De ce iubim Romania?

Sunt multe motive pentru care (ar trebui sa) iubim Romania!

In primul rand, este meleagul pe care ne-am nascut, iar acest lucru se traduce printr-o iubire neconditionata, ca aceea de copil pentru parintii sai. O mai iubim pentru ca este Romania lui Eminescu, a lui Brancusi, , a lui Cuza, a lui Eliade, a lui Henri Coanda, a lui George Enescu, a lui Nicolae Iorga, a lui Iulius Popper si a multor altora; pentru ca este Romania lui Ilie Nastase, a Nadiei Comaneci, a lui Mircea Cartarescu, a lui Hagi, a lui Ivan Patzaichin, a lui Marcel Iures, a Feliciei Filip, a Marianei Nicolesco, a Maiei Morgenstern, a lui Damian Draghici, a lui Gheorghe Zamfir si a multor altora; pentru ca, indubitabil, va fi Romania altor valori cunoscute si apreciate pe plan international.

De asemenea, iubim Romania pentru forma gratioasa a granitelor sale, care a inspirat-o pe Ana Blandiana sa o compare cu un buchet de flori, legate pitoresc de panglica azurie a Dunarii, pentru traditiile si obiceiurile folclorice unice, de o deosebita frumusete, conservate inca destul de bine in anumite zone, pentru maiestria cu care transforma in opere de arta lucruri simple create totusi pentru functia utilitara pe care o indeplinesc si devenite astfel un soi de „arta involuntara”, dar de valoare necontestata totusi.

Mai iubim Romania pentru ca, desi putini romani stiu, pe vremea dacilor, teritoriul actualei Romanii era considerat polul lumii antice, cel putin al popoarelor din Europa de atunci, si aici nu este vorba de pozitie strategica, valente economice militare sau politice, este vorba de locul sacru al spiritualitatii popoarelor, spatiul mitologic in care sunt plasate evenimente apartinand atat credintelor elene, cat si chiar ale unor civilizatii din impunatorul Tibet (voi scrie un articol si despre asta, probabil).

Iubim Romania, mai presus de orice, pentru peisajele minunate pe care ni le ofera, pentru bucuria de a privi lucrurile de sus, de pe un varf de munte, de a ascultaecoul din adancul unei pesteri, pentru desfatarea de a te adapa dintr-un izvor cristalin, pentru al doilea fluviu al Europei, care mangaie cu aproape jumatate din cursul sau granita sudica a tarii noastre, pentru privilegiul acestui fluviu de a se varsa tot pe teritoriul romanesc printr-o delta care formeaza prin depuneri de aluviuni cel mai tanar pamant al batranului continent, fiind parte a patrimoniului mondial pentru biosfera bogata pe care o reprezinta, si pentru multe altele!…

Desigur, vor fi carcotasi care spun „da, dar de ce nu spui si lucrurile rele si…”, etc. etc. Lor le raspund simplu: nu am cautat sa scriu un articol despre „ DE CE NU IUBIM ROMANIA”, ii las pe ei sa o faca. Nu neg aceste realitati si nici nu le aprob si recunosc faptul ca si pe mine ma deranjeaza, dar sa privim Romania ca pe o diva cu moravuri: va aparea in tabloide, va contraria prin afisari extravagante sau declaratii socante, dar cand va misca sufletul cu o interpretare geniala a unui rol dramatic sau cu un cantec sfasietor, acela e momentul care stabileste etalonul aprecierii ei, iar cel cu lacrimi in ochi la talentul unei asemenea interpretari va uita in acele clipe de tabloidele, barfele sau pacatele artistei…

Ziceţi voi că n-am talent! :P

Vă promisesem azi-dimineaţă un post meseriaş. Iată ce am făcut eu toamna asta într-o seară, după o zi de cules la porumb şi câteva bidoane de bere share-uite cu unchi’meu:

Da, daa, O să ziceţi toţi: “Ei, şi? Mare scofală? Nu e atât de strălucit, nimic extraordinar!” Dar ia uitaţi cât de mică e chestia asta! Ca să faceţi o comparaţie, am fotografiat-o lângă cheile de la apartament:

Acum sigur mi-am atras şi mai multe antipatii: “Bă, da ne laşi? Chiar nu înţelegi că nu ne interesează? Nu ai talent şi gata! End of story! Nu mai suferi atâta, că’ nu ai cu ce!” Recunosc, poate sufăr puţin, ca tot omu’ vinovat de creaţie. Dacă spun că mi-a luat cam o oră, iar nu prezintă mare interes. Dar, frate, asta nu e nimic! Bomba abia acum vine! Să vă văd acum ce mai ziceţi, cârcotaşilor! Priviţi singura sculă cu care a fost creată această piesă, poate fără prea mult farmec:

A fost cioplită dintr-un banal lemn de pus pe foc, doar cu acea secure (btw – i-am spus unchiului: “mai ascute-o şi tu! 😀 ). Ca să nu mai spun că am inspirat un vecin 😀 omul nu avea cep la un butoi şi nu ştia cine să îi facă, dar când a văzut el isprava mea mult s-a minunat şi după ceva ţuică a zis: ” ce dracu’, bă, păi copilu’ ăla a făcut un om din secure şi eu nu sunt în stare să fac un cep?” Vă jur că nu am văzut cep mai frumos ca ăla de l-a făcut vecinul cu pricina! 🙂