No fuckin’ way!

Aceasta este o intamplare adevarata petrecuta la Word Perfect Help Line.

> Angajatul companiei care a participat la discutia de mai jos a fost concediat. Ulterior, el a dat in judecata compania pentru “concediere fara motiv”. Ceea ce urmeaza este un pasaj din discutia care a dus la concediere.

Dragobetele nu există!

După succesul articolelor dedicate Crăciunului, postul 1 şi postul 2, precum şi cel închinat Unirii lui Cuza, mi-am zis că oamenilor le place să se informeze cu privire la sărbători. Aşa că mi-am propus să îi închin un binemeritat post şi iubăreţului Dragobete. După nenumărate surse în care se spun mai aceleaşi lucruri (literă cu literă aceleaşi lucruri), care dealtfel sunt  fragmente copiate de pe wikipedia, am început să îmi pun şi eu întrebări şi am săpat şi mai adânc, aflând ceva şi mai interesant. Dar întâi să vedem ce se spune despre Dragobete!

În acest studiu de caz găsiţi articolul integral, o sinteza destul de bogată despre presupusele tradiţii şi obiceiuri de Dragobete. Eu voi cita doar unele fragmente reprezentative:

Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile carpatice, numit şi Cap de Primăvară sau Cap de Vară [de fapt e Cap de Vara Întâi, care este tot primăvară!], este Dragobete, fiul Dochiei. El este

Cântec de adormit iubita

Dormi, şi praful de argint

Să-ţi străjuiască ochiul

Cu visul cel mai liniştit,

Căci eu-ţi veghez norocul.

 

Şi să păstrezi în visul tău

Un loc şi pentru mine,

Cum, de asemenea, şi eu

Păstrez a ta privire

 

În gândul meu ce ca un fulg

Alunecă spre tine

Precum izvoarele ce curg

Din caldele-ţi retine.

Articol dedicat copiilor

Dragi copii! Mereu vă întrebaţi de ce sunt părinţii voştri atât de rigizi, de ce sunt adulţii atât de diferiţi de voi, care este cauza? Este foarte simplu! Consideraţi următorul exemplu! Sunteţi în clasa a cincea. Aveţi o colegă (o vom numi la nimereală, Alina). Deşi în clasa a cincea, Alina are 1.60 m şi 50 kg. Voi o veţi privi şi veţi spune: “Oaau, ce mare e Alina!”, pe când un adult dacă aude că are doar 12 ani va exclama: “Oau, ce matură e pentru vârsta ei!”. Adulţii nu prea se raportează la formă, pentru ei totdeauna este important timpul! Timpul care trece tot mai alert, timpul pe care îl împart între tot mai multe activităţi, timpul care nu e niciodată de ajuns! Şi pe măsură ce înaintează în vârstă, timpul devine tot mai puţin, iar ei se sperie de asta şi irosesc o bună parte din puţinul timp rămas făcându-şi griji că nu mai au timp!…

Pe de altă parte, voi, copii, aveţi tot timpul din lume. Nu vă faceţi griji pentru timp, voi întotdeauna vă raportaţi la formă, ea e importantă pentru voi. Vă place să o priviţi, să o observaţi, să vă puneţi întrebări legate de natura ei. Ce vreau să vă spun este: nu vă grăbiţi să deveniţi adulţi, amintiţi-vă că ei nu vă înţeleg. Deîndată ce veţi deveni adulţi, veţi deveni exact ca ei. Acum concentraţi-vă asupra formei. Observaţi şi iubiţi forma sub toate aspectele ei: munţi, păduri, fluturi, păsări, flori, nori, curcubeu şi orice vă mai trece prin mintea jucăuşă de copil. Admiraţi forma fără să vă grăbiţi, pentru cât mai mult timp posibil, pentru că mai târziu veţi deveni adulţi şi nu veţi mai avea timp pentru formă…

Liverpool – Unirea: 1 – 0! Respect!

Nu prea le am cu meciurile, habar nu mai am de situaţia din campionat, dar un meci Liverpool – Unirea, nu se putea să ratez! 🙂

A fost o seară infernală pentru jucătorii Unirii. Statisticile sună deplorabil. Raportul şuturilor: 20 – 10 dintre care 10 – 1 pe poartă (practic Reina nici nu a atins mingea decât poate să o degajeze). Raportul cornerelor a fost de un zdrobitor 14 – 1. Cu toate acestea, Unirea

Clipa

Lacul – pată de cleştar,

Oglindind al lumii rai,

Stă şi-ascultă fără grai

Zumzet dulce de florar.

 

Oglindeşte-al zării clar

În frumoşii zori de mai,

Lacul – pată de cleştar,

Oglindind al lumii rai.

 

Forme vii, sonor chenar,

Raze purpuri, umbre reci,

Spun că tu prin viaţă treci

Ca o zi prin calendar;

Lacul – pată de cleştar.

Experiment literar reuşit!

În urma provocării pe care am lansat-o aici, doamna Lelia Mossora de pe Reţeaua literară mi-a propus un proiect interesant. Să facem amândoi o poezie. Scriem fiecare câte un vers. Poezia a ieşit foarte bine, e de-a dreptul superbă, dar recunosc faptul că o găsesc străină de stilul meu. Se vede că nu îmi aparţine în totalitate. De fapt cred că este mai mult amprenta doamnei Lelia, deoarece dumneaei a avut privilegiul primului vers, ceea ce a impus oarecum ritmul poeziei. Nu vă vine să credeţi cât ne-am ciondănit ca să iasă ceva atât de unitar (aviz cititorilor: “unitar” nu are grad de comparaţie, deci nu folosiţi construcţia “atât de unitar” pentru că e incorectă! 😛 ).

Închipuiţi-vă că dumneaei este profesoară de limba română şi îl urăşte pe Eminescu. Nu îi voi dezvălui vârsta dar este îndeajuns de respectabilă pentru a fi mama unui frate mult mai mare al meu, dacă aş avea unul. La polul opus… mă aflu eu: un puşti pentru care Eminescu reprezintă ce reprezintă Michael Jackson pentru fanii care s-au sinucis după moartea lui. În plus… i-am mărturisit (doar mă ştiţi că-s sincer :”> ), că am renunţat (am fost exmatriculat de) la facultatea de Litere. Dumneaei crede în zodii şi scopuri bine determinate, planificarea viitorului, iar mie toate acestea mi se par nişte copilării. Singurele lucruri pe care le avem în comun în afară de pasiunea pentru poezie sunt zodia (raci!) şi caracterul încăpăţânat (v-aş arăta discuţia cu toate contrazicerile, dar vă ia o veşnicie să citiţi 😀 ). Ţinând cont de toate acestea, vă imaginaţi cum ne-am înţeles (mai ales că amândoi suntem guralivi si niciunul nu prea avea timp să vorbească de celălalt). Cu toate aceste “mici” diferenţe dintre noi, pe parcursul poeziei am fost foarte disciplinaţi. Colaborarea noastră a fost armonioasă, iar răspunsurile prompte. Poezia “interactivă” a fost compusă pe messenger, fiecare scriind căte un vers. Am scris-o în culori, exact ca pe mess: versurile roşii sunt compuse de doamna Lelia, iar cele albastre îmi aparţin. Rezultatul îl vedeţi mai jos:

 

Zbor

 

Sunt un stol de cocori ce bântuie toamna

cu aripi trudite foşnind spre zenit,

când numai tăcerea mereu îmi e doamna

şi punct de plecare i-acelaşi “venit”.

 
 

 
 

Furtuna mă bate cu valul uitării,

obstacole-s munţii în freamătul meu

şi gândul se-ntoarce la malul iertării

să-mi mângâie zborul de pustnic ateu.

 
 

 
 

Mă duc spre zenit cu ceasul ce moare,

iar stolul ce sunt e-un singur cocor

şi taina ascund în valul de mare

ce criptă-mi va fi, deasupra-i de mor.

 
 

Culeg sărutări din stele ciobite

ce lacrimi de ambră aşează pe val

şi gesturi mă dor de-nceput ostenite

iar aripii dor i se face de mal.

 
 

 
 

Lelia Mossora & Florin Leahu

17 februarie 2010

Trădare

Preţuire, idealuri,

Un artist întruchipează

În nimic ce valorează

Cât un vast palat de aur.

 

Anii trec ca nişte valuri

Şi nimic nu se păstrează;

Preţuire, idealuri,

Un artist întruchipează.

 

Fiind un sclav al artei – faur –

Geniul lui încununează

Opere ce-ngenunchează –

Cumpărânduse cu aur –

Preţuire, idealuri…

Dramă voodoo – alegoria sacrificiului

Un film care m-a lăsat profund impresionat. Îl văzusem mao demult şi l-am căutat special pentru blog, dar nu îl mai găseam. Mi-a dat ceva bătaie de cap, dar nu m-am lăsat bătut. Trebuie neapărat să vezi filmuleţul ăsta!

