Manifest impotriva lui Cibi Bârnă
Un neghiob nebun şi crud
S-a decis să pedepsească
O comoară strămoşească –
Iancul nostru din Abrud.
Bine, măi, sinistru jude!
Cine te-a numit pe tine
Şi paiaţele-ţi cretine
Să-i fii Iancului drept gâde?
Ce ‘dreptate’ vrei să cauţi?
Să îndupleci… ce şi cum?
Fir-ai praf şi fir-ai fum!
Tu şi cei pe care-i lauzi!
Ai chiulit prea mult la şcoala
Şi istorie nu ştii,
Du-te-n alte părţi (pustii)
De nu-ţi place-a noastră ţară!
Noi în munţii ăştia suntem
Dinainte de Hristos.
Spune-mi vierme răpănos
Când venit-aţi voi? De unde?
Faceţi teorii bizare,
Prin istorici demagogi.
Sunt doar scremeri de milogi,
Ipocrite şi hilare.
Căci etnogeneza noastră
De trei veacuri săvârşită
Era când a ta ‘elită’
A venit să-şi facă vatră
În câmpia-nvecinată
Celor ce-s români şi moţi –
O câmpie ce de toţi
Pân’ la voi a fost călcată.
Spune-mi, ce greşit-a Iancu?
Voi vorbeaţi cu el de pace
Când cătau ca să-l înşface
Mercenarii lui Hatvany.
Îl acuzi pe le de crime
C-a ucis nişte mişei!
Ce cătau prin noapte ei
Să-l găsească şi suprime?
De ce toate astea dacă
Se vorbea deschis de pace?
Hai să-ţi spun ceva ce-mi place:
Nu ştiu de-ai aflat, măi, moacă,
Iancu a scăpat întreg
Pentru că i-a dat de ştire
Tocmai marea lui iubire –
Unguroaică, biete bleg!
Criminal eşti tu, netoate,
Căci încerci să pângăreşti
Nişte fapte vitejeşti
Prin istorii inventate.
March 23, 2011 Posted by florynleahu | Uncategorized | avram iancu, bizar, calau, cretin, criminal, erou, etnogeneza, fapte vitejesti, fum, gade, hatvany, hilar, hristos, inventat, ipocrit, istorie, manifest impotriva lui csibi barna, mercenari, misei, moti, nebun, neghiob, paiate, praf, pustii, romani, scoala, sinistru, stramoseasca, unguroaica, vierme rapanos | 2 Comments
About me
Name: Leahu Ionut – Florin (da, si Ionut! 😀 )
Birth date: 12. 07. 1985 (dd/mm/yyyy)
E-mail address: florin.leahu@yahoo.com
Messenger Y!M: florin.leahu
I think that will do! 🙂
My last “works of art” :)
- Manifest impotriva lui Cibi Bârnă
- FURARE HUMANUM EST
- oameni buni când plecaţi să stingeţi lumina
- Suspin aievea…
- Daţi-i vieţii o şansă…
- Surpriză plăcută la 2400 m altitudine
- Să râzi sau să plângi?
- Farewell, Mădălina Manole!
- Emoţionant: “Alo, Centrala!”
- Eu sunt un clovn
- Farewell, Whitney!
- Dezamăgire…
- Along the poplars odd …
- Sunt disperat… omenirea e pierdută…
- A venit! Uite-o, e aici!
- >>sunt un idiot! Dă-l mai departe
- No fuckin’ way!
- Leapşa 1001 de nopţi!
- Dragobetele nu există!
- Cântec de adormit iubita
That’s me!
Blog Stats
- 83,576 hits
curios să dai click?
amor amuzant banc basescu blog caine carla ceara cer chip confidenta crezi crin antonescu cristian lisandru doamna dragoste electorat eminescu femeie firma florin florin leahu florynleahu funny gange goala idiot iubire kama Kamadeva lac lacrimi la multi ani laura Leahu literatura luna mare melodie messenger mihai Mihai Eminescu mila moarte munte muza noapte nuvela pamflet poem poeti contemporani poeti romani poezie poza primavara proza reteaua literara roua sesiune statuie stele suflet talent toamna traducere traian basescu translate translation trup umor valuri vecini viata vis vrajaultimele cârcoteli
April 2018 M T W T F S S « Mar 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 Archives
caută în mine!
cele mai căutate…
Categories
- Articole (4)
- Ce mă enervează! (9)
- Ce-mi place… (20)
- Jurnal de gânduri… (16)
- Lecturi pe care le recomand (2)
- poezie (30)
- Politichie (1)
- proza (10)
- Scrise de alţii (6)
- traducciones (1)
- translations (7)
- Uncategorized (32)
Ce-mi place sa citesc
Link exchange