Manifest impotriva lui Cibi Bârnă

Un neghiob nebun şi crud
S-a decis să pedepsească
O comoară strămoşească –
Iancul nostru din Abrud.

Bine, măi, sinistru jude!
Cine te-a numit pe tine
Şi paiaţele-ţi cretine
Să-i fii Iancului drept gâde?

Ce ‘dreptate’ vrei să cauţi?
Să îndupleci… ce şi cum?
Fir-ai praf şi fir-ai fum!
Tu şi cei pe care-i lauzi!

Ai chiulit prea mult la şcoala
Şi istorie nu ştii,
Du-te-n alte părţi (pustii)
De nu-ţi place-a noastră ţară!

Noi în munţii ăştia suntem
Dinainte de Hristos.
Spune-mi vierme răpănos
Când venit-aţi voi? De unde?

Faceţi teorii bizare,
Prin istorici demagogi.
Sunt doar scremeri de milogi,
Ipocrite şi hilare.

Căci etnogeneza noastră
De trei veacuri săvârşită
Era când a ta ‘elită’
A venit să-şi facă vatră

În câmpia-nvecinată
Celor ce-s români şi moţi –
O câmpie ce de toţi
Pân’ la voi a fost călcată.

Spune-mi, ce greşit-a Iancu?
Voi vorbeaţi cu el de pace
Când cătau ca să-l înşface
Mercenarii lui Hatvany.

Îl acuzi pe le de crime
C-a ucis nişte mişei!
Ce cătau prin noapte ei
Să-l găsească şi suprime?

De ce toate astea dacă
Se vorbea deschis de pace?
Hai să-ţi spun ceva ce-mi place:
Nu ştiu de-ai aflat, măi, moacă,

Iancu a scăpat întreg
Pentru că i-a dat de ştire
Tocmai marea lui iubire –
Unguroaică, biete bleg!

Criminal eşti tu, netoate,
Căci încerci să pângăreşti
Nişte fapte vitejeşti
Prin istorii inventate.

Surpriză plăcută la 2400 m altitudine

Am fost în weekend la munte. Cine îşi aminteşte, eu mai fac pe ghidul la o asociatie montana. Am fost singurul ghid de data aceasta, cu 13 oameni. Am plecat de acasă pe vineri 13. Contrar aşteptărilor a milioane de superstiţioşi, ghinionul nu ne-a dat niciun fel de târcoale. Deşi singurul şofer din regiune era plecat la Timişoara, am reuşit să găsim transport – un sprinter de marfă, nu foarte comod, dar ne-a dus unde aveam nevoie. Deşi acelaşi sprinter nu ne putea duce înapoi duminică, iar şansele ca oricine altcineva să ne ducă erau aproape zero (duminica aceea a fost Sf. Măria şi coincidea cu hramul renumitei mănăstiri C-tin Brâncoveanu, iar oamenii veneau – cu zecile de mii – spre locul de unde noi vroiam, naivii, să plecăm) – cum spuneam, în ciuda acestor şanse potrivnice, am găsit transport (bine, noooi!). Deşi vremea se anunţase schimbătoare sâmbătă după masă, am reuşi să atingem vârful Moldoveanu (cel mai înalt din ţărişoară, pentru cunoscători!) după un marş de mai bine de 6 ore. Deşi pe vârf, dintr-un norişor timid a început să tune şi să fulgere am fentat furtuna (cum a spus un coleg de grup, am mers printre picioarele furtunii, căci pe cei din faţa şi pe cei din spatele nostru i-a plouat, i-a tunat şi i-a fulgerat, pe când noi doar admiram surescitaţi spectacolul de la o distanţă aproape confortabilă. Analizând toate acestea, aş putea spune chiar că am avut noroc (neaah, v-aţi prins, eu nu cred în noroc şi ghinion: it is all about the odds!). Dar cireaşa de pe tort pentru mine a fost faptul că

Să râzi sau să plângi?

Ceva cu siguranţă amuzant pentru toata lumea, mai puţin pentru artistul păgubit. Cred că dacă eram eu în locul lui, muream cu dobitocul de gât. Dar cum nu sunt, iar condamnabilei fapte nu i se poate nega potenţialul de a stârni râsul, distraţi-vă! E weekend!

Farewell, Mădălina Manole!

