Farewell, Whitney!

Probabil din lipsă de lichidităţi, Whitney Houston a început un turneu mondial de revenire. Nu ştiu exact în câte ţări a cântat până acum sau în câte are de plan să mai cânte, dar pot spune că, în loc de un turneu de revenire… este un turneu de încheiere a carierei. Fanii au trecut prin diverse stări, de la dezamăgire la furie. Au plătit 165 de dolari (Brisbane, Australia) pentru asta, dar au primit doar ceea ce vedeţi mai jos:

În Anglia, mulţi dintre spectatori şi-au cerut banii înapoi. Aşa se întâmplă când ai talent, când cunoşti succesul şi te porţi de parcă totul ţi se cuvine… sfârşeşti prin a te irosi. O plătitoare de bilet a declarat presei:” Nu putea binedispune nici măcar un şobolan mort, ca să fiu sinceră!”

Am observat la mai multe filmări că umbra divei de odinioară ridică mâinile în lateral oridecâteori cântă îndrăgitul refren care i-a adus gloria… este clar… nu mai poate susţine acutele, iar acela este gestul unui om care încearcă să îşi mascheze neputinţa şi să o compenseze. Poate că puştiul de mai jos ar putea să o ajute… Farewell, Whitney. Ai fost o stea, dar orice stea îşi pierde într-un final strălucirea, uneori transformându-se într-o gaură neagră!

Dezamăgire…

Că oamenii sunt răi, parşivi, egoişti, meschini (mai adăugaţi voi!) nu e niciun secret. Că excepţiile se numără pe degetele de la o mână şi îţi mai rămân şi 4 degete libere, iar e bineştiut. Dar sunt momente în viaţă în care dai peste persoane care par sincere, deschise şi care chiar se străduiesc aparent să nu prejudicieze pe cineva în vreun fel prin acţiunile lor. Desigur, cunoscând oamenii, nu te încrezi prea uşor în cei ce par a fi „oameni buni”. Dar după ce ajungi să îi cunoşti, după timp îndelungat, după discuţii frecvente, descoperi indicii care te ajută să clădeşti o radiografie a sufletului lor. Şi te bucuri de concluzie. Şi te încrezi în ei… îţi zici: „Uite, frate, că nu sunt toţi răi, se poate şi aşa!”. Te gândeşti ca în clişeele apocaliptice de la Hollywood: măcar şi pentru această singură persoană, parcă umanitatea mai merită o şansă. Dar… nu mai târziu de exact momentul când tu nu o mai bănuieşti de ipocrizie şi gânduri ascunse pe acea persoană… face un gest care te determină să îţi pierzi toată încrederea pe care a durat atât de mult să o capeţi. Şi gestul ăsta contrazice tot ce credeai tu şi tot ce îţi spunea că este de fapt, persoana în cauză. Descoperi că nu a fost decât un spectacol (vezi „Truman show” cu Jim Carrey!). Şi din nou te întrebi dacă omenirea merită salvată. Viaţa pe pământ e minunată. Merită salvată. Planeta în sine e un giuvaer al coroanei Universului, dar omul… el merită salvat? El pare impuritatea de pe diamant care trebuie şlefuită pentru a creşte valoarea acestuia. Revenind la subiect… nu rămâi decât cu un gust amar şi o scindare tot mai mare faţă de oameni! Dezamăgire…

Articol dedicat copiilor

Dragi copii! Mereu vă întrebaţi de ce sunt părinţii voştri atât de rigizi, de ce sunt adulţii atât de diferiţi de voi, care este cauza? Este foarte simplu! Consideraţi următorul exemplu! Sunteţi în clasa a cincea. Aveţi o colegă (o vom numi la nimereală, Alina). Deşi în clasa a cincea, Alina are 1.60 m şi 50 kg. Voi o veţi privi şi veţi spune: “Oaau, ce mare e Alina!”, pe când un adult dacă aude că are doar 12 ani va exclama: “Oau, ce matură e pentru vârsta ei!”. Adulţii nu prea se raportează la formă, pentru ei totdeauna este important timpul! Timpul care trece tot mai alert, timpul pe care îl împart între tot mai multe activităţi, timpul care nu e niciodată de ajuns! Şi pe măsură ce înaintează în vârstă, timpul devine tot mai puţin, iar ei se sperie de asta şi irosesc o bună parte din puţinul timp rămas făcându-şi griji că nu mai au timp!…

Pe de altă parte, voi, copii, aveţi tot timpul din lume. Nu vă faceţi griji pentru timp, voi întotdeauna vă raportaţi la formă, ea e importantă pentru voi. Vă place să o priviţi, să o observaţi, să vă puneţi întrebări legate de natura ei. Ce vreau să vă spun este: nu vă grăbiţi să deveniţi adulţi, amintiţi-vă că ei nu vă înţeleg. Deîndată ce veţi deveni adulţi, veţi deveni exact ca ei. Acum concentraţi-vă asupra formei. Observaţi şi iubiţi forma sub toate aspectele ei: munţi, păduri, fluturi, păsări, flori, nori, curcubeu şi orice vă mai trece prin mintea jucăuşă de copil. Admiraţi forma fără să vă grăbiţi, pentru cât mai mult timp posibil, pentru că mai târziu veţi deveni adulţi şi nu veţi mai avea timp pentru formă…

Pagină de amintiri

De fapt nu sunt amintiri, sunt întâmplări curente. Timpul le va conferi statutul de amintiri.

1. Azi, e ziua unui amic, Sorel, probabil cel mai bun prieten al meu – să trăieşti, mă! Spun probabil pentru că niciodată nu m-am putut hotărî să fac clasamente: “care e filmul tău preferat?”, “ăăă”, “care e melodia ta preferată?” “dhăă ” , care e prietenul tău cel mai bun?” ei… aici e cel mai greu să alegi. Dacă ai o nelămurire legată de două filme, le revezi pe amândouă, le examinezi, la melodii la fel, le asculţi de te saturi… dar la prieteni?… daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… cum alegi?… “aaa, băieţi? 😀 hai să facem o tablă!… tu!… tu m-ai bătut, gata eşti descalificat, nu eşti cel mai bun prieten al meu!” … daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… şi cel mai nasol e când ai puţini, atât de puţini că dacă faci un top nu se va

24 Ianuarie – Vivat România!

Mda… Azi se împlinesc 151 de ani de la unirea “Ţărei Româneşti” cu Moldova. Autorul este, după cum ştie toată lumea (sper!), Alexandru Ioan Cuza. Pe principiul lui Kogălniceanu – la om nou, legi noi – el este pionierul unui sistem centralizat de conducere şi al unor reforme de mare amploare pentru toate nivelurile (social, cultural, fiscal, economic, politic etc.) – bun motiv să fie, aşadar, înjurat de toată lumea:

Reforma învăţământului – înfiinţarea primei Universităţi din ţară, la Iaşi (da, dacă ai citit până aici, ai mai învăţat ceva azi 😛 ) şi învăţământul de patru clase obligatoriu – motiv suficient ca să fie înjurat de copchiii mari şi mici;

Reforma fiscală – găselniţă pentru instituirea unei cohorte întregi de impozite pentru construirea drumurilor şi a altora trebuincioase – iar motiv de blagosloveală (deci de la tine au învăţat ăştia de acum să inventeze impozite şi taxe, monşer!);

Secularizarea averilor mănăstireşti – iar, motiv de “binecuvântare” duhovnicească dîn (a se citi cu n – fonem nazal) partea pioşilor în sutană pentru confiscarea “averii Domnului” (deci, Dumnezeu ăsta este un calic ahtiat după averi!…);

Reforma agrară – motiv de a fi înjurat de către boieri, pentru că i-a lăsat în dorsul gol, iar de către ţărani că le-a dat alte griji pe cap şi motive de muncă;

Alte născoceli de reforme, fel de fel, printre care se numără şi înfiinţarea Şcolii Naţionale de Arte Frumoase – păi bine, măăă, pezevenchiule, o Şcoală Naţională de Fabricat Bani sau alta de Furat de la Alţii, nu ticluiai şi mătăluţă? Poate eram şi noi mai învăţaţi şi o duceam mai bine, făceam banii să circule (furând toţi, unii de la alţii, nu doar o mică parte de la toţi ceilalţi!) şi dacă circulă banii, monşer, creşte economia – io aşa ştiu!

Dar cel mai puternic motiv pentru care oamenii îl mai înjură pe Cuza şi în ziua de azi (mai ales în ziua de azi!) este că s-a zbătut el să ni se recunoască suveranitatea, dom’le! Colac peste pupăză, a mai şi abdicat pentru a aduce un principe străin cu o influenţă respectată în rândul Marilor Puteri. Mai mult, principele ăsta nou, alt pezevenchi, era d-ăia de-şi respectă ei jurământul şi sunt fideli trup şi suflet ţării care li s-a dat printr-o aruncătură de zar în stăpânire. A început şi el să facă constituţie, infrastructură, să obţină independenţa şi să continue cu prostiile celuilalt (cre’că era trendy atunci, dom’le, să faci reforme d’astea! dacă nu, erai râs: “cum? nu ai făcut nicio reformă luna asta? aaa, nasol!” erai râsul Evropei, nu alta!). Revenind, Dacă nu făceai asta, bre, nea Cuza, eram şi noi acum liniştiţi, asimilaţi unei alte naţii (or fi fost ruşii, or fi fost turcii, mai contează? nu putea fi mai rău, nu?… cu puţin noroc poate chiar erau austriecii) şi nu mai înduram umilinţa de a fi batjocoriţi şi muritori de foame într-o ţară bravă ai cărei strămoşi, strămoşii tăi, bre, nea Cuza, erau oameni de onoare şi curaj, care luptau pentru ţară, nu se ţineau de bicisnicii ca matale!

Bre, nea Cuza, trebuia să trăieşti azi, bre, să vezi şi matale cum se guvernează destinele unei naţii. Păi azi… lasă dracu’ de reforme dom’le… azi lumea e fericită!… Conducătorii ţărişoarei ne dau ţirc şi ţircul  ţine moralul ridicat!… Păi ai fost matale la ţirc, bre, nea Cuza să vezi ce frumos e? Ai tot felul de iluzionişti şi magicieni de te lasă paf, dom’le cu ce ştiu să facă, pe cuvânt d’onoare. Fac lucrurile să dispară: uite bugetul, nu e flota; fac să apară palate peste noapte, dom’le; se dublează preţul în timp ce stai la coadă, la cântar, parol! Iar preferatele mele – numerele de circ paranormale: Avatarurile lui Boc cel Mic, Boc – Reîncarnarea, Boc – Resurrection, Întoarcerea cavalerului Boc, iar de anul ăsta au adăugat în spectacol şi Boc – un nou început. Plus că sunt dramatici, dom’le, oameni cu talent, nu alta, parol! Ce Hamlet, dom’le, ce Şecspir?… Păi Şecspir e un mişel, un impostor! Să vezi matale Dragă Stolo şi Lacrimile Marinarului – cum creşte nivelul Mării Negre de ne-au dat şi nemţii în judecată pentru inundaţiile devastatoare de pe cursul superior al Dunării, pă cuvântu’ meu!

Se vede treaba că dumneata nu erai învăţat, dom’le, că nu le aveai p-astea cu ţircu’! Ai noştri, dom’le, ăştia d’acuma, au învăţat de la cei mai buni, dom’le, de la romani! Păi mata ştii ce oameni pricepuţi în ale condusului erau romanii, dom’le? Ţineau poporul fericit cu pâine şi ţirc, să nu te văz dacă mint cu ceva!… Numa’ că, vezi matale, vremile se modernizează, ai noştri au găsit o soluţie mult mai ieftină să ne ţie fericiţi şi au renunţat la pâine şi ne dau doar ţirc!… Vivat Româniaaaaa!…

Sursă poze: wiki

Sunt un cretin! – Peripeţii din sesiune

Deci… sunt praf! Era s-o comit rău, da’ rău de tot! Aşa cum toţi ştiţi (că doar sunt un Veri Importănt Persăn, cunoscut pe plan mondial), sunt student la marketing, în anul I, la Spiru Haret.

… Hey, hey! Staţi, staţi aşa, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu afirmaţii gratuite. Deci… eu chiar mi-am învăţat, da?…  Adică de o săptămână  mă pregătesc pentru examenul la „micro”!… Fie vorba între noi, între timp mi-am „tras” şi grilele, cu tot cu răspunsuri, ca orice haretist care se respectă! Dar eu am răspuns pe baza cunoştinţelor acumulate în urma sesiunii de învăţat şi apoi am comparat rezultatele cu cele corecte (nu după metoda „clasică” de „învăţare”, cea a memorării doar a răspunsului corect). După prima comparare a reieşit că aş fi un elev de 65-70 de sutimi. Am mai învăţat la punctele slabe din nou, apoi am răspuns din nou la grile,de data aceasta cu o „rentabilitate” (ca să folosim terminologia academică), de 80-85%.

Dar nu asta e ceea ce vroiam să vă spun! După ce verificasem „atent” în multiple rânduri, examenul meu era azi (da, ştiu… duminica… examen… ăăăă!), la orele 16:30. Acestea fiind spuse,  la 16:05 ies din baie, cu gândul să mă usuc, să mă îmbrac şi să plec, doar aveam timp, că stau la 15 minute de mers pe jos de facultate (da, ştiu, i am a lucky bastard – şcoala în care am învăţat se află chiar în capătul blocului, iar liceul – la 20 de minute). Oricum, la cât de mult mă pregătisem, chiar dacă mai întârziam  nu era bai (examenul ţinea 30 de minute pt 20 de întrebări, deci o medie de 1,5 minute per întrebare, dar eu mă mulţumeam şi cu un raport de 1min/întrebare, că doar eram pregătit).

Şi, zic eu, hai să verific din nou la ce oră am examenul şi să nu uit să iau carnetul de student. Nu ştiu de ce am făcut acest gest, dar când l-am făcut… stupoare!… Dezastru!… Nenorocire!… M-am frecat la ochi (şi nu, nu e o metaforă, chiar asta a fost reacţia!), am murmurat un „nu” deznădăjduit şi m-am uitat din nou, cu acelaşi rezultat, însă!… Examenul meu era de la 16:00 la 16:30 (nu cum credeam eu că începe la 16:30). Cum nu mai aveam decât 25 de minute rămase din examen, m-am  îmbrăcat în 3 dintre acestea, şi am fugit sprint întins ca să ajung cât mai repede la facultate. Evident, canci păr uscat, canci buletin, canci carnet de note, canci portofel, canci tot… Am ajuns eu cam cu 10 minute înainte de examen. Pe drum îmi amintisem că mi-am uitat şi buletinul şi carnetul şi nu mai nutream mari speranţe nici măcar să mi se permită să dau examenul.

Cu respiraţia tăiată şi deja tuşind, intru în sală dând o jumătate de „săru’mâna”,printre gâfâituri. Supraveghetoarea îmi răspunde cu o privire exasperată spre ceasul din jurul încheieturii stângi. Dându-şi ochii peste cap ca într-un ritual, îmi spune că nu mai am nici 10 minute, de ce am venit aşa târziu. Normal, zic şi eu că vin din altă parte, nici nu ştiam ce dracu să zic. Mă uit în sală – mai erau 4-5 persoane. Mă aşez la calculator hotărât şi grăbit, deşi habar nu aveam ce să fac (da, era primul examen!). Profa mă opreşte cu un gest şi îmi cere: „Carnetul!”, „N-am!”, „Buletinul!”, „N-am!”. Biata femeie deja era mai surescitată decât mine. Neştiind ce să mai spună, îmi zice pe jumătate răstit, cu un ton de renunţare în glas: „Luaţi loc acolo şi vedeţi dacă reuşiţi să vă logaţi, dacă nu – lăsaţi-mă în pace!”

Şi dă-i, frate, am zis că înnebunesc. După logare, prima frază de pe monitor este: „Dacă depăşiţi timpul alocat, examenul  va fi anulat!”. Mă ia cu cald… apoi cu rece… apoi iar cu cald! Mai aveam 8 minute. Dar asta nu e tot! Până să intri în examenul propriu-zis, pe principiul „birocraţia îngroapă România”, trebuia să dai cel puţin 10 click-uri de „ok”, „agree”, „submit” etc. Şi nici nu ştiam ce şi cum, eram presat de timp, aveam impresia că deja au mai trecut 5 minute din cele 8 (desigur, nu era aşa). În final reuşesc eu să intru şi am început să răspund fără să mă gândesc prea mult. Răspundeam aşa, la primul impuls, cam ca atunci când instalezi un windos piratat: „next”, „next”, „finish”. Mi-a luat cam 4 minute şi ceva (ultima oară când am verificat cronometrul de pe cran, arăta 4min şi 26sec, la întrebarea 17 din 20). Am fost foarte intrigat să constat că aproape jumate din întrebări nu se regăseau în grilele „complete” pe care le aveam eu acasă (norocul meu că nu îmi tocisem doar răspunsurile, ci şi o cantitate considerabilă de materie).

Rezultatul? Am luat 8. Iniţial, aş fi vrut minim 9, pentru efortul depus cu învăţatul. Dar ţinând cont de „împrejurările excepţionale”, am fost mai mult decât fericit cu nota asta. Când am ieşit eu, din cei 4-5, mai rămăseseră 3 în sală (i’m a prodigy!). Oricum, prima dată e mai greu, nu? Pe urmă vine de la sine…

Am plecat epuizat şi fizic şi psihic de la examen. Mergeam ca o ţestoasă în 3 picioare. Aveam tot timpul din lume, de ce să mă grăbesc? Eram ca după o partidă de sex: epuizat şi fericit.

Concluzia? Sunt un cretin!

Vi s-a părut prea mult până acum? Aşteptaţi! De dimineaţă, o colegă mă întrebase la ce oră e examenul şi i-am zis că la 4 jumate. Când am ieşit eu de la examen (cu 3 minute înainte de expirarea timpului), ea era în faţa uşii (îmi pare rău, Carla, didn’t mean 2!…)

De ce iubim Romania?

Sunt multe motive pentru care (ar trebui sa) iubim Romania!

In primul rand, este meleagul pe care ne-am nascut, iar acest lucru se traduce printr-o iubire neconditionata, ca aceea de copil pentru parintii sai. O mai iubim pentru ca este Romania lui Eminescu, a lui Brancusi, , a lui Cuza, a lui Eliade, a lui Henri Coanda, a lui George Enescu, a lui Nicolae Iorga, a lui Iulius Popper si a multor altora; pentru ca este Romania lui Ilie Nastase, a Nadiei Comaneci, a lui Mircea Cartarescu, a lui Hagi, a lui Ivan Patzaichin, a lui Marcel Iures, a Feliciei Filip, a Marianei Nicolesco, a Maiei Morgenstern, a lui Damian Draghici, a lui Gheorghe Zamfir si a multor altora; pentru ca, indubitabil, va fi Romania altor valori cunoscute si apreciate pe plan international.

De asemenea, iubim Romania pentru forma gratioasa a granitelor sale, care a inspirat-o pe Ana Blandiana sa o compare cu un buchet de flori, legate pitoresc de panglica azurie a Dunarii, pentru traditiile si obiceiurile folclorice unice, de o deosebita frumusete, conservate inca destul de bine in anumite zone, pentru maiestria cu care transforma in opere de arta lucruri simple create totusi pentru functia utilitara pe care o indeplinesc si devenite astfel un soi de „arta involuntara”, dar de valoare necontestata totusi.

Mai iubim Romania pentru ca, desi putini romani stiu, pe vremea dacilor, teritoriul actualei Romanii era considerat polul lumii antice, cel putin al popoarelor din Europa de atunci, si aici nu este vorba de pozitie strategica, valente economice militare sau politice, este vorba de locul sacru al spiritualitatii popoarelor, spatiul mitologic in care sunt plasate evenimente apartinand atat credintelor elene, cat si chiar ale unor civilizatii din impunatorul Tibet (voi scrie un articol si despre asta, probabil).

Iubim Romania, mai presus de orice, pentru peisajele minunate pe care ni le ofera, pentru bucuria de a privi lucrurile de sus, de pe un varf de munte, de a ascultaecoul din adancul unei pesteri, pentru desfatarea de a te adapa dintr-un izvor cristalin, pentru al doilea fluviu al Europei, care mangaie cu aproape jumatate din cursul sau granita sudica a tarii noastre, pentru privilegiul acestui fluviu de a se varsa tot pe teritoriul romanesc printr-o delta care formeaza prin depuneri de aluviuni cel mai tanar pamant al batranului continent, fiind parte a patrimoniului mondial pentru biosfera bogata pe care o reprezinta, si pentru multe altele!…

Desigur, vor fi carcotasi care spun „da, dar de ce nu spui si lucrurile rele si…”, etc. etc. Lor le raspund simplu: nu am cautat sa scriu un articol despre „ DE CE NU IUBIM ROMANIA”, ii las pe ei sa o faca. Nu neg aceste realitati si nici nu le aprob si recunosc faptul ca si pe mine ma deranjeaza, dar sa privim Romania ca pe o diva cu moravuri: va aparea in tabloide, va contraria prin afisari extravagante sau declaratii socante, dar cand va misca sufletul cu o interpretare geniala a unui rol dramatic sau cu un cantec sfasietor, acela e momentul care stabileste etalonul aprecierii ei, iar cel cu lacrimi in ochi la talentul unei asemenea interpretari va uita in acele clipe de tabloidele, barfele sau pacatele artistei…

Probleme…

Deşi soare afară, azi am o dispoziţie nasoală. În ultima vreme am o presiune foarte mare pe umeri cu o campanie de promovare pentru care nu prea am resurse şi nici oameni care să mă ajute. Deci treaba nu prea merge… Cu banii stau foarte prost, dar prost rău de tot şi, colac peste pupăză, acum trebuie să plec cu frate-meu la Municipal să îl opereze. Are o infecţie ciudată la fiecare deget mare de la picioare. Sper să se rezolve cu o curăţare  rapidă şi să nu fie nevoie de intervenţii mai radicale… Ca să termin într-o notă veselă, mai pe seară o să vă surprind cu ceva interesant  (creaţie personală!). V-am pupat. Ciao!

Hai la preşedinte! Oferta electorală 2009!

Dragă electoratule, aşa cum ştii, odata la 4 ani (sau or fi făcut mandatul de 5 ani? Că nici nu ştiu! La cât mă intereseazăăă…), cum spuneam, odata la 4/5 ani, se adună spuma diareei politice, oameni de elită ai ţării, toţi cu inime uşoare, toţi şăgalnici şi berbanţi – cum spunea Eminescu – animaţi, frăţică, de dorinţa – mă-nţelegi? – de a face ordine în ţară, de a scutura corupţia din temelii, de a reda România românilor, de a purifica justiţia, de a răsplăti cu blândeţea cuvenită pe cei pensionari pentru o viaţă lungă în care au contribuit vrând-nevrând la “construcţia ţării” prin taxe şi impozite, de a exorciza clasa politică de demonii lăcomiei, hoţiei, ticăloşiei, demagogiei, ipocriziei, incorectitudinii, etc. Şi nu în ultimul rând, mânaţi de dorinţa de a îngroşa covrigii din cozile câinilor, de a îndulci mierea ce curge din fagurii prosperităţii şi de a distila conform ultimelor standarde ISO odicolonul cu care se spală străzile asfaltate asemenea untului pe pâine, ale patriei. Căcaturi de-astea – mă leşi? Nu ştiu cum de îmi trimit scrisori atât de pline de compasiune şi durere în suflet cu atâta agresivitate (am găsit una înfiptă în uşă – să-l fi prins eu pe autor!) doar odata la 4 ani (sau la 5, cum spuneam, nu vreau să gafez), dar niciodată în mijlocul mandatului. De făcut oricum nu fac nimic, bă, da’ măcar căcatu’ ăla de scrisoare, frate:

“Dragă, alegătorule, mersi că m-ai ales, nu te-am uitat, îţi promit că te mint în continuare la fel de neobrăzat ca şi în campanie, haidi, pa! PS: de când m-ai ales am reuşit să îmi iau vilă în Poiana Braşov şi un Q7. Te ţin la curent!”

Să trimită frate şi atunci o scrisoare!… Da’ hai că deja suntem mult pe arătură! Acestea fiind spuse hai să facem un tur pe la Expo President 2009, la Salonul Cotroceni:

Exponatele pe care le avem la dispoziţie în acest an sunt:

Traian Băsescu(pd-l), Mircea Geoană(psd), WC Tudor (n. a. Vadim Corneliu Tudor – prm), Crin Antonescu (pnl), George Behehecali (png – cred), Radu Duda (independent – cică), Sorin Opărescu (independent – cred, habar n-am, îmi bag picioru’) şi, şiii…. tadaaaaa… Remus Cernea, candidat PV (mi-a completat si mie unul un nene fosforescent pentru că nu am traversat pe zebră). Era să îl uit pe cel mai important: Naty Meir :)))))))

Buun! Ia să vedem! Începem cu Băsescu, domnule!, că deh, e la cârmă. Pe el îl ştiţi, jucăcător, lacrimogen, găozar, să trăiţi aşa şi-aşa. A arătat câte poate să facă într-un mandat ( e adevărat, poate să facă multe – ce vrea el – că are coaie mari). Nu are rost să mai vorbim: case closed, no further questions! Vreau doar să spun că îi sunt recunoscător că mi-a spulberat iluzia în patriotismul politic şi dorinţa demnitarilor pentru binele colectiv (eram şi io mic, era primul preşedinte votat, şi ultimul, vă promit!)

Despre Vadim, veşnicul tribun, nu prea am ce să comentez decât “să ne ferească Dumnezeu!”. Oricum, Vadim e comparabil cu Turcia, care este poreclită eterna candidată, pentru că a aspirat la UE, dacă nu din primul, din al doilea val (noi nici nu auzeam la televizor atunci despre Uniune, dar să ştim ce înseamnă!) şi niciodată nu a fost acceptată. Oricum, la cât de antisemit e, ar fi un spectacol pe cinste să îl vedem “în finală” luptând cu semitul Meir :)))

Că veni vorba, să îl puricăm şi pe Naty (îmi vin în minte napolitanele alea). E un evreu putred de bogat – nu ştiu cum şi nici nu mă interesează – care a venit în România şi acum vrea să fie preşedinte (cred că în Israel nu îl vroia nimeni şi a zis să caute alţii mai fraieri). Omu’ e un incult semiretard cu un temperament de ţăran ofticos cu patru clase care nu gustă glume şi se gândeşte mai mult din impuls (caracterizarea e justificată – urmăriţi farsa care i s-a făcut la “Noaptea Erorilor” şi studiaţi-i reacţiile), manelist convins (are in maşină exclusiv CD-uri cu manele şi multe, multe rău– ceea ce îi demonstrează gustul şi gradul de cultură). Şi mai e şi prostan rău, băi, nene! Pe la toate emisiunile la care a fost, toţi moderatorii l-au luat la mişto şi el, dacă nu se enervează ca ţăranul impulsiv cu 4 clase, afişează un râs tâmp şi complice. Uite cu cine intră el în polemică în această campanie şi unde îşi spală rufele domnu’ viitor preşedinte:

Antonescu e un tip insipid (apropo, scrisoarea lui am găsit-o în uşă şi mi-a smuls o lacrimă, jur!). Îl ştiu de când era ministrul tineretului şi sportului – dacă nu mă înşel – era tras la faţă mai ceva ca Emil Constantinescu şi avea 3 laţe peste umeri. Acum s-a tuns (lupu-şi schimbă părul da’ năravul, ba!) şi s-a mai împlinit la faţă (pesemne îi prieşte politica).

Radu Duda nu ştiu cine e şi vreau să rămână aşa.

Opărescu… de când a luat primăria… nu s-a auzit nimic de el… nu a făcut nimic… acum… nimic. Nu am discurs să îl caracterizez.

Despre Becali aţi putea crede că nu se mai poate adăuga nimic. Ei, bine, vă înşelaţi! Iată ce vedem noi pe pagina web a Academiei Caţavencu! Omul are o atitudine, un discurs şi o retorică argumentativă demne de un preşedinte (marş, bă, hahalero, la oi!).

Candidatul partidului verde, Remus Cernea… Despre el voi spune doar atât: nu are nicio şansă! Chiar de ar ieşi nu va face nimic! Chiar de ar vrea să facă ceva (ipotetic) este carne de tun, un hoit în mijlocul unui banc de piranha flămânzi. Nu ştie în ce se bagă. Oricum, priviţi cum arată! Gata, m-ai convins! Te votez! :))

Geoană… :)))))) Pare cel mai potrivit. Iată şi de ce!

Uite un exemplu demn de urmat pentru orice candidat!

Eu aştept candidatul PLM ( n. a. numele partidului – a se citi ca prescurtarea Y!Messenger), care va fi singurul potrivit şi pe care l-aş vota cu încredere!… Am muncit mult la postul ăsta! Cât timp am pierdut pentru ceva aşa de neimportant! Sunt un idiot!

Tipologia idiotului (mi-s metafizic azi!)

Am zis, hai să fiu academic şi să încep de la definiţia etimologică a termenului, să ne întoarcem la origini. Şi am găsit aşa:

idiót (idioátă), adj. – Cretin, tîmpit. Fr. idiot. – Der. idioție, s.f. (debilitate mintală maximă); idioțenie, s.f. (idioțenie; tîmpenie); idiotism, s.n., din fr., și înainte (sec. XVIII) din gr. ἰδιωτισμός. – Comp. idiomel, adj. și s.n. (imn bisericesc cu melodie proprie), din ngr. ἰδιόμελος.

Sursa – Dictionar: DER – http://www.webdex.ro/online/dictionarul_etimologic_roman/

Eliminând sinonimele (cretin, tâmpit) şi, bineînţeles, imnul bisericesc, ajungem la concluzia că adjectivul a ajuns la noi pe filieră franceză şi este asociat cu debilitatea mintală maximă, nu cu acea calitate de a avea idei (cum ar crede unii idioţi). Desigur că idiotul zilelor noastre s-a rafinat, a evoluat şi el odată cu epoca şi nu mai suferă de o debilitate mintală maximă, dar uneori are feedback-uri şi dă dovadă de această debilitate cu prisosinţă, pesemne ca să ne amintească tuturor originea lui, să ne trimită la arhetip.

Pe minunatul web am găsit o gorază de clipuri înfăţişând idioţi care se comportă natural –  adică în consecinţă. Şi pentru că orice evoluţie duce la diversificare, vom folosi o parte din aceste clipuri drept material didactic pentru a descifra diverse tipologii idiotice.

Cei mai răspândiţi printre idioţi sunt idioţii de turmă, aceştia se apropie cel mai mult de arhetip (debilitate mintală maximă). În clipul exemplificativ este vorba numai despre exemplare ale regnului feminin, dar… nu vă lăsaţi păcăliţi, căci în egală măsură îi veţi găsi şi în rândurile mhascuhulilor, mhânca’ţ’aş!

http://www.gdd.ro/ce-stiti-depre-gravitatie-fetelor.html

În următorul clip veţi putea vedea mai multe tipologii de idioţi! Începem cu idioţii labili. Aceştia pur şi simplu nu se pot abţine din a trece de la o extremă la alta; este o problemă de autocontrol care are legătură cu… idioţenia. A doua categorie este reprezentată de idioţii teribilişti! Cum aceasta este o categorie complexă, se împarte la rându-i în două ramuri: idioţii pe care îi mănâncă în cur – prezentaţi în secvenţele 2 şi 3 – şi idioţii dependenţi de adrenalină – prezentaţi în secvenţele 4 şi 5.

http://www.break.com/break-classics/break-high-five/tivo_week_74.html

Şi dacă măcar o secundă credeaţi că nu vom găsi şi idiotul pur, arhetipul, cel debil maxim, ei bine, vă înşelaţi! Da, unii nu au evoluat, iată dovada:

Mai jos, de încheiere, vă prezint top 4 idioţi ever. Poate nu sunt cei mai idioţi dar cu siguranţă sunt reprezentativi (mai ales cel de pe locul 2, priviţi-l cât e de idiot!):

Sper că v-a edificat acest post şi dacă am omis vreo categorie de idioţi, semnalaţi-le! E posibil să nu fiu la curent cu descoperirile ultimelor specii. Se pare că mediul de pe Pământ este unul mai mult decât favorabil acestor vieţuitoare şi diversificarea lor este atât de alertă încât noi specii apar as we speak. 🙂

i’m back!

Am lisit deja un we si au crescut buruieni in curtea dashboard-ului meu. Dar nu-i nimic! i’m back and ready to play! maine voi reveni in forta cu o poezie, un nou episond din nuvela si ceva articole (poate despre ceva despre cum am petrecut la munte). am scris cam neglijent si fara diacritice dar sunt fff obosit. asa ca… pe maineee!

Astenie de toamnă

Plictisit… nu am chef de nimic… am şi veşti bune! Cel mai mare fan al meu a şters posturile copiate de la mine. Ieri am aflat că furase texte de la cel putin alţi 5-7 bloggeri şi a avut şi procese de conştiinţă, şi-a pus cenuşă în cap, a scris o scrisoare către cititori în care şi-a cerut scuze şi a asigurat pe toată lumea că nu va mai fi implicat in asemenea lucruri… toate astea înainte să mă pârlească şi pe mine! Pe principiul nicio minune nu ţine mai mult de 3 zile, probabil.

Eh, de asemenea începe să mi se vindece glezna pe care am luxat-o acum 2 seri la fotbal, ceea ce este bine, căci în weekend am nevoie de ea, întrucât plec la munte.

Încă sunt plictisit şi fără chef. Astenia de… toamnă 🙂 Mai pe seară voi posta episodul (#5), din nuvela voastră preferată 😛 şi poate şi o poezie! Deci, ţineţi aproape!

Ce face o reclamă bună sau proastă

Mie îmi plac reclamele! Da, reclamele bune, cu mesaj inteligent, cu un umor acid sau inocent, care te destind sau te amuză. Unii ar spune: “Păi da, da’ degeaba te amuză, că’ rolu’ ei e să vândă! Dacă te amuză, te concentrezi asupra glumei şi atenţia îţi e distrasă de la produs!”. Nimic mai greşit! Ai văzut, când povesteşti o reclamă – pun pariu că măcar o data în viaţa ta fragilă de locuitor efemer al acestei planete ai povestit sau ţi s-a povestit o reclamă! – mereu spui: “Ştii reclama aia la Orange cu aia când…”. Aşadar, produsul rămâne în vizor şi faptul că reclama te amuză şi îţi doreşti să o revezi îţi conferă oarecare încredere inconştientă, subliminală în produsul promovat. Aş putea afirma chiar că e foarte bine dacă nu îţi reaminteşti “la ce era reclama aia”  după prima vizionare: rezultă că a fost destul de relaxantă şi şi-a atins scopul – la urma urmei, reclama este oricum creată ca să fie vizionată de cât mai multe ori şi sigur vei ajunge să îţi aminteşti la ce era reclama, dar trebuie să te intereseze mai întâi.

Aţi văzut, desigur, şi reclame proaste, da’ proaste rău, bă’, nene, de îţi stârnesc acel impuls animalic greu de controlat să dai cu nevinovatul TV pe fereastră (eu stau la 10!). La astea, credeţi-mă pe cuvânt, sigur veţi ţine minte “la ce e reclama”, cum dealtfel vă veţi aminti permanent să nu cumpăraţi niciodată produsul respectiv. E mai mult o antireclamă foarte eficientă, un ajutor gratuit adus concurenţei. Mai jos vă propun câteo variantă din fiecare categorie. Vă prindeţi singuri care în ce categorie e încadrată 🙂 Enjoy!

Din nush ce motiv stupid nu am reuşit să “embeduiesc” prima reclamă, aşa că dă şi tu un click aici!

Încă un tren deraiat…

Pentru cine nu a aflat încă, astăzi a mai deraiat un tren pe şinele patriei: Rapidul 661. Nu, nici acum nu au fost victime, probabil se aşteaptă până când vor fi câteva înainte de a se lua vreo măsură concretă. Eu nu prea am încredere în integritatea  şinelor ferate din România. Desigur că se mai poate da vina pe terorişti sau erori de macaz (că oricum la noi se obişnuieşte să minţi masele cu cât mai mult tupeu şi nesimţire, căci lumea crede, iar dacă nu crede îi doare-n cot), dar eu cred că infrastructura feroviară din fosta Dacie este bătrână, depăşită, obosită şi reumatică precum o babă octogenară cu pareză pe stânga.

Şi, în plus, m-am săturat, frate, să aud mereu cum oameni nevinovaţi suferă sau chiar îşi pierd vieţile datorită nesimţirii, nepăsării, lăcomiei, intereselor meschine şi/sau greşelilor altor oameni. E revoltător. Îmi aduce aminte de bancul ăla cu păcătosul care, anunţat de D-zeu că va muri pentru păcatele sale, îi jură Preaputernicului că dacă îl iartă se va schimba. Cerescul îi mai dă o şansă, dar evident că sandilăul nu se schimbă, ba mai rău face. Aflat într’o croazieră pe mare, D-zeu i se arată din nou şi îi spune că va scufunda vaporul şi nu mai are nicio şansă de scăpare, întrucât  nu şi-a ţinut făgăduinţa. Sandilăul, încercând să se scoată din nou, îi zice Tatălui că nu e corect să omoare atâta lume doar din cauza unui păcătos, la care D-zeu îi răspunde apoteotic: “Ehe, dacă ai şti tu cât m-am chinuit să îi adun pe toţi la un loc!…”

Băi frate, eu sincer aş vrea să îi vadă şi pe ăştia cineva, să îi adune pe toţi într-un Rapid 661 sau Accelerat 1692 şi să deraieze de pe linie, da’ să nu mai scape niciunul. Care vrei să fii Dumnezeu pentru o zi?

Revelaţie…

Deşi numărul vizitelor a crescut semnificativ în ultimele zile, nu pot spune că mă bucur de prea multe comentarii, lucru care, mărturisesc, mă întristează. Eu am creat acest blog pentru a împărtăşi născocirile mele literare. Care e interesul, vă veţi întreba! Nimeni nu face favoruri fără a cere nimic în schimb. E trist că ne-am obişnuit aşa şi poate aveţi dreptate. Vreau să mă citiţi poate pentru a mă aprecia, poate pentru că sunt laş, pentru că uneori mă îndoiesc de mine însumi şi am nevoie de confirmarea voastră. Dar nu este numai asta. În acelaşi timp vreau să exprim ce simt, să vă fac să vă întrebaţi ce mă întreb şi eu. Poate nu veţi fi toţi de acord cu mine – nici nu am pretenţia că deţin adevărul absolut – dar dacă eu vin cu întrebările, voi veniţi cu răspunsuri proprii şi astfel avem mai multe răspunsuri. Doar din brainstorming vin soluţiile optime, corect?

Oricum, mi-am dat seama că nu pot să vă acuz de rea intenţie. La urma urmei, nici nu mă cunoaşteţi, nu ştiţi cine sunt, de ce v-ar interesa ce am de spus? De ce să vă daţi cu părerea despre perorările mele. Şi atunci am înţeles! Revelaţia s-a prăbuşit asupra mea asemenea avioanelor pe aerodromul de la Clinceni: trebuie să comunic cu voi, să ne cunoaştem reciproc, să vă conving că merit atenţia voastră, să vă câştig respectul şi încrederea. Astfel, deşi scopul iniţial al  blogului era strict pentru postat literatura mea preţioasă, de azi înainte m-am hotărât că va fi mai mult de atât. M-am hotărât să mă apropii de voi, să vă las să mă cunoaşteţi, pentru că – vedeţi voi? – eu am nevoie de voi. Ce ar fi un autor fără cititorii lui? Un giuvaier îngropat în nisip, care, deşi şlefuit de granulele abrazive ale acestuia, degeaba străluceşte ireproşabil, căci nimeni nu ştie aceasta şi nu îi poate admira strălucirea. Este asemenea unui cuţit care nu a tăiat nimic niciodată. Netăind nimic niciodată, îşi pierde astfel raţiunea de cuţit. E ca o felicitare aniversară pe care nu scrie “La mulţi ani!”

Deci, de acum ne vom cunoaşte! Dacă o să găsesc ceva demn de atenţie pe MARELE WEB, o să vă dau şi vouă de ştire. Periodic o să expun gânduri, trăiri sentimente, gusturi în materie de filme, muzică, cărţi, etc. pentru ca voi să mă cunoaşteţi mai bine. Cine ştie, poate în final mă veţi găsi interesant 😛

Dacă mă veţi îndrăgi mai mult pentru aceste posturi, să nu uităm totuşi de ce suntem aici: pentru ca voi să mă citiţi şi să mă lăudaţi/criticaţi. Aşadar, citiţi-mă şi comentaţi-mă!…

Şi ca să începem de undeva, iată una din band-urile mele preferate! Voi ce părere aveţi despre ei?