Trădare

Preţuire, idealuri,

Un artist întruchipează

În nimic ce valorează

Cât un vast palat de aur.

 

Anii trec ca nişte valuri

Şi nimic nu se păstrează;

Preţuire, idealuri,

Un artist întruchipează.

 

Fiind un sclav al artei – faur –

Geniul lui încununează

Opere ce-ngenunchează –

Cumpărânduse cu aur –

Preţuire, idealuri…

Out of the waves of ages…

V-am promis o traducere şi eu în general mă ţin de cuvânt, aşa că, iată :

 

Translated after “Din valurile vremii” by M. Eminescu

 

Out of the waves of ages, my darling, please, do rise

With long and golden tresses, with marble-made-like arms.

And with your face transparent, as wax transparent is,

Which weakened is by shadow of melancholic grieves!

With charming smile you caress my eyes, my spirit’s scars,

True star among all women and woman among stars!

And when your face you’re turning I see your eyes so deep

That happiness abducts me and, watching you, I weep.

 

And from the heap of darkness, how could I snatch you out

To lift you to my bosom? Oh, angel sweet, beloved!

My face with tears bathed, on yours to lower down

And with my fiery kisses, your rousing breath to drown.

Your hands with cold enchanted, to warm against my chest

And closer, even closer, upon my heart to rest.

 

However, you’re not real if so you pass and spark

And thus is lost your shadow into the frozen dark;

And so again I smoulder with helpless lowered arms,

When lonely I remember the dream with grievous charms…

My arms I vainly lower and stretch to grasp your shade:

Out of the waves of ages your shadow’s getting vague!

 

 

Aici aveţi şi variant original, în română:

 

Din valurile vremii…

 

Din valurile vremii, iubita mea, răsai

Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai –

Și fața străvezie ca fața albei ceri

Slăbită e de umbra duioaselor dureri!

Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,

Femeie între stele și stea între femei

Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng,

În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng.

 

Cum oare din noianul de neguri să te rump,

Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,

Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,

Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec

Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,

Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.

 

Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci

Și umbra ta se pierde în negurile reci,

De mă găsesc iar singur cu brațele în jos

În trista amintire a visului frumos…

Zadarnic după umbra ta dulce le întind:

Din valurile vremii nu pot să te cuprind.