Top 10 filme pe care nu trebuie să le ratezi într-o viaţă

Vă prezentam aici prima jumătate din top 20 filme pe care trebuie să le vezi într-o viaţă, în viziunea mea! Probabil, că aţi aşteptat cu sufletul la gură şi cealaltă jumătate – cele mai bune 10 filme de pe planetă

Ce îi face pe oameni enervanţi? Prostia!

Azi sunt sictirit rău! Am o stare de căcat, nu ştiu de ce – poate pentru că sunt plictisit, poate că e pielea a dracu’ pe mine. Aşa că o să fac o listă cu ce mă enervează. Îmi cer scuze că nu am postat continuările la articolele pe care le-am postat săptămâna trecută, dar din motive obiective nu am putut. Vor veni curând, dar până atunci… să ne enervăm!…

1) Cel mai mult şi cel mai mult cred că mă scot din minţi

Mitocan la 50 de ani!

Aseară am venit de la munte. Da, ştiu, a fost cod galben de ninsoare! A fost frumos şi epuizant! Linişte, zăpadă, distracţie… daaar… într-un final ajungem în Bucureşti… din păcate! Da, ştiu, e trist! Ne dăm jos din tren şi ne oprim puţin pentru concluzii şi rămas bun. Cum eram cam multicei (aproape 20), ne retragem pe jumătatea de peron opusă celei de unde se cobora din tren. Fiind mulţi şi cu rucsacii voluminoşi, ocupam circa 5 metri din această jumătate. Şi cum ascultam noi cuvântarea de final a liderului grupului, vine un nene cu păr alb în cap (cred că era singurul lucru pe care îl avea în cap!) şi vorbeşte pe un ton nu foarte răstit dar arţăgos: “Daţi-vă, măi, copii, să trecem şi noi!” Zicând acestea, îşi face loc cu tupeu printre noi, aproape împingând. Atunci, liderul grupului îi spune pe un ton liniştit: “Dar nu puteţi şi dumneavoastră să treceţi pe cealaltă jumătate, pe unde trece toată lumea?”. Deranjat, domnul capsoman se întoarce (se depărtase câţiva paşi între timp) răgând către noi ca înţepat de musca ţeţe: “Eu trec pe unde am eu chef, nu pe unde vrei tu!”, apoi îşi vede pe drum. Păi bine, domnu’ capsoman, atunci stau şi eu unde am eu chef şi treci şi tu pe unde poţi. Care e logica în argumentul tău, idiotule?

Pagină de amintiri

De fapt nu sunt amintiri, sunt întâmplări curente. Timpul le va conferi statutul de amintiri.

1. Azi, e ziua unui amic, Sorel, probabil cel mai bun prieten al meu – să trăieşti, mă! Spun probabil pentru că niciodată nu m-am putut hotărî să fac clasamente: “care e filmul tău preferat?”, “ăăă”, “care e melodia ta preferată?” “dhăă ” , care e prietenul tău cel mai bun?” ei… aici e cel mai greu să alegi. Dacă ai o nelămurire legată de două filme, le revezi pe amândouă, le examinezi, la melodii la fel, le asculţi de te saturi… dar la prieteni?… daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… cum alegi?… “aaa, băieţi? 😀 hai să facem o tablă!… tu!… tu m-ai bătut, gata eşti descalificat, nu eşti cel mai bun prieten al meu!” … daaa, e foarte greu să alegi cel mai bun prieten… şi cel mai nasol e când ai puţini, atât de puţini că dacă faci un top nu se va

Banc funny

Ursul se ducea la crâşmă. Se întâlneşte cu iepuraşul, rupt de beat :

– Ce faci, mă, ce te-ai îmbătat aşa?

– Bhăăăă, urssssule, fiu al dracu’… au scos ăştia bere cu numele tău!

– Serios?

– Dhaaa, măăă, da’ şşştii ce bună-i?

Pleacă ursul fericit şi ajunge la crâşmă nerăbdător să încerce berea ce-i poartă numele:

– Barman! Două halbe de Petrişor!

– Auzi, mă, Gogule! Urşii polari beau Coca-Cola şi noi bem apa asta maro?

– Lasă, mă, nu ai văzut că ăia au îmbătrânit şi au albit de la atâta Coca-Cola…

(poza şi textul de sub ea preluate de la animalicii)

Ce fac veveriţele noaptea!

Am ascultat acest dialog amuzant mai de mult pe YouTube, dar uitasem de el. Zilele tecute mi l-a trimis un prieten pe messenger şi mi-am adus aminte de el. Cum nu prea am mai dat peste el, am zis că poate nu e atât de frecvent întâlnit şi am decis să îl postez pe blog ca să se bucure de el şi toţi cei doi vizitatori ai mei (cu tot cu mine) de el. Enjoy it!