Floryn Leahu Blog

poezie, proza, traduceri… stuff like that

Ziceţi voi că n-am talent! :P


Vă promisesem azi-dimineaţă un post meseriaş. Iată ce am făcut eu toamna asta într-o seară, după o zi de cules la porumb şi câteva bidoane de bere share-uite cu unchi’meu:

DSC02020

Da, daa, O să ziceţi toţi: “Ei, şi? Mare scofală? Nu e atât de strălucit, nimic extraordinar!” Dar ia uitaţi cât de mică e chestia asta! Ca să faceţi o comparaţie, am fotografiat-o lângă cheile de la apartament:


DSC02019

Acum sigur mi-am atras şi mai multe antipatii: “Bă, da ne laşi? Chiar nu înţelegi că nu ne interesează? Nu ai talent şi gata! End of story! Nu mai suferi atâta, că’ nu ai cu ce!” Recunosc, poate sufăr puţin, ca tot omu’ vinovat de creaţie. Dacă spun că mi-a luat cam o oră, iar nu prezintă mare interes. Dar, frate, asta nu e nimic! Bomba abia acum vine! Să vă văd acum ce mai ziceţi, cârcotaşilor! Priviţi singura sculă cu care a fost creată această piesă, poate fără prea mult farmec:


DSC01991 DSC01990

A fost cioplită dintr-un banal lemn de pus pe foc, doar cu acea secure (btw – i-am spus unchiului: “mai ascute-o şi tu! 😀 ). Ca să nu mai spun că am inspirat un vecin 😀 omul nu avea cep la un butoi şi nu ştia cine să îi facă, dar când a văzut el isprava mea mult s-a minunat şi după ceva ţuică a zis: ” ce dracu’, bă, păi copilu’ ăla a făcut un om din secure şi eu nu sunt în stare să fac un cep?” Vă jur că nu am văzut cep mai frumos ca ăla de l-a făcut vecinul cu pricina! 🙂

Advertisements

October 9, 2009 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 Comments

Lacrimi pentru Hristos


Aceasta e o poezie scrisă demult, prin ultimul an de liceu sau primul din cei doi petrecui la Litere – ştiu că vă întrebati cum un tip dăştept ca mine şi care iubeşte cuvântul aşa de mult a renunţat la aşa o facultate (buget zi), dar şi Emin a rămas corigent în clasa a IV-a la limba română, aşa că… chill (eu în clasa a IV-a, am câştigat locul I pe municipiul BUCUREŞTI la olimpiada de limba română… does that make me better than him? 😀 ). Anyway, poezia… uitasem de ea, dar am găsit-o pe pagina pea de pe agonia, pagină în care au crescut buruieni aşa că… hai să vedem!

 

Oh, Doamne!…dacă este fel,
te rog, sfârşitul, Tu abate-Mi.
De nu, voi fi al lumii miel:
urma-voi calea Mea de patemi.

Plângând umil, stătea-n genunchi,
plecat cu capul spre ţărână,
fiindu-I prinse în mănunchi,
sub barbă, mână printre mână.

În ochi cu lacrimi şi în gând
cu remuşcări şi glas de culpă
a zis; “pe care-o să-L sărut
e El!”… se duce şi-L sărută.

Îşi poartă pasul către El
soldaţi ce-n lanţuri Îl îmbracă;
în lanţuri care soarta Sa
o plâng de inima îţi seacă.

Apostolii plângeau în cor,
purtând în ei durere mare,
iar Petru Simon – dirijor,
plângea din toţi cu mult mai tare.

Erau cu toţii prea loviţi,
purtau prea multă suferinţă
ca să mai fie răzvrătiţi.
Smeriţi, cătau spre pocăinţă.

Pe fruntea Sa ţepoşii ghimpi –
cununa patimilor Sale –
îşi blestemau şi ei, plângând,
a lor coruptă ursitoare.

Plângea şi lemnul greu şi sfânt,
plângea a crucii Lui povară,
mulţimi întregi plângeau văzând
cum lemnul crucii Îl doboară.

Râdeau duşmanii Lui cei răi,
gândind ce patimi să-I mai deie.
Voiau să vadă Domnul lor
că-Şi stinge ultima scânteie.

Pe drumul patimilor Lui
plângea sudoarea Sa de rege,
plângeau şi pietrele în grai
ce nimeni nu-l va înţelege.

Piroanele când au pătruns
cerescul trup în patru locuri,
şi norii s-au pornit pe plâns,
să stingă inimile-n focuri.

Plângând, pământul s-a deschis
să lase loc de evadare
şi morţilor ce grai au prins
să plângă-a Lui înmormântare.

Plângea întregul univers,
plângea cerşind a Lui scăpare.
Doar El, smerit, cu chipul şters,
tăcea, spre cer cătând iertare.

Iertare pentru-ai Lui călăi,
iertare pentru-a lumii vină,
iertare pentru fiii Săi
ce însetează de lumină…

October 8, 2009 Posted by | poezie | , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments