Daţi-i vieţii o şansă…

Stau în lotus şi

meditez…

E ciudat… în corola lotusului par o albină însetată de nectarul

liniştii.

Mă dau jos de pe lotus şi plutesc agăţat

de un gând – liniştea nu este aici!…

Drag yoghin, drag călugăr budist, lotusul vostru

e un vag basm pueril – o minciună!

Liniştea lui e acceptarea…

Sunt prea slab să mai accept…

Sunt prea puternic să mai sper utopia…

Sunt prea dezamăgit să mă mai împotrivesc…

Suntem răi, nu e cale de scăpare…

Este, dar nu pentru noi: biosfera fără om…

Anxietate, desfăşoară-ţi giulgiul sufocant dimprejuru-mi!

Disperare – tu chin!

Frustrare – tu spin!

De ce mă hăituiţi voi, plăgi ale

conştiinţei?

De ce nu pot fi asemeni lor,

ignorant?

Unde eşti tu, ultim război?

Unde eşti tu, fierbinte asteroid?

Unde eşti tu, dulce

sfârşit…

Veniţi, veniţi! Năruiţi tot!

Daţi-i vieţii

o şansă…