ştiu că vă întrebati cum un tip dăştept ca mine şi care iubeşte cuvântul aşa de mult a renunţat la aşa o facultate (buget zi), dar şi Emin a rămas corigent în clasa a IV-a la limba română, aşa că… chill (eu în clasa a IV-a, am câştigat locul I pe municipiul BUCUREŞTI la olimpiada de limba română… does that make me better than him? 😀 ). Anyway, poezia… uitasem de ea, dar am găsit-o pe pagina pea de pe agonia, pagină în care au crescut buruieni aşa că… hai să vedem!

 

Oh, Doamne!…dacă este fel,
te rog, sfârşitul, Tu abate-Mi.
De nu, voi fi al lumii miel:
urma-voi calea Mea de patemi.

Plângând umil, stătea-n genunchi,
plecat cu capul spre ţărână,
fiindu-I prinse în mănunchi,
sub barbă, mână printre mână.

În ochi cu lacrimi şi în gând
cu remuşcări şi glas de culpă
a zis; “pe care-o să-L sărut
e El!”… se duce şi-L sărută.

Îşi poartă pasul către El
soldaţi ce-n lanţuri Îl îmbracă;
în lanţuri care soarta Sa
o plâng de inima îţi seacă.

Apostolii plângeau în cor,
purtând în ei durere mare,
iar Petru Simon – dirijor,
plângea din toţi cu mult mai tare.

Erau cu toţii prea loviţi,
purtau prea multă suferinţă
ca să mai fie răzvrătiţi.
Smeriţi, cătau spre pocăinţă.

Pe fruntea Sa ţepoşii ghimpi –
cununa patimilor Sale –
îşi blestemau şi ei, plângând,
a lor coruptă ursitoare.

Plângea şi lemnul greu şi sfânt,
plângea a crucii Lui povară,
mulţimi întregi plângeau văzând
cum lemnul crucii Îl doboară.

Râdeau duşmanii Lui cei răi,
gândind ce patimi să-I mai deie.
Voiau să vadă Domnul lor
că-Şi stinge ultima scânteie.

Pe drumul patimilor Lui
plângea sudoarea Sa de rege,
plângeau şi pietrele în grai
ce nimeni nu-l va înţelege.

Piroanele când au pătruns
cerescul trup în patru locuri,
şi norii s-au pornit pe plâns,
să stingă inimile-n focuri.

Plângând, pământul s-a deschis
să lase loc de evadare
şi morţilor ce grai au prins
să plângă-a Lui înmormântare.

Plângea întregul univers,
plângea cerşind a Lui scăpare.
Doar El, smerit, cu chipul şters,
tăcea, spre cer cătând iertare.

Iertare pentru-ai Lui călăi,
iertare pentru-a lumii vină,
iertare pentru fiii Săi
ce însetează de lumină…

October 8, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments

Filă de istorie


De când nu am mai pus eu o poezie de-a mea pe blog? Hai? Recunoaşteţi, vă era dor! Dacă nu vă era… well, it’s time for a new one!

 

Mă aflu pe pământ

Din nu-ştiu-ce motive

Şi cercetez relicve

Ca un străin ce sunt.

 

Şi sap în continuare,

Înfăşurat în lacrimi verzi;

Privindu-mă în soare,

Am început să şchiopătez!

 

De-atunci am mai săpat oleacă

Şi sap şi-acum – deloc nu stau!

Lopata-mi strâmbă se apleacă,

Iar eu de mine nu mai dau!

 

Şi nu găsesc comoara sacră – 

Vreo spartă antică ulcea

Ca să ateste că odată

A existat şi viaţa mea.

 

Aşa că-s condamnat la moarte,

Tu nu vei şti c-am fost cândva,

Căci o istorie fără fapte

Nicicând nu poate exista.

 

Dar nu te teme pentru mine

Şi nu mă plânge tu, copilă!

Reîncarnat din a ta milă,

Mă voi întoarce-n chip de câine!

 

Mai pe seară pun şi o traducere dacă am timp :P

October 1, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments