Pagină de amintiri

De fapt nu sunt amintiri, sunt întâmplări curente. Timpul le va conferi statutul de amintiri.

1. Azi, e ziua unui amic, Sorel, probabil cel mai bun prieten al meu – să trăieşti, mă! Spun probabil pentru că niciodată nu m-am putut hotărî să fac clasamente: “care e filmul tău preferat?”, “ăăă”, “care e melodia ta preferată?” “dhăă ” , care e prietenul tău cel mai bun?” ei… aici e cel mai greu să alegi. Dacă ai o nelămurire legată de două filme, le revezi pe amândouă, le examinezi, la melodii la fel, le asculţi de te saturi… dar la prieteni?… daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… cum alegi?… “aaa, băieţi? 😀 hai să facem o tablă!… tu!… tu m-ai bătut, gata eşti descalificat, nu eşti cel mai bun prieten al meu!” … daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… şi cel mai nasol e când ai puţini, atât de puţini că dacă faci un top nu se va

Revelaţie…

Deşi numărul vizitelor a crescut semnificativ în ultimele zile, nu pot spune că mă bucur de prea multe comentarii, lucru care, mărturisesc, mă întristează. Eu am creat acest blog pentru a împărtăşi născocirile mele literare. Care e interesul, vă veţi întreba! Nimeni nu face favoruri fără a cere nimic în schimb. E trist că ne-am obişnuit aşa şi poate aveţi dreptate. Vreau să mă citiţi poate pentru a mă aprecia, poate pentru că sunt laş, pentru că uneori mă îndoiesc de mine însumi şi am nevoie de confirmarea voastră. Dar nu este numai asta. În acelaşi timp vreau să exprim ce simt, să vă fac să vă întrebaţi ce mă întreb şi eu. Poate nu veţi fi toţi de acord cu mine – nici nu am pretenţia că deţin adevărul absolut – dar dacă eu vin cu întrebările, voi veniţi cu răspunsuri proprii şi astfel avem mai multe răspunsuri. Doar din brainstorming vin soluţiile optime, corect?

Oricum, mi-am dat seama că nu pot să vă acuz de rea intenţie. La urma urmei, nici nu mă cunoaşteţi, nu ştiţi cine sunt, de ce v-ar interesa ce am de spus? De ce să vă daţi cu părerea despre perorările mele. Şi atunci am înţeles! Revelaţia s-a prăbuşit asupra mea asemenea avioanelor pe aerodromul de la Clinceni: trebuie să comunic cu voi, să ne cunoaştem reciproc, să vă conving că merit atenţia voastră, să vă câştig respectul şi încrederea. Astfel, deşi scopul iniţial al  blogului era strict pentru postat literatura mea preţioasă, de azi înainte m-am hotărât că va fi mai mult de atât. M-am hotărât să mă apropii de voi, să vă las să mă cunoaşteţi, pentru că – vedeţi voi? – eu am nevoie de voi. Ce ar fi un autor fără cititorii lui? Un giuvaier îngropat în nisip, care, deşi şlefuit de granulele abrazive ale acestuia, degeaba străluceşte ireproşabil, căci nimeni nu ştie aceasta şi nu îi poate admira strălucirea. Este asemenea unui cuţit care nu a tăiat nimic niciodată. Netăind nimic niciodată, îşi pierde astfel raţiunea de cuţit. E ca o felicitare aniversară pe care nu scrie “La mulţi ani!”

Deci, de acum ne vom cunoaşte! Dacă o să găsesc ceva demn de atenţie pe MARELE WEB, o să vă dau şi vouă de ştire. Periodic o să expun gânduri, trăiri sentimente, gusturi în materie de filme, muzică, cărţi, etc. pentru ca voi să mă cunoaşteţi mai bine. Cine ştie, poate în final mă veţi găsi interesant 😛

Dacă mă veţi îndrăgi mai mult pentru aceste posturi, să nu uităm totuşi de ce suntem aici: pentru ca voi să mă citiţi şi să mă lăudaţi/criticaţi. Aşadar, citiţi-mă şi comentaţi-mă!…

Şi ca să începem de undeva, iată una din band-urile mele preferate! Voi ce părere aveţi despre ei?