Kamadeva (#esp)

Mereu am fost adeptul ideii că nu trebuie să ştii foarte bine o limbă străină pentru a face o traducere a unui poem fidelă originalului, ci, mai degrabă, să ştii bine… poezie! Astfel, înarmat cu nişte cunoştinţe precare de spaniolă şi cu un dicţionar nici pe departe la fel de precar (cred că aproximativ 80 de cuvinte le-am căutat în dicţionar!), am încercat din nou să fac ce-mi place mie mai mult şi mai mult: să mă joc de-a Eminescu. Ce-a ieşit, vedeţi dedesubt!

*

Con las penas amorosas

Deseando paz por alma,

Yo traté llamar en sueño

Al dios indio, a Kama.

*

Cabalgando un papagayo,

Vino altivo de ostentar

Un  hipócrita sonriso

En sus labios de coral.

*

Tiene flores venenosas

Entre alas, por amor.

Son del Ganges grandioso –

Flechas llenas de dolor.

*

Puso una flor en arco,

Disparando en mi pulmón.

Desde entonces yo no duermo –

No me deja el corazón…

*

Con su flecha ponzoñosa

Arribó de castigar me

El que se nació del cielo

Y de la ilusión culpable.

Pentru cine vrea să compare cu varianta originală, o găsiţi aici, la traducerea în engleză!

Kamadeva

Translated after Kamadeva by Mihai Eminescu

 

 

With de sorrows of the fondness

I have tried my soul to cure;

Therefore in my sleep I called on

Kamadeva, god of lure.

 

The child came astride a parrot,

Lofty as a god he is,

A deceitful smile displaying

On his coral-sculptured lips.

 

Between wings, into his quiver,

Had instead of arrows kept,

Flowers envenomed with passions

From magnificent Ganges picked.

 

With his bow he loosed a flower,

Stuck it right into my soul;

Ever since I cried, was hopeless,

Couldn’t sleep at night at all…

 

With the wrath of poisoned arrow

Came to throw me to confusion

The proud progeny of heaven

And of desert, vain illusion.

 

 

Mai jos se află versiunea originală în limba română, cu acelaşi titlu, aparţinând lui Mihai Eminescu:

 

Cu durerile iubirii

Voind sufletu-mi sã-l vindec,

L-am chemat în somn pe Kama –

Kamadeva, zeul indic.

 

El veni, copilul mândru,

Cãlãrind un papagal,

Având zâmbetul fãţarnic

Pe-a lui buze de coral.

 

Aripi are, iar în tolbã-i

El pãstreazã, ca sãgeţi,

Numai flori înveninate

De la Gangele mãreţ.

 

Puse-o floare-atunci în arcu-i,

Mã lovi cu ea în piept,

Şi de-atunci în orice noapte

Plâng pe patul meu deştept…

 

Cu sãgeata-i otrãvitã

A sosit ca sã mã certe

Fiul cerului albastru

Şi-al iluziei deşerte.