După cum aţi aflat probabil, astăzi a încetat din viaţă cântăreaţa Mădălina Manole. Primele indicii conduc la ipoteza unei sinucideri. Cel mai probabil aşa s-a şi întâmplat. Ca orice om care nu se uită la televizor, am aflat ştirea stând la coadă în Cora, afişată pe panourile TV informative. Cu această ocazie am aflat şi că astăzi, în ziua decesului ar fi împlinit 43 de ani şi, poate cel mai trist lucru, că băieţelul ei de doar un an a rămas fără mamă. Am mai aflat cu uimire că în 1991, odată cu succesul melodiei “Fată dragă”, Mădălina Manole (Magdalena  Mircea, pe numele ei adevărat), a fost motivul înfiinţării primului fan-club de la noi din ţară, cum de asemenea, a fost primul artist   care a incheiat un contract cu un studio de înregistrări internaţional. M-a şocat ştirea, la început fiind tentat să cred că titlul este o metaforă neinspirată (doar ştie toată lumea cât de mult deviază titlurile de la subiectul real, doar ca să atragă un ochi în plus pe foaie!). Nu pot să spun că eram un fan înrăit sau că am mai ascultat-o în ultimii ani, dar melodiile ei mi-au bucurat primii ani ai copilăriei şi nu cred că e cineva care să nu fi ascultat cu plăcere “Fară dragă” sau “Te-am văzut, mi-ai plăcut”. A greşit sau nu, nu suntem în măsură să o judecăm. Mai jos, cele mai îndrăgite piese ale ei. Cuvinte puţine, dar în acest context cuvintele sunt de prisos. Câmpii verzi şi pline cu flori şi soare, acolo unde o fi ajuns!

Emoţionant: “Alo, Centrala!”

Am o prietenă care are tipul acela de job într-o firmă mare, ştiţi voi: genul de firmă în care de obicei “băieţi’ de la aITi” trimit colegilor din toate departamentele fel de fel de mailuri virale (virale nu înseamnă că au viruşi, ci că sunt atât de plăcute încât simţi nevoia să le împărtăşeşti, deci sunt… contagioase). Pe cele mai interesante dintre ele mi le trimite şi mie. La fel s-a întâmplat şi astăzi, când mi-a trimis următoarea povestioară. Nu ştiu dacă este adevărată sau nu, dar este foarte emoţionantă. Enjoy it!

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.

Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era “Alo Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea

Eu sunt un clovn

De când nu am mai postat eu ceva la rubrica “Scrise de alţii”? E drept, în ultimele două luni nu prea am postat deloc (motiv pentru care îmi cer scuze celor aproape 20 de abonaţi care au considerat că merit onoarea de a le ocupa timpul prin scrierile mele, şi or fi aşteptat bieţii vreun semn sporadic din partea mea), dar să sperăm că or veni şi clipe mai bune. Până atunci vă propun o poezie care mi-a atras atenţia cu vreo două luni în urmă, intitulată la fel ca şi prezentul post; versuri şi poză – Cristian Lisandru:

Dezamăgire…

Că oamenii sunt răi, parşivi, egoişti, meschini (mai adăugaţi voi!) nu e niciun secret. Că excepţiile se numără pe degetele de la o mână şi îţi mai rămân şi 4 degete libere, iar e bineştiut. Dar sunt momente în viaţă în care dai peste persoane care par sincere, deschise şi care chiar se străduiesc aparent să nu prejudicieze pe cineva în vreun fel prin acţiunile lor. Desigur, cunoscând oamenii, nu te încrezi prea uşor în cei ce par a fi „oameni buni”. Dar după ce ajungi să îi cunoşti, după timp îndelungat, după discuţii frecvente, descoperi indicii care te ajută să clădeşti o radiografie a sufletului lor. Şi te bucuri de concluzie. Şi te încrezi în ei… îţi zici: „Uite, frate, că nu sunt toţi răi, se poate şi aşa!”. Te gândeşti ca în clişeele apocaliptice de la Hollywood: măcar şi pentru această singură persoană, parcă umanitatea mai merită o şansă. Dar… nu mai târziu de exact momentul când tu nu o mai bănuieşti de ipocrizie şi gânduri ascunse pe acea persoană… face un gest care te determină să îţi pierzi toată încrederea pe care a durat atât de mult să o capeţi. Şi gestul ăsta contrazice tot ce credeai tu şi tot ce îţi spunea că este de fapt, persoana în cauză. Descoperi că nu a fost decât un spectacol (vezi „Truman show” cu Jim Carrey!). Şi din nou te întrebi dacă omenirea merită salvată. Viaţa pe pământ e minunată. Merită salvată. Planeta în sine e un giuvaer al coroanei Universului, dar omul… el merită salvat? El pare impuritatea de pe diamant care trebuie şlefuită pentru a creşte valoarea acestuia. Revenind la subiect… nu rămâi decât cu un gust amar şi o scindare tot mai mare faţă de oameni! Dezamăgire…

No fuckin’ way!

Aceasta este o intamplare adevarata petrecuta la Word Perfect Help Line.

> Angajatul companiei care a participat la discutia de mai jos a fost concediat. Ulterior, el a dat in judecata compania pentru “concediere fara motiv”. Ceea ce urmeaza este un pasaj din discutia care a dus la concediere.

Liverpool – Unirea: 1 – 0! Respect!

Nu prea le am cu meciurile, habar nu mai am de situaţia din campionat, dar un meci Liverpool – Unirea, nu se putea să ratez! 🙂

A fost o seară infernală pentru jucătorii Unirii. Statisticile sună deplorabil. Raportul şuturilor: 20 – 10 dintre care 10 – 1 pe poartă (practic Reina nici nu a atins mingea decât poate să o degajeze). Raportul cornerelor a fost de un zdrobitor 14 – 1. Cu toate acestea, Unirea

De unde mă găsiţi (#2) – în dialog cu cititorii

4idioti.wordpress.com – aţi greşit adresa, aici este un singur idiot, cei 4 s-au mutat luna trecută

nuduri artistice – priveşte aici

isus a spus la totii copii – nu a spus nimic la toţi copii(i), dacă avea ceva de spus, spunea copiilor

poezie sesiune – ar suna cam aşa: primii 7 ani sunt grei/ până

Ei, poftim! Ouă false!…

Auzi, domnule, ce mi-a fost dat să citesc pe blogul Cristinei: inventivii de chinezi au găsit o metodă să facă ei ouă false! Da’ nu d’alea de lemn de fraiereşti papagalii de Paşte, la ciocnit, ci din alea, dom’le de mâncat. Cică arată aşa de fidel oului adevărat încât nici găina, săraca, nu se prinde de făcătură! Colac peste pupăză, ar fi mai bune şi de 10 ori mai ieftine decât “originalul” (dar nu se ştie încă de câte ori mai toxice – cui îi pasă?!). Dacă vreţi să vedeţi poze sau să aflaţi procedura de “fabricare” şi elementele compozite, vă trimit pe blog la Cristina, unde l-am cititără şi io, că aşa-i frumos! Iaca, aici!

Una bună din Iraq

Ce avea la status o persoană din lista mea de messenger!.. Evident că am crop-uit poza ca să nu îi vedeţi ID-ul, din motive lesne de înţeles. Daţi click pe poză ca să vedeţi clar ce scrie!… Tare, nu? 😀

Ninge! Cu fulgi!…

Ce vorbeam aseară cu Laura!…

Florin Leahu: hei

Florin Leahu: la mine ninge

Florin Leahu: la tine? 😛 😀

Leashed Evil:
da. cu fulgi.

Leashed Evil: :))

Florin Leahu: :))

Florin Leahu: ce chestie

Leashed Evil:
ihi.
:))

Florin Leahu: si la mine tot cu fulgi

Florin Leahu: 🙂

Florin Leahu: =))

Florin Leahu: hai ca mi-ai facut seara mai frumoasa

14 ianuarie

Ştiu că am întârziat cu 2 zile (stresat, vine sesiunea, acum o săptămână mă ţineam să nu uit, dar inevitabilul s-a produs)! S-au împlinit 134 de ani de la brevetarea telefonului. Ştiu că nu ţineţi minte exact data şi că e irelevant! Mai ştiu că, probabil ştiţi că Alexander Graham Bell este cel cu brevetul! Ceea ce, probabil, nu multă lume ştie este că el a avut o dispută pe această temă cu un alt inventator, americanul Elisha Gray, care depusese la ora 14, în aceeaşi zi, o cerere pentru patentarea acelui “aparat pentru transmiterea sunetului vocii prin telegrafie”. El nu ştia, însă, că Graham Bell depusese cererea pentru obţinerea aceluiaşi brevet, în urmă cu doar două ore. Ulterior, între cei doi a avut loc o dispută aprigă în instanţă care a durat mai mulţi ani, dar cele două ore vitale cu care a fost cererea înaintată mai devreme, au fost cele care i-au atribuit invenţia lui Bell. Restul adevărului numai ei îl pot şti!…

Banc misogin!

Sună cineva insistent la uşă. Bărbatul deschide.

– Bună seara, sunt Moartea! am venit după viaţa ta!

Bărbatul se îbtoarce şi strigă după femeia lui:

– I’auzi, viaţa mea, pe tine te caută!

Jur că nu ştiu de ce bancurile misogine sunt atât de amuzante – şi nu o zic din perspectiva subiectivă de bărbat/porc/misogin! Am făcut un sondaj printre fetele pe care le cunosc şi au conchis toate că dacă bancurile misogine ar fi despre bărbaţi, nu ar mai fi la fel de amuzante, deci…

sursa foto