Odă lui Creangă

De tine, Creangă, ne e dor,
de-al tău colocvial umor,
de Nică cel fără noroc
la furat şi în amor.

De tine dor mereu ne-o fi,
şi nouă şi la-ai noşti copii,
de Creangă cel preamultiubit,
de harul tău de-a povesti.

Ni-i dor de-a’ tale amintiri
care trezesc în noi trăiri,
care ne fac să ne-amintim
c-am fost şi noi cândva copii.

Tu ne-aminteşti ce noi uităm:
copiii rău să nu-i certăm,
că şi noi boacăne făceam.
Copii să fim iar învăţăm

când te găsim pe tine-n sat
sau la cireşe, la furat,
sau când de-acasă ai fugit
pe prund, la baltă, la scăldat.

În duhul tău cel de copil
ne regăsim pe noi, umil,
în zi cu frig sau cer senin
sau zi frumoasă de april.

A’ tale basme-nveselesc
copiii care le citesc.
Cu ei ne-nveselim şi noi,
şi-aceste lucruri ne uimesc!

Şi-atunci te plângem cu amar
ca pe-un străbun pierdut hotar.
De tine pururi ne-o fi dor,
şi în cuptor, şi-n făurar…

 

Mai târziu sau poate mâine vă voi încânta cu primele mele poeme: rondelurile.