Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Nu mai pot de nervi!…


Deci nu mai pot de nervi!… Un om de bine m-a anunţat că un alt om… de mai puţin bine, mi-a furat un text, adăugând (omul de bine) că nu sunt prima victimă a plagiatorului. Este vorba despre textul cu reclamele. După ce am citit postul MEU! pe blogul LUI!, m-am amuzat că idiotul nu a schimbat nici măcar o virgulă, un copy-paste veritabil. Mi-am zis eu în sinea mea: “bre, da eu sunt om important de mă plagiază bloggeri cu aşa notorietate!” (am uitat să vă spun că idiotul avea un badge pe care scria că e mai tare decât 90-şi-nu-ştiu-cât-la-sută din bloggeri în ZeList, dar avea o lista de link exchange mai lungă decât cea de posturi publicate!).

Apoi, dominat de optimismul meu feroce, am zis “hai că e un text de personale, hai că are şi omu’ nevoie de cineva să gândească pentru el, nu e aşa grav!”, dar, după ce i-am transmis un mesaj cordial la postul cu reclamele, am mai scroll-uit eu pe acolo să văd dacă mai e ceva nelalocul lui şi ochii îmi pică pe un post intitulat poezie. Dau click acolo şi nu mică îmi e mirarea să văd că era o traducere de pe blogul meu a unei poezii de Eminescu! Mi s-a urcat sângele în cap, vă spun sincer! Eu îmi iubesc textele mai mult decât orice şi mai bine mă înjuri de mama mea moartă decât să îmi furi vreunul! Am 2 coşmaruri care mă bântuie: că cineva îmi fură textele, şi că, în urma vreunui cataclism care îmi distruge casa, nu am reuşit să îmi salvez manuscrisele nepublicate. Poate credeţi că sunt nebun, dar atât de mult ţin la ele!

Plin de nervi, i-am trimis idiotului un mesaj cu mult mai cordial decât primul, zicându-mi: şterg toate postările de pe blog, îl desfiinţez, am terminat, gata! Pe urmă mi-am zis că voi şterge doar posturile literare (eu ţin la proiectele mele şi îmi e greu să renunţ la ele, plus că mă gândeam că nu ar fi drept faţă de voi cei carora vă place cum scriu şi aţi început să mă vizitaţi cu regularitate) şi va rămâne un blog doar de cugetări personale, fără vreun topic anume, ca 90-şi-nu-ştiu-cât-la-sută din blogurile existente (acum mi-am adus aminte de badge-ul idiotului!), dar mi-am amintit că nu ăsta e scopul pentru care am creat blogul şi nu mă voi da bătut în faţa primului cretin!

Nu voi da un link cu idiotul, nici nu îi voi dezvălui identitatea, pentru că nu vreau să daţi click şi să îi faceţi trafic gratuit. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt, e insipid! Are o categorie cu bancuri (copiate de pe web) una cu ştirea zilei (copiate de pe web: mediafax, newsin, etc.), şi alta intitulată “părerea mea” unde am găsit şi părerea MEA, însuşită! (deci, tot copiate de pe web, se pare!). De ce nu ai intitulat-o, idiotule, “părerea lor”, hai? Că tu eşti prea mic să ai o părere singur, neajutat! Am uitat să menţionez că titlui uneia din categorii sau widget-uri – nu mai stiu exact – avea scris “să fi” cu un singur “i”, deci e şi incult/analfabet – e ditamai titlul, nu o omisiune într-un post!

Îi mulţumesc omului de bine că m-a avertizat! Cât despre idiot… aştept cu nerăbdare să văd dacă va plagia şi acest post. Nu mă supăr, sincer! Ia zi, pe ăsta de ce nu îl plagiezi, idiotule?…

Advertisements

September 29, 2009 Posted by | Ce mă enervează! | , , , , , , , , , , | 2 Comments

Kamadeva


Translated after Kamadeva by Mihai Eminescu

 

 

With de sorrows of the fondness

I have tried my soul to cure;

Therefore in my sleep I called on

Kamadeva, god of lure.

 

The child came astride a parrot,

Lofty as a god he is,

A deceitful smile displaying

On his coral-sculptured lips.

 

Between wings, into his quiver,

Had instead of arrows kept,

Flowers envenomed with passions

From magnificent Ganges picked.

 

With his bow he loosed a flower,

Stuck it right into my soul;

Ever since I cried, was hopeless,

Couldn’t sleep at night at all…

 

With the wrath of poisoned arrow

Came to throw me to confusion

The proud progeny of heaven

And of desert, vain illusion.

 

 

Mai jos se află versiunea originală în limba română, cu acelaşi titlu, aparţinând lui Mihai Eminescu:

 

Cu durerile iubirii

Voind sufletu-mi sã-l vindec,

L-am chemat în somn pe Kama –

Kamadeva, zeul indic.

 

El veni, copilul mândru,

Cãlãrind un papagal,

Având zâmbetul fãţarnic

Pe-a lui buze de coral.

 

Aripi are, iar în tolbã-i

El pãstreazã, ca sãgeţi,

Numai flori înveninate

De la Gangele mãreţ.

 

Puse-o floare-atunci în arcu-i,

Mã lovi cu ea în piept,

Şi de-atunci în orice noapte

Plâng pe patul meu deştept…

 

Cu sãgeata-i otrãvitã

A sosit ca sã mã certe

Fiul cerului albastru

Şi-al iluziei deşerte.


 

September 26, 2009 Posted by | translations | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments

A final wish I raise


Translated after M. Eminescu’s “Mai am un singur dor”

 

A final wish I raise:

In evening’s emotion

To have my death embraced

At edge of the ocean;

To have my sleep in love,

And near the forest,

And waters the closest,

With spotless sky above.

Don’t need expensive casket

Nor any flags of dead;

A bier wish instead,

From twigs entirely crafted.

 

And none of you deplore

My mute disappearance,

The autumn leaves when fall

Will sigh from the distance.

When noisy springs will flow

To follow the river,

The moonlight will shiver

With tops of firs below.

The bells from the sheepfold

May blend with evening breath,

The linden tree may spread

Its snow on my pillow.

 

As tramp I will on earth

No longer appear,

I’ll keep, this second birth,

The memories near.

And evening stars which rise

From shade of the branches,

With feelings of friendship,

Again will send their smiles.

By passions incited,

Will groan the seas, at last…

I’ll be already dust,

By loneliness guided.

 

Aşa cum v-am obişnuit, mai jos varianta originală:

 

Mai am un singur dor

 

Mai am un singur dor:

În liniştea serii

Sã mã lãsaţi sã mor

La marginea mãrii;

Sã-mi fie somnul lin

Şi codrii aproape,

Pe-ntinsele ape

Sã am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi împletiţi un pat

Din tinere ramuri.

 

Şi nime-n urma mea

Nu-mi plângã la creştet,

Doar toamna glas sã dea

Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad

Izvoarele-ntr-una,

Alunece luna

Prin vârfuri lungi de brad.

Pãtrunzã talanga

Al serii rece vânt,

Deasuprã-mi teiul sfânt

Sã-şi scuture creanga.

 

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,

M-or troieni cu drag

Aduceri aminte.

Luceferi, ce rãsar

Din umbra de cetini,

Fiindu-mi prietini,

Or sã-mi zâmbeascã iar.

Va geme de patemi

Al mãrii aspru cant…

Ci eu voi fi pãmânt

În singurãtate-mi.


 

August 19, 2009 Posted by | translations | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment